Meniu

Carte

Ateliere pentru copii smart, la Librarium TNB

28 Aprilie 2018
Poveşti livreşti la Librarium TNB 21 Iunie 2018
Joi, 21 iunie 2018, începând cu orele 18:00 are loc o altfel de întâlnire literară, în Librarium TNB, cu Mihaela Apetrei şi Camelia Cavadia. Nona Rapotan le va descoase pe scriitoarele invitate, iar cititorii vor fi martori la ce răspunsuri vor da. Autoarea romanului Cină cu ficat şi inimă, publicat la Editura Trei, Mihaela Apetrei a absolvit, în 1994, Facultatea de Litere a Universității București. A fost jurnalist timp de zece ani, apoi trainer de Public Speaking mai bine de 15 ani, perioadă în care a pregătit peste 1500 de profesioniști din peste 350 de companii. În 2012 a publicat cartea Mai bun, mai încrezător, mai puternic, ca prezentator, dedicată tuturor celor care vor să-și îmbunătățească abilitățile de prezentare. Este trainer certificat internațional, traducător și redactor. Camelia Cavadia a lansat anul acesta cel de-al treilea roman, la Editura Trei, Purgatoriul îngerilor. La editura Trei a mai publicat romanele Vina (2015) şi Măştile fricii (2016). Camelia este născută pe 10 mai 1969, în Bucureşti. Este licenţiată în filosofie şi jurnalism.  
Citește mai mult >
Grupul Librarium deschide o nouă librărie la TNB 16 Noiembrie 2017
  Grupul Librarium anunță deschiderea unei noi librării în București în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național I.L. Caragiale. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 16 noiembrie 2017, începând cu ora 18:00. Vă invităm pe scena lecturii, unde ridicăm cortina alături de Ion Caramitru, directorul Teatrului Național, scriitorii Marius Chivu și Alex Tocilescu și Laura Câlțea, blogger cultural. Invitații vor discuta cu cititorii despre lumea cărților, muzicii, teatrului și a filmului. Într-un decor spectacular și beneficiind de un spațiu generos de lectură, cu librari pasionați și pregătiți să ofere cele mai bune recomandări de carte, noua librărie oferă un loc dedicat cititorului și lecturii. Librarium TNB va găzdui o serie de evenimente culturale, întâlniri cu scriitori, dezbateri, lansări ale unor cărți mult așteptate, expoziții de artă sau proiecții de filme, continuându-și astfel misiunea de susținere a lecturii și exprimării artistice. ,,Librarium TNB este o continuare firească a scenei. Călătorim prin cărți către multe alte lumi și trăim mii de alte vieți. Experimentăm emoții pagină după pagină, ne identificăm cu un anume personaj ori râvnim după autograful scriitorului îndrăgit. Râdem, plângem, ne imaginăm, evadăm.” Mihai Ghebrea, manager de proiect Librarium. Din dorința de a acoperi nevoile tuturor, Librarium s-a extins și în online, înființând, în 2014, website-ul de e-commerce Cartepedia.ro. Odată cu deschiderea noii librării, Grupul anunță inaugurarea în Teatrul Național I.L. Caragiale și a două puncte de plasare și preluare comenzi, care vor funcționa sub brand-ul Cartepedia. Acestea sunt situate la intrarea principală a teatrului. În ziua lansării, de la ora 17:30, organizăm alături de comunitatea de pe Instagram, un InstaMeet, menit să invite cititorii să fie primii care descoperă spațiul, iar de la 18:00 așteptăm publicul larg pentru evenimentul propriu-zis. Librăria va fi deschisă zilnic în intervalul orar 12:30 - 20:30 * Grupul Librarium deține librării în București (Sun Plaza, Mega Mall și Teatrul Național I.L. Caragiale), Cluj-Napoca (Book Corner și Universității), Timișoara (Cartea de Nisip), Iași (Iulius Mall), Slobozia (Casa Cărților) și online prin Cartepedia.ro, fiind unul dintre principalii jucători din retailul de carte din România, cu o cifră de afaceri netă de peste 4 mil. Euro înregistrată în 2016. Librarium și Cartepedia sunt brand-uri asociate ONE DISTRIBUTION COMPANY SRL. www.cartepedia.ro|www.librariumgrup.ro
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
TNB I. L. Caragiale Logo