Meniu

Știri

Magic Național în plină vară!

18 Iunie 2017
Furtuna se va juca în Grecia, la Forest Festival NTNG 05 Iulie 2017
Spectacolul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, cu Ion Caramitru în rolul Prospero, este invitat la prima ediţie internaţională a tradiţionalului Festival de Teatru în aer liber de la Salonic, Forest Festival NTNG. Festivalul, organizat sub egida Teatrului Naţional al Greciei de Nord (NTNG) se desfăşoară în perioada 1-14 iulie 2017, iar reprezentaţiile cu Furtuna sunt programate pentru 5 şi 6 iulie, de la ora 21.15, la Dassous Theatre (Forest Theatre), cu supratitrare în limba greacă. Aflat la cea de-a doua ieşire internaţională importantă, după succesul fulminant de la Budapesta din primăvara lui 2015, cu ocazia MITEM (Madach International Theater Meeting) - unul din cele mai ambiţioase festivaluri europene, Furtuna face parte din nou dintr-o selecţie extrem de riguroasă, realizată de cunoscuţi oameni de teatru din Grecia. Între cele 7 spectacole, alături de Furtuna românească, spectatorii festivalului se vor întâlni cu două producţii ale renumitului Institut Grotowski din Polonia, în interpretarea Teatr Zar şi sub semnătura lui Jaroslaw Fret, director și fondator al companiei, precum şi al Institutului Grotowski. Unul din cele două spectacole este Armine, Sister (Sora Armine), un titlu de notorietate între realizările Institutului Grotowski, aplaudat în zeci de festivaluri din întreaga lume şi încununat de critici elogioase. Un alt spectacol văzut în mai multe festivaluri şi cu referinţe notabile vine din Slovacia, Rose Bernd de Gerhard Hauptmann, în regia lui Mateja Koleznik. Din Spania - Αllegro ma non troppo (sau ...dacă dragostea e oarbă..., de ce ne priveşte?), spectacol prezentat la International Puppet Theatre Festival din Sofia şi apoi prin toată Europa. Din Israel a fost selecţionat Plastic Heroes (Eroi de plastic), de la Hanut 31 Theatre, în regia lui Ariel Doron, un spectacol de asemenea itinerat cu mult succes în peste 20 de oraşe şi festivaluri europene. Singurul spectacol cu o singură reprezentaţie este cel al grecilor, Ciclops (Ciclopii) de Euripide, producţie realizată sub egida „Atena şi Epidaurus Festival”, care va putea fi văzută, de data aceasta cu două reprezentaţii, spre sfârşitul lunii iulie, cu ocazia festivalului de îndelungată tradiţie şi cunoscut, din 1998, ca "Hellenic Festival S.A.". Juriul de selecţie a fost format din Savas Patsalidis, profesor şi critic de teatru, Maria Tsima, actriţă şi director artistic al Teatrului Naţional al Greciei de Nord (NTNG) şi Amalia Kondozanni, dramaturg şi şef al departamentului Literar şi de Relaţii Internaţionale din NTNG. Secțiunea internațională a festivalului este finanțată prin Programul Operațional al Regiunii Macedonia Centrală 2014 - 2020. Forest Festival NTNG aspiră să devină un cadru select pentru familiarizarea publicului orașului cu artiști proeminenți în abordări teatrale contemporane, din Europa și din întreaga lume, precum şi un prilej de a evidenția producții grecești importante, ce vor fi prezentate la Salonic în colaborare cu Festivalul Elen.
Citește mai mult >
Comunicat după turneul TNB la Bratislava 26 Iunie 2017
Spectacolul Două loturi al Teatrului Național ”I.L. Caragiale”, realizat de regizorul Alexandru Dabija după schița cu același titlu a lui Caragiale a fost prezentat în data de 16 iunie 2017 în cadrul celei de a 2-a ediții a Festivalului Internațional Eurokontext s.k. organizat de Teatrul Național Slovac (SND) din Bratislava, în Sala Mare (Drama Hall) a acestui teatru din capitala Slovaciei. Printre spectatorii care i-au aplaudat la scenă deschisă pe actorii care au susținut cu brio spectacolul * s-a aflat si ambasadoarea României la Bratislava, doamna Steluța Arhire și alți membri ai ambasadei, precum și o parte din surprinzător de numeroșii români stabiliți în capitala Slovaciei (cifra lor situându-se la 6000 !). Conform tradiției care se practică la aproape toate Festivalurile de teatru, după spectacol a avut loc un dialog între spectatori și interpreții români care au răspuns la o serie de întrebări care le-au fost adresate, legate atât de stilistica spectacolului, de concepția regizorală, cât și de diferite ”secrete” ale meseriei de actor. Întreaga echipă a Teatrului Național Slovac care s-a ocupat de trupa Naționalului din București a fost de o eficiență admirabilă. Gazde ospitaliere și calde, colegii slovaci au organizat în încheiere o întâlnire la un pahar de vin la Clubul SND, în cadrul căreia directorul Teatrului de Dramă a SND, cunoscutul regizor Roman Polak, a adresat felicitări colegilor români și și-a exprimat interesul pentru continuarea unei colaborări cât mai strânse între cele două teatre naționale. *Interpreții spectacolului Două loturi care a fost prezentat la Bratislava au fost: Gavril Pătru, Marius Manole, Ana Ciontea, Corina Moise, Eliza Păuna, Valentina Zaharia, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniță, Eduard Cârlan, Ionuț Toader, Dragoș Dumitru. Regia tehnică a fost asigurată de Marcel Bălănescu.
Citește mai mult >
Umbre, o poveste de dragoste aproape incredibilă, în premieră pe ţară la TNB 06 Iunie 2017
