Meniu

Expoziții

Daniel Zlota: Conversion

27 Februarie 2018 - 03 Aprilie 2018
Bilete

Intrare liberă / Free entrance

Expoziție Umbra cuvintelor 08 Martie 2023
Umbra cuvintelor și darurile primite L-am cunoscut pe George Banu la “umbra cuvintelor”, în teatru, la Paris, mergând la repetițiile lui Pintilie de la Theatre de la Ville, iar această prietenie s-a pecetluit spiritual, în timp, cu un dar, oferit intuitiv la acel moment – un desen, de relativ mici dimensiuni, din ciclul lucrărilor pe tematică sacră, reprezentând un Iisus rănit, de care s-a atașat instantaneu.  Mult mai târziu, în scrierile lui, am regăsit o trimitere la înțelegerea și sensul darului, pe care o împărtășesc – “adevăratele daruri reflectă cunoașterea celuilalt, a dorințelor și așteptărilor sale”. Această expoziție se dorește a fi un dar în memoria lui George Banu, pentru tot ce ne-a dăruit cu generozitate, dar pe care îl ofer, la rândul meu, actorilor, creatorilor și iubitorilor de teatru și artă. Umbra cuvintelor este, în fapt, urma cuvintelor transpusă în realitate – “ultima care rămâne în urma actului teatral” (“Despre uitare”). Umbra cuvintelor fiind proiecția secundă în spațiul memoriei, cât și cea din spațiul vizibil, ce ne înconjoară – proiecția vizuală, consecința materială a cuvintelor rostite. Îmi propun ca în spațiul sălii Rotonda și a foaierului sălii Mici să reconstitui un spațiu afectiv, o “instalație” a trăirilor, a temelor vizuale pe care George Banu le-a aprofundat și le-a decriptat de-a lungul timpului, urmărind mai curând rezonanțele semantice și sentimentale, decât trama istorică, aleasă aleatoriu.  George Banu mărturisea că se regăsește în “imaginea  eteroclită a unui portret de Arcimboldo”. Propun, așadar, dincolo de deconstrucție, o recompunere a unui portret inspirat din propria-i subiectivitate, plecând de la temele pe care chiar el le-a evidențiat: “Cortina” (sau fisura lumii), ca metaforă. “In pictură, ca și în teatru, cortina sparge unitatea. Ea lasă să se vadă tot atât cât camuflează… împarte ființele în actori și spectatori, protejeaza secretul și întreține așteptarea unei dezvăluiri mereu posibile”; “Ușa” (ca geografie intimă) – revelarea interiorității sau a exteriorului, a valențelor simbolice; “Nocturne”, sau despre negru și întuneric în teatru și pictură; raportul dintre umbră și timp, despre întoarcerea la lumină; “Omul văzut din spate” – omul însingurat sau privirea ascunsă, dialectica între expresia feței și a spatelui, ambivalențele semantice; “Obiectele rănite” – amprenta timpului și încărcătura semantică  a obiectelor, dialogul pe care îl purtăm cu obiectele din jurul nostru. Invit actori ai Teatrului Național din Bucuresti, critici și teoreticieni ai teatrului, care l-au cunoscut pe George Banu, de aproape sau din depărtări, să intervină prin cuvânt și interacțiune cu spațiul nou creat, revizitând fragmente din rolurile pe care le-au jucat - piese și autori pentru care George Banu a avut o predilecție, sau citind din textele lui, lăsând la latitudinea fiecăruia să propună ce-I definește ca actor și ca mesaj. Miruna Budișteanu
Citește mai mult >
Expoziție Adevăr. Mărturie. Mărturisire 07 Martie 2023
