“Spectacolul are un ritm incredibil, e viu, e pitoresc, are o dinamică studiată, lucrată şi expresivă. Scenografia Ralucă Alexandrescu – amintind de filmului Pintilie „De ce trag clopotele, Mitică”, asigură în bună măsura doza de surprinzător, dar şi personalitatea montării.

Cât despre actori, avem pe alese. De la Claudiu Bleonţ pe care îl suspectez că are mâini, picioare şi creier de rezervă atât e de inepuizabil oferind un exemplu nepreţuit de simţ ludic, prezenţă scenică, asumare, la Irina Movilă şi Natalia Călin susţinându-şi partiturile cu vigoare şi maturitate; Gavril Pătru, un Nae atipic, ireproşabil construit, cu farmec, umor şi echilibru; Mihai Munteniţă într-un rol consistent şi cu miză pe care îl interpretează cu talent autentic dar şi responsabilitate, semn că a trecut deja în altă ligă din punct de vedere profesional; Emilian Oprea, spectaculos, insolit şi eficient; Marius Rizea, o bucurie de artist, detectorul de naturaleţe, firesc şi umanitate în fiecare partitură încredinţată; şi ultimii, dar nu cei din urmă, Mihai Calotă şi Ciprian Nicula într-un rol la dublu, adorabili, speciali, o încântare". 

Răzvana Niţă, Acta est fabula - „Iartă-mă, nene Iancule, nu mai fac!”. Şi tot aşa… Nu de multe ori dar cam des"   

"Alexandru Dabija n-a mers pe actualizare, elementele scenografice fixează acțiunea într-un timp al trecutului, prin materiale și mobile folosite și prin sugestii ce vin din costume. Definitorie pentru viziunea de ansamblu este turația accelerată a cavalcadei dramatice inițiate de amantlâcurile dintr-o comunitate edificată pe înșelătorie".

Oltiţa Cîntec, Suplimentul de cultură - Lumea lui Caragiale. Datul în spectacol   

"O energie debordantă, consumată inteligent dimpreună cu personajele care o creează și o împlinesc, într-un carusel de imbrogliouri pe care fiecare își încalecă propriul cal nărăvaș și începe să învârtă amenințător cravașa spre a-l domestici, scăpând-o ca din greșeală, din când în când, pe spinările altora, pe principiul fiecare intrigant are nevoie de un ignorant sau de un om cumsecade ca să se poată defini. Un comic autentic în construcția personajelor caragialești, pe care l-a sesizat și l-a pus foarte bine în valoare Alexandru Dabija, dintr-un Caragiale privit în ochi și înșfăcat curajos de guler ori de câte ori contemporanul stă să alunece neputincios pe pereții unei eternități în care pare că am fost pironiți și de care nimeni nu era conștient că ar putea dăinui atâta vreme în urmă cu un secol…".

Luciana Antofi, Blog - Comedia măștilor lui Dabija la ceas de pandemie: „D-ale istericului”, un perpetuum carnaval pe bază de umor   

"Comedia D-ale carnavalului a lui Ion Luca Caragiale devine o dramă în viziunea lui Alexandru Dabija. Materialul dramaturgic e oferit de realitatea de lângă noi și nu de textul propriu zis al piesei care se destramă în auzul nostru potopit de zgomote și sunete ce propagă fostele cuvinte. Sub toate aspectele spectacolul lui Alexandru Dabija înmănunchează exemplar – cu concursul actorilor și tehnicienilor menționați mai la deal – destinul nostru de azi. Carnavalul continuă. Ca și toată deșertăciunea și vânarea de vânt a acestei lumi. Poate nu întâmplător, cu zeci de ani în urmă Liviu Ciulei, încheia apoteotic un spectacol de la Bulandra, cu „O scrisoare pierdută” în miros de mititei și acordurile din Hora Unirii. Uniți. Împăcați. Laolaltă. La frizeria lui Nae Girimea. Aici am fost, aici suntem. „D-ale carnavalului”. E bine".

Bedros Horasangian, Observator Cultural - "D-ale lui Dabija" la TNB   

"Lumea lui Caragiale se amestecă cu lumea lui Dabija, o lume românească plină de nefiresc, dar foarte firească, dacă ne uităm în jurul nostru. Pare că este Commedia dell'Arte, dar aşa cum este scrisă de Caragiale, este lumea dramelor personale ale unor oameni pe  care-i întâlnim aproape zi de zi. 

Dacă de obicei, noi, spectatorii, nu dăm mare atenţie spaţiului unde curge acţiunea spectacolului, de data asta suntem aduşi "acolo" unde e fierberea mai mare, între personaje, pentru că spaţiul în mişcare ne invită la "dansul moravurilor" unei lumi ce nu a apus încă. 

Decorul este viu şi se îmbracă şi se dezbracă în faţa noastră arătându-ne cum hârtia, lemnul şi fierul au viaţă".