După o avanpremieră bine primită de public şi de autoarea însăşi, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti anunţă marţi 6 şi miercuri 7 iunie 2017, de la ora 19.30, premiera spectacolului Umbre de Marilia Samper, în regia lui Vlad Cristache. Unul din cei mai apreciaţi regizori ai tinerei generaţii, cu un debut promiţător în 2010 la Teatrul Maria Filotti din Brăila şi o serie de confirmări ulterioare, spectacole realizate pe scene din Bucureşti, Piatra Neamţ, Ploieşti sau Tulcea, Vlad Cristache ne propune de data aceasta o piesă de tip puzzle, din care nu lipsesc câteva accente de policier, în care se intersectează destinele a trei familii marcate de pierderi şi despărţiri, o poveste palpitantă şi un spectacol emoţionant despre puterea de a lua viaţa de la capăt în orice condiţii. Cu o distribuţie excepţională ce reuneşte apreciaţi actori ai scenei româneşti, din trei generaţii, Ana Ciontea, Gheorghe Visu, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea, Umbre se joacă la Sala Atelier, acolo unde trăirile actorilor şi respiraţia întretăiată de emoţie a spectatorilor aproape că se ating. Piesa a mai cunoscut o montare chiar în regia autoarei, în 2012, la Teatrul Naţional din Catalonia, pe care Marilia Samper o consideră drept un moment important în cariera sa. A mai pus în scenă şi alte piese, proprii şi de alţi autori. Născută în Brazilia, în 1974, dintr-un tată spaniol şi o mamă braziliană, Samper obişnuieşte să scrie în castiliană, după care textele ei sunt traduse în catalană. Desemnată dramaturg-rezident al Sălii Beckett din Barcelona pentru stagiunea 2016-2017, ea urmează să-şi monteze pe această scenă piesa La alegria / Bucuria. Cu Umbre, autoarea mărturiseşte: „Mi-am dorit să scriu despre absenţă şi, până la urmă am ajuns să scriu o poveste de dragoste. Proiectul s-a născut din dorinţa mea de a scrie despre ceea ce mă emoţionează. Îmi place să fac speculaţii despre cum se poate trăi, simţi, suferi. Despre cum facem faţă unei situaţii de suferinţă extremă. Nu mi-am dorit un thriller, sau o poveste poliţistă, ci o poveste despre personaje care se confruntă cu absenţa”. Următoarele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 14 şi 21 iunie, precum şi pe 2 iulie 2017, în închiderea stagiunii. Toate aceste spectacole sunt programate de la ora 19.30, la Sala Atelier.
Citește mai mult >
Dăruiește împreună cu TNB: Voucherele teatrale cadou 2017 01 Martie 2017
  Pentru că oamenii care iubesc frumosul vor să dăruiască și pentru că oamenii care iubesc frumosul fac parte din publicul nostru fidel, ne-am gândit să venim în întâmpinarea lor cu un cadou inedit: Voucherul teatral. Voucherul teatral este cadoul special pe care îl lansăm de 1 Martie, dar pe care îl dedicăm tuturor momentelor speciale ale acestui an. Începută anul trecut, campania Dăruiește împreună cu TNB a lansat pentru prima oară pe piața produselor culturale, Voucherele teatrale cadou, menite să vină în ajutorul celor care vor să dăruiască celor dragi posibilitatea alegerii spectacolului preferat de teatru din repertoriul Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București, cu diverse ocazii aniversare. Cei care au primit în dar un Voucher teatral cadou, au putut să achiziționeze de la casa de bilete a TNB, în limita locurilor disponibile, bilete la spectacolele teatrului, al căror preț se înscria în limita valorii înscrise pe voucher. În acest an vă supunem atenției o ofertă alcătuită din trei tipuri de vouchere teatrale cadou, adresate diverselor categorii de public: Voucherul Cadou, cu valoare de 100 de lei, dă posibilitatea achiziționării biletelor din zona de prețuri mici și medii din oferta TNB. Voucherul Premium, cu valoare de 200 de lei, este voucherul care va putea fi preschimbat în bilete din categoria prețurilor maxime din oferta Teatrului Național. Voucherul Student / Senior, cu valoare de 40 de lei, este un voucher special, destinat studenților și seniorilor (pentru bunicii noștri iubitori de teatru!), cu ajutorul lui putându-se obține de la casa de bilete a TNB, bilete din categoria destinată studenților și pensionarilor. Pentru preschimbarea acestui voucher special, cei care vin la casa de bilete sunt rugați să prezinte carnetul de student sau un talon de pensie. Spre deosebire de anul trecut, când voucherele au putut fi preschimbate doar la casa de bilete a teatrului, anul acesta, voucherele din categoriile Cadou și Premium vor putea fi folosite și on-line, pentru achiziționarea de bilete prin intermediul site-urilor www.tnb.ro și www.mystage.ro Pe site-ul de bilete on-line, www.mystage.ro, spectacolele la care se vor putea achiziționa bilete cu ajutorul seriilor înscrise pe vouchere, vor purta un semn distinctiv care va indica această posibilitate, astfel încât să fie ușor de identificat. Voucherele conțin coduri de bare și vor putea fi citite cu ajutorul unui senzor special, în cazul în care vor fi preschimbate la casa de bilete. În cazul preschimbării lor pe platforma on-line, va fi necesară înscrierea seriilor de pe vouchere, corespunzătoare codului de bare, în spațiul destinat validării voucherelor, de soft-ul de cumpărare al Mystage.ro Cei care doresc să se alăture acestei campanii, prin cumpărarea de vouchere cadou în număr mai mare, sunt rugați să ne contacteze, tirajul acestor vouchere fiind limitat.   
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+