Să deschizi stagiunea la Naţionalul din Bucureşti cu o piesă de Arthur Miller înseamnă să te asiguri dinainte de premieră de un succes de la cel de „de stimă" în sus. Iar dacă Victor Rebengiuc e cap de afiş, poţi miza liniştit şi pe succesul la public. (...) Caramitru nu face greşeala de a actualiza piesa, ci o pune în scenă cât se poate de "retro". Simte că la noi e momentul, dacă nu al unui conflict între generaţii, cel puţin al unei discuţii despre averile suspecte şi despre o tardivă conştiinţă a dobândirii lor, "ca să nu mai fiţi si voi pârliţi cum am fost eu", cum spune Joe (un Victor Rebengiuc excepţional), care a scăpat de puşcărie aruncând vina pe asociatul şi fostul său vecin, singurul care ar fi ştiut de crăpăturile cilindrilor.

Cristian Teodorescu, Academia Caţavencu:Caramitru dă cu stânga în dreapta lui Rebengiuc

Curajoasă opţiunea Teatrului Naţional, a directorului său, Ion Caramitru - regizorul spectacolului! - şi cu atât mai de aplaudat izbânda.  (...) Primul care a crezut în text a fost regizorul. Se vede în spectacolul său arhitecturat fără fisură, fluent, cu noduri dramatice ca la carte şi o ţinută intelectuală demnă de discuţia pe care o iniţiază.

Doina Papp, Liternet - Bucureştiul Cultural: O tragedie modernă 

(...) mie, coroana acestui veritabil eveniment teatral cu care Naţionalul bucureştean îşi deschide stagiunea 2009-2010 mi s-a părut a fi - şi chiar este - Sanda Toma! (...) În acest spectacol realizat de Ion Caramitru cu harul şi mintea lui ascuţită, un spectacol, aş zice, clasic, care nu forţează construcţia piesei, care nu distruge «strategia narativă» de dragul unei idei de «modernitate», Sanda Toma joacă rolul unei soţii, al unei mame chinuite de minciuna care o împinge la coborârea în infern. Aşadar, un rol foarte «gras» pentru o excepţională actriţă, al cărei har rarisim a fost «exploatat» în toate nuanţele lui de regizori de rang înalt.

Silvia Kerim, Formula As - Un regal... Sanda Toma! 

Cu siguranţă, acesta este spectacolul Sandei Toma, care construieşte un personaj malefic şi viguros, tandru în momentele lui de luciditate, dar animat de o nebunie dominatoare. Interpretarea Sandei Toma merită un mare premiu. Joe Keller (Victor Rebengiuc) reuşeşte să alunece uşor pe lângă vină. Actorul îşi manevrează abil personajul, ducându-l din şezlongul lui de mare industriaş în propria mlaştină morală. 

Dan Boicea, Adevărul: Industria egoismului

Marea revelaţie a acestui spectacol este tânăra actriţă Costina Ciuciulică, care în rolul Annei Deever, un fel de mesager al zeilor trimis să purifice familia coruptă a logodnicului ei, atinge un nivel de intensitate dramatică amestecată cu poezie pe care nu l-am mai văzut demult pe scena Naţionalului. Mai mult decât o tânără speranţă, Costina Ciuciulică îşi confirmă prin acest rol talentul real.

Anca Ioniţă, Time Out: Cronică - Toţi fiii mei    

Într-o perioadă când abundă extravaganţele regizorale fără substanţă, Ion Caramitru a ales calea adevărului scenic. Teatrul de autentică trăire şi-a demonstrat încă o dată capacitatea de a captiva şi de a emoţiona.  

Andrei Băleanu, Deutsche Welle: Toţi fiii mei la Teatrul Naţional

Regizorul Ion Caramitru exploatează cu virtuozitate creşterea exponenţială a tensiunii din textul lui Arthur Miller, iar actorii transmit în nuanţe fine trăirile contradictorii ale personajelor. (...) După finalul care ne-a revelat că vaporul cu care seamănă casa familiei Keller este, de fapt, Titanicul, am aplaudat pe rupte, minute în şir. Nu rataţi acest spectacol minunat!

Gabriela Hurezean, 7 Plus: Când tatăl îşi ucide fiii

Spectacolul a cărui concepţie regizorală perfect articulată este semnată de Ion Caramitru este o reuşită. Impresionează prin subtilitate, prin felul în care se construieşte în profunzime, în carne, în miez, fără gesticulaţii inutile. Fără să ne dăm seama ne trezim în mijlocul unei întâmplări complexe, la limita suportabilului, un tăvălug al conştiinţelor şi al ireversibilului. (...) În jurul unei piscine abandonate, plină de frunze uscate, personajele se zbat între Da şi Nu, intransigenţă şi compromis. (...) Cât mai costă azi un compromis cu propriul destin? E o poveste din America anilor 50 dar de fapt e şi povestea oricărei fiinţe umane.

Răzvana Niţă, Blog - Acolo unde nu se mai avântă vulturii

"Toți fiii mei e în primul rând despre responsabilitate. Despre cât de ușor e să nu ne asumăm responsabilitatea pentru propriile fapte. Despre pretexte. Și despre consecințe. Despre fascinația bolnăvicioasă a banului. Despre principii și despre demnitate. Despre cât rău pot face secretele. Despre vină. Despre onoare. Și despre cum greșelile noastre îi pot distruge pe ceilalți… Și mai e și despre idealuri. Despre iubire și despre cum ea poate să răzbată dincolo de provocările vieții. Despre familie, cu bune și poate mai ales cu rele. Și despre curaj. E un spectacol care te sperie și te sensibilizează deopotrivă. Care te descumpănește. Dar îți dă și speranță".

Mădălina Mihai, Cultural 21 - Toți fiii mei. Un spectacol care parcă doare…