Sinopsis general

            Recent atribuită marelui dramaturg englez, piesa „Eduard al III-lea" abordează clasicele teme shakespeariene: onoarea, simţul datoriei, iubirea pătimaşă.

Eduard al III-lea este încurajat de contele D'Artois să lupte pentru tronul Franţei, care i se cuvine de drept prin ascendenţă maternă, drept contestat de către francezi.

Regele Franţei, Ioan de Valois, îi cere lui Eduard să depună jurământul de vasal, iar Regele David al Scoţiei rupe alianţa cu Eduard, atacă nordul Angliei şi ia cu asalt castelul contesei de Salisbury.

             Regele Eduard îşi organizează armata pentru un atac pe mai multe planuri împotriva Regelui Ioan şi a aliaţilor acestuia. Pe de o parte, porneşte atacul pe mare împotriva francezilor, iar pe de altă parte, el însuşi conduce trupele pentru eliberarea castelului Salisbury.

Avântul războinic îi este domolit însă de dragostea fulgerătoare care îl cuprinde pentru contesa de Salisbury, fiica vasalului său, Warwick, şi soţia contelui de Salisbury, plecat la luptă în Bretania. Eduard face abuz de puterea sa şi de jurământul de credinţă depus de tatăl contesei pentru a o determina pe aceasta să-l primeasca în patul sau. Contesa îşi apără onoarea propunându-i regelui un plan diabolic, imposibil de urmat: să îi omoare pe cei care stau în calea iubirii lor; adică o soţie - Regina Philippa şi un soţ - Contele de Salisbury. Regele Eduard îşi dă seama de poziţia ridicolă în care se află, îşi recunoaşte greşeala şi îşi reia planurile de luptă.

             În partea a doua, Eduard începe asediul asupra Franţei împreună cu fiul său, Prinţul Negru. După prima bătălie în care obţine victoria împotriva francezilor, Prinţul îşi câştigă titlul de cavaler şi moştenitor de drept al tronului. Pleacă apoi pe urmele Regelui Ioan şi ale fiului acestuia. În acelaşi timp, Regele Eduard pleacă spre Calais pentru a ocupa oraşul. Tot într-acolo se îndreaptă şi Regina Philippa, supărată pe un supus al său care nu vrea să-l predea pe Regele David, prizonier de razboi, decât lui Eduard însuşi.

             Contele de Salisbury eliberează Bretania şi îl repune în drepturi pe lordul Mountford. Acesta îl roagă pe conte să-i ducă regelui Eduard coroana sa ducală în semn de credinţă. Prizonierul Villiers este eliberat în schimbul obţinerii unui bilet de liberă trecere de la prinţul Charles, fiul Regelui Ioan. Contele de Salisbury reuşeşte să ajungă la regele Eduard, însă cu misiunea ingrată de a-i anunţa moartea fiului său.

              Durerea provocata de această veste nu durează foarte mult, deoarece Mesagerul anunţă sosirea victorioasă a prinţului presupus mort. Regele Ioan şi prinţul Charles sunt aduşi prizonieri. Regele Eduard este proclamat rege al Franţei şi anunţă sfârşitul războiului sângeros.

CRONICI

"Festivalul (Internaţional Shakespeare, n.n.) a însemnat şi o probă de foc pentru spectacolele shakespeariene din România, confruntate cu cele mai bune realizări din străinătate. Am avut satisfacţia să constat că ele rezistă bine comparaţiei. Eduard al III-lea al lui Alexandru Tocilescu nu are doar anvergură şi fast, ceea ce este vizibil pentru toată lumea, ci şi fineţe de detaliu, rafinament actoricesc, apropiere de esenţă, aprofundare a textului."  

Adrian Mihalache, Teatrul Azi

"Fără a se abate de la textul shakespearean, regizorul găseşte modalităţi originale de a menţine trează atenţia spectatorului contemporan, a cărui principală calitate este aceea că se plictiseşte foarte repede! Este ştiut că Tocilescu şi Caramitru sunt doi artişti cu mult umor, prin urmare, ironia fină, şarja elegantă, aluzia latentă sunt doar o parte dintre "ustensilele" pe care le folosesc cei doi pentru a vorbi cât se poate de serios despre sentimentul onoarei, despre iubire, despre bărbăţie şi, în general, despre o epocă istorică revolută. "Eduard al III-lea" este o superproducţie de cea mai bună calitate, una dintre puţinele care pot să "mobileze" cu adevărat cea mai mare scenă din ţară. Nu rataţi acest spectacol eveniment! "

Gabriela Hurezean, 7 plus: Când regele se îndrăgosteşte ca un puşti

"Spectacolul lui Tocilescu se adresează omului modern. Suferinţele uşor ilare ale lui Eduard îndrăgostit sunt acompaniate de un jazz săltăreţ, rugăciunile personajelor au ca fundal sonor negro spirituals, iar bătăliile sunt purtate în ritmuri de tobe. ... Cu o vigoare uimitoare, Eduard al său (al lui Ion Caramitru n.r.) galopează ca un cal pursânge printre sentimente, trecând într-o fracţiune de secundă de la monarhul medieval, stapân absolut peste ţară şi destine, la îndrăgostitul adolescentin, creator de versuri stângace însoţite de cântări la alăută, şi înapoi la războinicul dur şi cinic".

Gabriela Lupu, Cotidianul: "Eduard al III-lea şi Caramitru Întâiul"

"Sunt momente de teatru adevărat, scenele ce se petrec între Eduard (Ion Caramitru) şi contesa de Salisbury (Crina Mureşan), atât de bine jucate încât simţi atracţia plutind în aer, iar înfruntarea celor două voinţe parcă scoate scântei".

Cristina Modreanu, Gândul: "Shakespeare pe muzică de jazz"

"Tocilescu a ţesut spectacolul în jurul lui Caramitru, rege veritabil. „Eduard al III-lea" este un spectacol multimedia, puternic vizual, cu multe elemente care îţi atrag atenţia. Este, mai întâi, structura ultra­teh­nologizată şi mo­bi­lă, ima­ginată de Dragoş Buhagiar, care se trans­formă ca un robot în arc de triumf, poartă de castel, pod sau rampă".

Dan Boicea, Adevărul: "Eduard al III-lea", un spectacol de cinci stele" 

Simona Chiţan, Evenimentul zilei: "Întoarcerea lui Caramitru"

Răzvana Niţă, Port.ro: "Shakespeare Blues"

TVR Cultural: "Eduard al III-lea, în premieră naţională"