Octavian Neculai, Liternet - În zilele noastre... poate fi diferit - D-ale carnavalului  

"Doamna Irina Movilă este o nouă Miţa, plină de draci, care-şi joacă rolul dumnezeieşte, în cascade şi trombe de ipostaze tragicomice. Nu e tatuată la salon, dar e însângerată de baston. Cea mai teribilistă muiere din opera comică a genialului comediograf, Miţa reprezintă şi astăzi un sex simbol. Femeia tevaturilor şi compromisurilor e şi perfida Didina Mazu (în interpretarea doamnei Natalia Călin), misterioasă şi enigmatică, un fel de amantă secretă şi abjectă, rebelă şi, în final, domesticită de biciul şi briciul frizerului. Încornoratul încornoraţilor, caraghiosul suprem e Crăcănel al domnului Claudiu Bleonţ, a cărui interpretare ne duce cu gândul la magicul Birlic, la magicul de Funés şi chiar un pic spre Charlot (jocul de picioare). Modernizarea Carnavalului este dată şi de decorul multiplu, rotativ, ingenios şi spectaculos, special realizat, care se învârte bezmetic, dar bine calculat odată cu personajele prinse în vârtej.

(...) Ce mai învăţăm noi, veteranii, şi ce reţin tinerii dintr-un D-ale Carnavalului? Că naţia aceasta este aplecată spre carnavaluri, că gelozia şi prostia nu au frontiere, că limbajul este pitoresc, ipocrit, că inovaţia verbală (cerebrală) face legea conversaţiei la subsolul culturii, în fine, că ordinea publică şi dezordinea lucrurilor sunt aşa cum sunt, iar lumea este aşa cum este".

Dinu Grigorescu, Neuma, nr.7-8 - Câteva observaţii despre un spectacol plin de adrenalină post pandemică  

"Un spectacol îndrăzneț, care propune spectatorilor un umor aproape brut, prea puțin decodat. D-ale carnavalului în viziunea lui Alexandru Dabija devine astfel un punct de referință – propunerea lui n-are nimic în comun cu nicio altă montare, mai veche sau mai nouă a piesei lui Caragiale. Dincolo de curajul evident (și asumat) se află o capacitate de interpretare a textului în cele mai fine (și ascunse) detalii, iar îmbinarea dintre cele două se regăsește în ceea ce numim generic marca Alexandru Dabija".

Nona Rapotan, BookHub - Caragiale reinterpretat  

"Spectacolul nu epatează, nu vine cu simbolism retoric, cum ne-au învățat reprezentațiile din ultimii ani, ci cu o naturalețe necesară, așteptată. Nu lipsesc nici trimiterile la cotidian, la istoria actuală, nici jocurile de cuvinte, nici micile mesaje pentru spectatorul avizat.

E o comedie care-ți ridică moralul, conectându-te la spiritul lui Caragiale, la jocul de plăcere, la spectacolele de top ale Naționalului".

Doina Ruşti, Opt Motive - Un spectacol tonic  

"Spectacolul are coerenţă în expresie şi formă, e bine legat; fiecare element e gândit să se potrivească în angrenajul acestei maşini infernale a unor stări paroxistice care se perindă în caruselul fără cai pictaţi şi trăsuri frumos decorate; oamenii sunt căluşeii de bâlci ai vieţilor mici, pe care le consumă pe gratis între furii şi patimi. Atmosfera creată pe scenă are ceva din ritmul uşor recognoscibil dat de timpul mereu insuficient.

D-ale carnavalului, în regia lui Alexandru Dabija la TNB, e un spectacol care te ameţeşte şi te violentează la propriu. Turnanta îţi învârte continuu perspectiva, iar personajele nu se ceartă între ele, ci pe tine în sală. E o experienţă atipică, nu neapărat neplăcută, nu neapărat izbutită. Oglinda scenei ne arată încă şi mai deformaţi, şi mai strâmbi decât am devenit".

Alina Epîngeac, Revista Timpul - „D-ale carnavalului” – căluşei cu oameni vii   

“Scenele din carnaval se succed mai sigur şi mai bine cu ajutorul roţii norocului, care roteşte decorurile şi schimbă situaţiile, aşa cum se şi schimbă ele în piesa lui Ion Luca Caragiale.

Una peste alta, spectacolul este foarte interesant, e o viziune, dacă nu nouă-nouă, oricum foarte expresivă şi care se va reţine, asupra lumii mahalalei pe care maestrul de la a cărui dispariţie se vor împlini la anul una sută zece ani a înfăţişat-o magistral. (…)

Şi încă un lucru care sare în ochi de la ridicarea cortinei: zgomotul şi furia sunt cumva comparabile cu cele din reprezentarea cinematografică a piesei imaginate de Lucian Pintilie, totuşi aici, parcă, zgomotul este mai bine condus şi mai puţin exagerat.

Ritmul şi mişcarea, admirabile. Un D’ale carnavalului de referinţă”.

Nicolae Prelipceanu, Teatrul azi nr.10-11/2021-  Eternul Caragiale  

2022 - Spectacolul a fost prezentat cu ocazia Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău. Ediția a VII-a s-a desfășurat sub genericul „Artiștii pentru pace, libertate, speranță”.