Expoziție cu lucrările pictorului Lucian Liciu (1968 - 2022)* O nouă expoziție se deschide în spațiul expozițional din Foaierul Media al TNB, începând cu 7 martie 2023. De această data este vorba de o retrospectivă postumă, dedicată omagierii unui talentat pictor oltean, stins din viață la numai 54 de ani, în plină forță creatoare, Lucian Liciu. Iată cum îl evocă pe artist Dr. Marius Tiță, criticul de artă care și-a asumat curatoriatul acestei expoziții care va fi vernisată marți, 7 martie 2023, la ora 18.00, în Foaierul Media al TNB (aripa dinspre Grand Hotel): ”În martie 2022, aflam cu infinită tristeţe că pictorul Lucian Liciu, artist talentat şi om de o rară generozitate, a părăsit această lume. Greu de acceptat că am rămas doar cu imaginea lui de pe afişul expoziţiei aflată pe simeze în acel timp, un afiş care ni-l arată pe artist zâmbind puţin îngândurat, luându-şi la revedere, parcă. De fapt, pictorul Lucian Liciu ne-a lăsat o operă deosebit de puternică şi sensibilă, familia sa frumoasă, pictoriţa Nicoleta Gribincea Liciu şi cei trei copii ce iau în serios cariera artistică, şi multe, foarte multe, de fapt numai amintiri frumoase. (…) Opera plastică a pictorului Lucian Liciu aduce în atenţie mari probleme şi subiecte ale societăţii, mai ales din ultimii ani, ciudaţi şi zbuciumaţi. Într-o manieră directă, fluentă şi plină de emoţie, artistul ne aduce pe toţi în scenă, prin tot ce se întâmplă în arta sa. Expoziţia nu promite o temă, un subiect tratat pictural, ci se constituie, la un an de când pensula şi paleta de culori au rămas nemişcate în faţa şevaletului, într-un omagiu adus pictorului Lucian Liciu, prin prezentarea, pe simeze, a creaţiei sale. Expunându-i arta şi înţelegând-o pe deplin, alături de emoţiile şi sentimentele pe care le generează, este modul cel mai simplu şi luminos de a ni-l aminti pe artist. Este, de fapt, esenţa demersului “Adevăr. Mărturie. Mărturisire”, pictură de Lucian Liciu, pe care Teatrul Naţional Bucureşti îl organizează în acest martie.  *L.L. s-a născut în 1968 la Slatina, a absovit Facultatea de Artă Decorativă și Design, secția Artă Monumentală din cadrul UNA București la clasa profesorului Marilena Preda Sânc și Universitatea de artă “Luceafărul” unde i-a avut ca profesori pe Vasile Chinschi și Ion Sălișteanu. Numeroase participări la expoziții de grup și expoziții personale în țară și străinătate. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, UAP Filiala București și membru al Visarta din 2014. A fost căsătorit cu pictorița Nicoleta Gribincea. ”Lucian Liciu caută, experimentează şi riscă. Acestea ar fi cuvintele cheie ale întregii sale creaţii. Din motivul mai sus enunţat, lucrările lui, respectiv seriile de lucrări, sunt eterogene, ceea ce le uneşte fiind mai mult spiritul decât stilul sau maniera” (comentariu din 2018 al istoricului și criticului de artă Mihai Plămădeală, cu ocazia expoziției ”A fost odată în România și va mai fi” de la Centrul Artelor Vizuale din București) ”L.L. a lăsat o creație atipică, nonconformist, tăioasă și aspră, din care răsună un umor negru, unic și inconfundabil”. Cătălin Podoleanu, pictor
Citește mai mult >
Expoziție Tiparul de epocă, baza costumului de teatru 15 Decembrie 2022
În spațiul expozițional Rotonda al Sălii Mici a TNB poate fi vizionată până în 15 ianuarie 2023 expoziția intitulată Tiparul de epocă, baza costumului de teatru, a studenților Departamentului de Scenografie a UNATC București coordonat de Conf. Univ. Dr. Ștefan Caragiu și Prof. Univ. Dr. Liliana Cenean. Sunt expuse 20 de spectaculoase costume de teatru, realizate din diverse materiale somptuoase, o adevărată demonstrație de creativitate și talent a tinerilor viitori scenografi. Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 14.00 - 18.30, cu excepția zilelor de luni și a sărbătorilor legale.
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo