Meniu

Știri

Regele moare a fost înlocuit!

23 Noiembrie 2018
Reluare de spectacol, la TNB! 01 Noiembrie 2018
Într-un nou rol, Adela Mărculescu revine la piesa „Idolul şi Ion Anapoda” Miercuri 7 noiembrie 2018, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti se reia spectacolul Idolul şi Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu, o comedie interbelică de cursă lungă, montată pe scenele acestui teatru de două ori (în 1980 şi în 2006), ambele în direcţia de scenă a prestigiosului regizor Ion Cojar. Începând cu această reprezentație, rolul de un comic irezistibil, al Stăvăroaiei, „o mătuşă care n-a renunţat încă la viaţă”, va fi preluat de Adela Mărculescu, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu, cea care a fost titulara acestui rol în ambele montări susmenționate. În versiunea din 1980 a spectacolului, Adela Mărculescu era interpreta nepoatei Mioara! Dan Puric, interpretul lui Ion Anapoda şi-a asumat şi sarcinile regizorale după ce maestrul Ion Cojar a părăsit scena cea mare a lumii, preluând rolul de „dirijor” al distribuţiei şi îngrijindu-se de nuanţele interpetării, cu ocazia fiecărei reluări a spectacolului sau a înlocuirilor. Partenera sa este Irina Cojar, strănepoata dramaturgului George Mihail Zamfirescu și nepoată a regizorului Ion Cojar și a cunoscutei actrițe a Naționalului, Raluca Zamfirescu. Bunicii sunt şi cei ce i-au călăuzit pașii la debutul ei, în 2006, în acest spectacol. Frosa, Idolul din vis este, în interpretarea ei, un personaj cu două înfăţişări, dar nu cu două feţe, rezonând sufleteşte cu Ion, pe o partitură rezervată celor sensibili şi ... mai altfel decât cei din jur, aşa cum veţi putea remarca venind la acest spectacol în care celelalte roluri, bine reliefate şi fiecare cu savoarea lui dramaturgică, sunt interpretate de: Ileana Olteanu / Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Alexandru Hasnaş, Afrodita Androne / Erika Băieşu. Bazat pe o poveste plină de optimism şi cu un magnetism special la public, Idolul şi Ion Anapoda a încântat generaţii de spectatori şi manifestă în continuare o mare putere de seducţie, aflându-se – de la o stagiune la alta - printre cele mai apreciate comedii din repertoriu. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de bilete TNB, din foaierul Sălii Mari, precum şi online, pe www.mystage.ro.
Citește mai mult >
Spectacolul Umbre a fost înlocuit! 31 Octombrie 2018
Spectacolul Umbre programat pentru data de 25 noiembrie 2018 va fi înlocuită cu spectacolul Nebun din dragoste. Biletele cumpărate rămân valabile sau vă puteţi recupera contravaloarea acestora de la Casa de bilete a TNB sau de pe mystage.ro pentru cele cumpărate online. Vă mulţumim pentru înţelegere!
Citește mai mult >
5 licee - 5 teatre aduce din nou adolescenţii pe şi în faţa scenei 03 Octombrie 2018
Miercuri, 3 octombrie 2018, începe o nouă ediţie a proiectului dedicat elevilor, 5 licee - 5 teatre. La evenimentul de lansare sunt aşteptaţi toţi participanţii din acest an – liceeni şi profesori din Bucureşti, organizatori şi teatre partenere. Lansarea va avea loc la Colegiul Tehnic de Arhitectură I.N Socolescu, începând cu ora 11:00. ECDL România, alături de partenerii săi, UNITER, Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Nottara, vă invită să îi cunoaşteţi pe tinerii artişti şi spectatori de teatru. 5 licee - 5 teatre este un proiect educaţional ajuns la a 8-a ediţie, ce încurajează implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la piese de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de spectacole. Teatrele îşi deschid din nou stagiunea pentru alţi 150 de elevi, între care şi membri ai trupelor de teatru, din alte 5 licee din capitală. Cu toţii vor viziona gratuit spectacole din stagiunea fiecăruia dintre cele 5 teatre partenere în proiectul dedicat tinerilor, 5 licee – 5 teatre: Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă şi Teatrul Nottara. Noile şcoli din capitală participante la această ediţie sunt: Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice Ioan N. Socolescu, Colegiul Naţional Cantemir Vodă, Colegiul Naţional Emil Racoviţă, Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti, Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif. Şi de această dată, trupele de teatru ale liceelor vor fi coordonate de către teatrele partenere în punerea în scenă a unei piese de teatru scurte. În an centenar, se vor adapta texte de dramaturgi români. Proiectul se va derula în perioada octombrie – decembrie 2018 şi se va finaliza cu Gala 5 licee – 5 teatre, când vor avea loc reprezentaţiile, jurizarea şi premierea celor cinci piese de teatru realizate de liceeni. Liceenii vor avea atunci şansa de a urca pe o importantă scenă din Bucureşti, de a juca în faţa unui juriu de profesionişti din teatru şi de a fi aplaudaţi de un public larg. Miercuri, la evenimentul de lansare 5 licee – 5 teatre, ne propunem să aflăm care sunt etapele de desfăşurare a acestei ediţii şi vom trage la sorţi grupele de lucru la spectacolele scurte. De la prima ediţie ce a început în anul 2011 la iniţiativa ECDL România, peste 1 000 de elevi din 30 de licee bucureştene diferite au participat la acest proiect. Educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea tinerilor, care trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale. Iniţiativele ECDL promovează dezvoltarea echilibrată a tinerilor, care urmăresc cariere şi certificări IT&C internaţionale, înţelegând însă şi actul de cultură, ca o completare a cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate în şcoală. Vă aşteptăm miercuri, 3 octombrie 2018, ora 11:00, în Sala de festivităţi a Colegiului Tehnic de Arhitectură I.N. Socolescu (Strada Occidentului Nr.12, Bucureşti). Puteţi afla mai multe informaţii despre proiectul 5 licee - 5 teatre pe www.ecdl.ro  sau pe www.facebook.com/5licee5teatre. ECDL – European Computer Driving Licence – standardul internaţional pentru certificarea competenţelor digitale.
Citește mai mult >
La Chișinău, Ion Caramitru a primit un nou titlu de Doctor Honoris Causa 20 Septembrie 2018
Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional „I.L Caragiale” din Bucureşti a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău,  în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale, ce se desfășoară în perioada 19 - 30 septembrie 2018. La actuala ediție, a IV-a, Naționalul bucureștean a prezentat, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău - organizator al Reuniunii, spectacolul Scrisoarea după "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, în regia lui Horațiu Mălăele. Ceremonia acordării titlului de Doctor Honoris Causa a avut loc în sala istorică în care, acum 100 de ani, Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu România. Un eveniment emoționant, subliniază presa de dincolo de Prut, care s-a desfășurat în faţa unei săli arhipline cu iubitori ai teatrului, regizori, actori, oameni de cultură și prieteni. “Este emoționant și pentru faptul că această ceremonie are loc în sala unde s-a semnat decizia Sfatului Ţării de Unire cu Ţara Mamă - a declarat Ion Caramitru pentru Radio Chișinău. Nu cred că poate exista un moment mai propice de a mai spune o dată ceea ce este evident, de a mai rosti o dată în cea mai frumoasă limbă română că suntem fraţi, de a mai expune o dată public dorinţa noastră de a fi încă odată ce am fost, şi mereu la fel, şi că accidentele istorice nu fac decât să întărească aceste sentimente, nu să le distrugă”. Actorul și regizorul Ion Caramitru, Directorul Teatrului Național din București și Preşedintele Uniunii Teatrale din România este totodată Doctor Honoris Causa al: Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje (2016), Universităţii Ovidius din Constanţa (2012) și al Universităţii de Arte "George Enescu", Iaşi (2008). La finalul ceremoniei, a avut loc recitalul de poezie eminesciană Dor de Eminescu, pe care Ion Caramitru îl susține împreună cu clarinetistul Aurelian-Octav Popa din ianuarie 2012, dialogând într-o formulă scenică inedită, în care cuvântul rostit se completează cu muzica, un spectacol alcătuit pe baza unor selecțiuni din manuscrisele de poezie, proză și filosofie ale marelui poet.
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
TNB I. L. Caragiale Logo