Meniu

Conferințe

Acad. Ioan-Aurel Pop - Cultura română - între Occidentul latin și Orientul bizantin

26 Noiembrie 2017
Bilete

16 lei

Conferințele TNB pe DVD 30 Iunie 2019
Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au revenit pe scena Sălii Atelier începând din anul 2006 cu prelegerile unor personalitaţi marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante. Adunate într-o colecţie de DVD-uri care-şi propune să păstreze aceste mărturii de înţelepciune, cultură şi civilizaţie, 59 dintre conferinţele stagiunilor anterioare pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete sau în foaierele sălilor înainte sau după spectacole.                   Colecţia de DVD-uri, însoţite de broşurile conţinând textele conferinţelor, cuprinde următoarele titluri: Titluri noi Bogdan Aurescu - Interesul naţional şi actualitatea suveranităţii. Politica externă a României şi paradigma învingătoruluiCristian Bădiliță - Ochelarii lui Mircea EliadeVladimir Beliș - O jumătate de veac în serviciul medicinii legaleGigi Căciuleanu - L'Om Gigi: Linii_Trasee_Semne_SensuriDorin Chirtoacă - Neamul românesc. Trecut, prezent și viitorNeagu Djuvara - Actor și interpret de poezieNora Iuga - Domnul Beligan e de vină că am devenit poetRadu Penciulescu - Lungul drum al textului spre scenăGheorghe Piperea - Despre talibanismul juridicIrinel Popescu - Transplantul de organe - o aventură a spiritului umanAlexander Rodewald - Originea genetică a poporului românAlex Ștefănescu - Cine mai are nevoie azi de literatură?Matei Vișniec - Teatru și jurnalism. Influențe reciproceDan Voinea - Adevărul juridic despre Mineriada din 13-15 iunie 1990Dan Voinea - Adevărul juridic despre decembrie 1989 N. C. Munteanu - Eu și câinele meu, Securitatea Basarab Nicolescu - Universul are oare sens? Dialogul contemporan dintre știință și religie Ion Pop - Din avangardă în ariergardă Cristian Bădiliță - De ce avem nevoie de o noua traducere a Septuagintei si a Noului Testament Ilina Gregori - Când a fost secolul al XIX-lea? Eminescu și modernitatea Teodor Marieș - În căutarea adevărului Alex Leo Șerban - Și totuși, de ce vedem filme? Andrei Șerban - Despre Cehov sau Cine mai vrea să meargă la Moscova? Alexandru Tocilescu - Despre teatru şi ale lui Dorana Coşoveanu - Atunci când tablourile au fost împuşcate Bujor Nedelcovici - Scriitorii şi exilul ASR Principele Radu - Înţeleapta cârmuire Neagu Djuvara - Războiul de 77 de ani (1914-1991) Mircea Dinescu - Blestemul de a fi pamfletar Nicolae Manolescu - Oare n-avem dramaturgi? Lucia Hossu Longin - Exerciţiul memoriei Dan C. Mihailescu - Cine sunt şi ce vor neointerbelicii Octavian Paler - Cu melancolie, despre barbari Stelian Tanase - Cazul Panait Istrati Theodor Baconsky - Ortodoxia şi Europa unită Adrian Cioroianu - Comunismul românesc între speranţa şi capcane Ileana Malancioiu - Vina tragică Ion Caramitru - Limitele aşteptării Radu Beligan - Profesorii mei Cristian Tudor Popescu - Omul abţibild Robert Turcescu - Înmormântarea unui mit: adio, presa liberă! Ion Vianu - Antigona, o dizidentă Andrei Pleşu - Despre inimă Doina Jela - Memoria înşelătoare Neagu Djuvara - O scurtă experienţă cu Serviciile occidentale de spionaj Constantin Ticu Dumitrescu - Deconspirarea Securităţii, imperativ al democraţiei Vladimir Tismăneanu - Anul revoluţionar 1956 Mihai Răzvan Ungureanu - Morala şi simţul public la români acum 200 de ani Adrian Vasilescu - Religia şi vedeta Varujan Vosganian - Elite şi contraelite în România tranziţiei Radu Beligan - Radu Beligan 