Casa de bilete a TNB va avea următorul program:14.00 – 20.00 Pentru returnarea contravalorii biletelor achiziţionate de la casa de bilete pentru spectacolele suspendate datorită SARS-CoV-2 spectatorii sunt rugaţi să prezinte biletele în format fizic.  Răscumpărarea biletelor se poate face până în data de 20 septembrie 2020! Biletele nu își păstrează valabilitatea după 21 septembrie 2020! Vă mulțumim pentru înțelegere!

Într-o perioadă extrem de dificilă prin care trece lumea artistică, Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti anunţă prima premieră în plină perioadă de pandemie: Jurnal de România. 1989, spectacol conceput și regizat de Carmen Lidia Vidu, va avea primele trei reprezentații în 24, 25 și 26 iulie 2020, de la ora 21.30. În seara de 25 iulie 2020, va avea loc un dialog post-spectacol între spectatorii prezenți și realizatori. Invitat special: Mădălin Hodor, istoric. Spectacolele se vor desfășura în condițiile impuse de autorități, în Amfiteatru TNB, sala de spectacole în aer liber de pe acoperișul teatrului. La 30 de ani de la Revoluția care l-a înlăturat în mod violent pe președintele comunist Nicolae Ceaușescu, patru actori ai Naționalului povestesc experiențele personale din perioada respectivă, felul în care au trăit acele evenimente sângeroase și modul în care li s-a schimbat (sau nu) viața de atunci. Carmen Lidia Vidu, regizoarea care a dus teatrul românesc în zona documentarului multimedia, a ales patru dintre cei mai cunoscuţi actori români pentru a le scoate la lumină poveștile: Ion Caramitru, Oana Pellea, Florentina Ţilea şi Daniel Badale își joacă propriile roluri. Despre Ion Caramitru se cunosc amănunte ale felului în care a participat activ la Revoluție, rămânând legendară expresia televizată în direct - „Fraților, am învins!”. În 1989, Daniel Badale era soldat în Armată și este interesantă confesiunea celui care, "teoretic", era împotriva revoluționarilor. Florentina Țilea a fost recitatoarea lui Nicolae Ceaușescu în vizitele lui oficiale la Iași, iar Oana Pellea a fost luată drept soția teroristului Vlase atunci când s-a prezentat la Televiziunea Română pentru a o apăra în urma "Apelului pentru artiști". Celor patru actori li se vor alătura, prin apariții video, Germina Nagâț, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), fostul procuror militar Dan Voinea, cel care a instrumentat inițial „Dosarul Revoluției” și cunoscutul istoric britanic Dennis Deletant, un expert în materie de comunism românesc. Odată cu acest spectacol, Teatrul Național mai scoate la rampă o premieră și bifează, totodată, un record în istoria teatrului românesc, cu cea mai mare proiecţie video, pe un perete uriaș, de 33 de metri lungime şi 21 de metri înălţime. Spectacolul multimedia va da spectatorilor ocazia de a pune laolaltă un puzzle puternic și foarte uman. Istoria e văzută prin prisma biografiilor personale. Cercetarea, imaginea și sunetele alcătuiesc universul multimedia care completează poveștile actorilor. Cel mai apreciat proiect al regizoarei Carmen Lidia Vidu, în ţară şi peste hotare, Jurnal de România include până în prezent 3 spectacole de teatru (Jurnal de România. Timișoara; Jurnal de România. Constanța și Jurnal de România. Sfântu Gheorghe), două scurtmetraje (My Romanian Diary şi Jurnal de România. Jurnal de musulman) precum și o expoziție. Jurnal de România este un proiect multidisciplinar ce reunește filmul, fotografia și teatrul, care își propune să fie, printr-o serie de confesiuni necenzurate și nemijlocite, o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de mediul urban, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară. Amintim câteva premii şi participări internaţionale care încununează alonja internaţională a proiectului: „My Romanian Diary”, Independent Days International Film Festival, Germany, European Cinematography AWARDS (ECA), Netherlands şi FILMFEST DRESDEN - în 2020. În 2019, pentru „Jurnal de România. Timișoara” - Premiul de Excelență oferit de Primăria Timișoara şi Voice of Europe, Jena, Germania. În acelaşi an, participare cu „Jurnal de România. Constanța” la EUROPALIA, Belgia. Numeroase participări cu „Jurnal de România. Timișoara”, între care: Festivalul Național de Teatru şi FEST-FDR, 2019. Cu „Romanian Diary. Muslim Diary”, în 2018: Best Women Short - Independent Shorts Awards, Los Angeles, Best Documentary based on Women (Non-Fiction) - JIFF 16 International Film Festivals în Jaipur, India, Award Winner - Changing Face International Film Festival, Sydney şi Finalist - Eurasia International Monthly Film Festival, Moscow. Iar în 2017, la Schauspielhaus din Viena, au fost prezentate „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” şi „Jurnal de România. Constanța”. „Teatrul riscă să devină irelevant pentru comunitate”, precizează regizoarea. „Pericolul vanității ne pândește și ne duce la izolare. Nu mai ascultăm decât părerile care le confirmă pe ale noastre. Jurnal de România. 1989 este felul meu de a spune că "tu faci istoria, atitudinea ta contează", declară Carmen Lidia Vidu. Vă aşteptăm la teatru!   Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe: 6, 7, 8 şi 9 august 2020.  Toate reprezentaţiile încep la ora 21.30. Aici veţi găsi regulile impuse de perioada pandemiei în privinţa accesului în teatru şi participării la spectacol. Vă invităm să le citiţi.

Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” organizează în această perioadă, MasterClass-ul Copyright poetic, susținut de Ion Caramitru, la care participă o mare parte dintre actorii Teatrului Național: Lamia Beligan, Amalia Ciolan, Ileana Olteanu, Monica Davidescu, Florentina Țilea, Costina Cheyrouze, Rodica Ionescu, Aylin Cadîr, Irina Cojar, Fulvia Folosea, Silviu Biriș, Ovidiu Cuncea, Tomi Cristin, Eduard Adam, Lari Giorgescu, Ionuț Toader, Ciprian Nicula, Mihai Munteniță, Axel Moustache, Petre Ancuța, Alex Voicu. Fin și experimentat actor al expresiei poetice și al sensurilor ei conținute, Ion Caramitru scria în revista Dilema veche din aprilie, un explicit eseu, cu valoare de manifest actoricesc, despre transfigurarea cuvântului scris în emoție trăită. Acest traseu-concept este punctul de pornire și metoda de redescoperire a versurilor lui Nichita Stănescu, Nina Cassian, Mihai Eminescu, Leonid Dimov, Tudor Arghezi, Geo Bogza etc. Copyright poetic De Ion Caramitru Existența artistică pe care am parcurs-o până acum a stat, mai mult sau mai puțin, sub semnul poeziei: ca gen, pe de o parte, ca șansă, pe de alta. Meseria de actor presupune observarea vieții în toate detaliile ei. Dar ea se exprimă, se finalizează prin rostirea pe o scenă a unor cuvinte, replici, versuri care nu aparțin artistului și care sunt proprietatea absolută a câte unui autor. La Shakespeare, de exemplu, autorul a hotărât ca personajele să vorbească când în proză, când în versuri. E un balans care presupune vagi cunoștințe muzicale, dar, neapărat, o serioasă cultură a contrastelor, a paradoxului. Și, desigur, un autentic simț al umorului. Poezia este un miracol al folosirii limbii, al limbii literare în speță. Și asta nu numai pentru că face economie de spațiu tipografic și de hârtie, ci și pentru că, într-un cadru minimal, ascunde semnificații profunde. În poezie, ceea ce se citește este mai puțin semnificativ decât ceea ce trebuie descifrat din misterele metaforei ori simbolurilor. Poezia atașează unui cuvânt un altul, într-o logică care nu aparține nici limbii vorbite, nici prozei literare. Asocierile de cuvinte care produc metafore sau simboluri poetice sunt surprinzătoare, stranii, contradictorii de cele mai multe ori. Descifrarea și înțelegerea poeziei presupune parcurgerea mai multor etape. Prima e lectura intimă, în singurătate. Prin simpla citire, te apropii fără ocol de text. Apoi când, tot singur fiind, o citești cu glas tare și o abordezi din perspectiva sunetului. Se mai poate întâmpla, apoi, ca, după ce ai citit-o și în gând și cu glas tare, să vrei s-o „povestești” cuiva, să verifici ce-a vrut „să spună”. Să verifici dacă intenția a fost percepută. Aceasta adaugă lecturii ambiția de a transpune textul din substanța lui în limba interlocutorului. Următoarea treaptă de apropiere, de percepere a misterului ascuns, e memorarea, mai mult sau mai puțin spontană, a versurilor. Le înveți pentru tine însuți și le rostești cu vocea gândului. Urmează apoi (în cazul meu, al nostru, al actorilor) momentul culminant, când urci pe scenă și spui poezia în fața publicului. În situația aceasta, ea capătă valori aparte. Le-aș numi valori de folosință neașteptate. Rostirea care mă interesează este cea a semnificațiilor. Într-o poezie care te emoționează trebuie intuit momentul fierbinte al inspirației poetului, cea care i-a dictat mâinii lui să scrie. Poetul transmite un bun, un bun finit, încremenit în pagină. Eu îl preiau ca atare și-l trec prin filtrul sensibilității mele. Sunt uimit de valoarea estetică, de lumea pe care o descopăr în spatele metaforei și fascinat de temperamentul autorului. Poezia a devenit, organic, și a mea. Și tocmai de aceea mă simt atras, mă văd silit s-o rostesc. Pornesc în grabă spre înapoi, spre locul unde poetul căuta, în singurătate, să stăpânească vorbele. Simt fierbințeala momentului de grație, sunt partener nemijlocit. Poezia devine și a mea. Mi-o însușesc cu voluptate și adaug discursul meu metodei. Urc pe scenă și pretind drept de autor. Toate acestea primesc sens și aură atunci când îmi iau drept aliat poezia lui Eminescu. Prin el m-am îndrăgostit de limba română. El știa cel mai bine că lumile poeziei sunt lumile visurilor noastre. Iată de ce, avându-l alături, am curajul de a mă urca pe scenă și de a pretinde public dreptul de a fi eu însumi autor. Text publicat la 30 Aprilie, revista Dilema veche