90 Emil Hurezeanu - România în Europa şi Europa în România Ana Blandiana - Băscalia la români, de la aparare la sinucidere Herta Müller - E mereu aceeaşi zăpadă şi mereu acelaşi neică Theodor Paleologu - Actualitatea teologiei politice Sorin Alexandrescu - Cultura vizuală, pro şi contra Solomon Marcus - O culme a culturii româneşti: Traian Lalescu Horia-Roman Patapievici - Despre şansele irosite în istorie Cristian Bădiliţă - Iuda şi Maria Magdalena între damnare şi reabilitare Seria conferinţelor va continua şi în această stagiune în fiecare duminică, o dată la două saptămâni, cu noi provocări spirituale, teme de discuţie şi prelegeri. Preţul unui DVD este de 25 lei!
Citește mai mult >
Prof. Alexandru Vlad Ciurea MD., PhD., MSc., Dr. h.c. Mult.: Alzheimer pe înțelesul tuturor 10 Martie 2019
Duminică, 10 martie 2019, de la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Prof. Alexandru Vlad Ciurea MD., PhD., MSc., Dr. h.c. Mult. va susţine conferinţa cu tema Alzheimer pe înțelesul tuturor. Despre conferinţă Boala Alzheimer a fost descrisă de către psihiatrul german Alois Alzheimer în 1906, după urmărirea neurologică a pacientei Auguste Deter, boala fiind caracterizată de la început drept boala uitării. Autopsia pacientei a relevat cerebral o atrofiere majoră a cortexului și depozite de amiloid la nivelul neuronilor, precum și modificări neurofibrilare. Pe parcurs, boala a fost definită ca o afecțiune din grupa demențelor cu modificarea proceselor mentale și afectarea în principal a activității cognitive, tulburări de memorie și modificarea comportamentului pacientului. Alzheimerul constituie actualmente o important formă de demență cu o incidență majoră (peste 6 milioane de cetățeni americani au fost diagnosticați în 2018). Numărul de cazuri diagnosticate cu Alzheimer atât în SUA cât și în Europa este în continuă creștere din cauza suprasolicitării sistemului nervos, deprivării de somn și regimului dezordonat de viață, stării de stress și patologiei asociate. Alzheimerul este considerat incurabil, cu o perioadă pre-clinică lungă și cu un curs progresiv al afecțiunii de la forme minore până la forme severe. Multiple personalități politice, artistice, sportive au decedat în urma acestei afecțiuni, iar metoda esențială terapeutică o reprezintă prevenția (alimentația, regimul de viață, conexiunile, socializarea, muzica, turismul și gândirea pozitivă, etc.). Alexandru Vlad Ciurea Despre Alexandru Vlad Ciurea1974: Doctor în Științe Medicale; 1979 - prezent: Medic Primar Neurochirurg Gradul III; 2007: Master în Managementul Sistemului de Sănătate. Experiență profesională:      1997 - prezent: Profesor de Neurochirurgie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București; Coordonator doctorate; 2004 - 2008: Prodecan Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București; 2009 – prezent:  Cercetător științific gradul I; 1999-2011; 2014 – prezent: Președintele Comitetului Național de Neurochirurgie al Ministerului Sănătății. Publicații:Tratat de neurochirurgie, Ciurea AV, Editura Academiei Române, 2007; Tratat de neurochirurgie, Vol. I si Vol. II, Ciurea AV (coordonator), Ed Med, Buc, 2010/ 2011; Intracranial Hypertension, M. St. Iencean, Ciurea AV, Nova Biomedical, New York, 2009;  Autor principal în 35 de tratate și monografii publicate în România şi străinătate. Premii importante:Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, acordat de Preşedintele României, Emil Constantinescu „Pentru Apărarea Sănătății Publice", 2000;  Dr. Honoris Causa        acordat de șase universități: Galați, Oradea, Chișinău, Iași, Pitești, Constanța; Visiting Professor la 11 universități (ex: Harvard University - Boston; INI - Hannover; Mercer University – Atlanta). Contribuții știintifice deosebite:Construcția primei bănci de țesuturi tumorale în Europa de Est (2003); Drena unitub (2005);  Coordonarea contrucției Centrului Național de Excelență în Neurochirurgie sub egida Ministerului Sănătății, 2005; Anatomia ascunsă din opera lui Michelangelo, Certificat de inovație înregistrat la OSIM în 2011.  
Citește mai mult >
Toni Grecu: Să fim veseli ca să nu fim trişti 24 Februarie 2019
Duminică 24 februarie 2019, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Toni Grecu va susţine conferinţa cu tema Să fim veseli ca să nu fim trişti. Despre Toni Grecu Născut în 1959 la Iași, Toni Grecu a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din Iași, susținând individual sau în diferite formule spectacole în cadrul cenaclurilor studențești. Tot în acea perioadă formează alături de alți colegi Grupul Divertis. Cariera de inginer este scurtă, intensă si nesemnificativă, dar îl ajută să ajungă la București unde, imediat după Revoluție, renunță la calculatoare și se dedică exclusive activității artistice, atât pe scenă cât și la televizor. În anii '80, susține cu Divertis mai multe turnee prin țară în cadrul unor manifestări studențești precum Galele Amfiteatru, Cenaclul Moldavia, Serbările Mării sau Serbările Zăpezii. În 1983 câștigă premiul întâi la Festivalul Național de Umor Studențesc, atât individual, la secțiunea monolog, cât și cu Divertis. În 1988, alături de Doru Antonesi, scrie texul pentru one man show-ul Astă seară stau Acasă, pus în scenă de Silviu Purcărete și jucat magistral de Ștefan Iordache la Teatrul Mic. A fost un spectacol apreciat, unic în felul lui în primul rând pentru curajul și duritatea satirei pe subiecte de actualitate. Reprezentația, care s-a jucat cu casa închisă, parcă avea să prezică sfârșitul regimului comunist. Din 1990 începe, împreună cu Divertis, activitatea de televiziune, mai întâi la TVR apoi la Pro TV și Antena 1, în calitate de prezentator și scenarist. Alături de Divertis a jucat în peste 1000 de spectacole și în sute de emisiuni TV, obținând adevărate recorduri de audiență. Se retrage din Divertis în 2008 și continuă seria de emisiuni TV într-o formulă nouă, cu proiectul „Serviciul Român de Comedie” la Pro TV pentru încă cinci ani. Realizează apoi news comedy show-ul „Superjurnal” la Digi24, pentru două sezoane în 2015. Între timp scrie împreună cu Adrian Onciu scenariul comediei S-a furat mireasa în 2012 și realizează în 2012-2013 sitcomul Spitalul de Demență, tot pentru Pro TV. Urmând trendul general, din 2016 începe să lucreze ca scenarist și realizator la proiecte de comedie pentru mediul online, care adună milioane de vizionări. Reia activitatea de scenă și, împreună cu Cătălina Grama - Jojo, Cătălin Neamțu, Claudiu Maier și Cosmin Natanticu, face spectacolul de umor O zic din viața mea, un mix de comedie de mai multe genuri, monolog, impro, scheci, stand-up, parodie, imitație, care se va relua în curând într-o nouă stagiune. Toni Grecu, care în2010 a primit Premiul UNITER la categoria spectacol de divertisment, „pentru contribuția Domniei Sale la istoria vie a umorului românesc”, va susține la Teatrul Național București o conferință despre umor, haz de necaz și cormoranii de piscină.  
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
TNB I. L. Caragiale Logo