Evenimente
Festivalul Național de Teatru, ediţia a 25-a
Au mai rămas două săptămâni până la deschiderea, pe 23 octombrie, a Festivalului Național de Teatru.
FNT înseamnă posibilitatea oferită publicului de a viziona 44 de spectacole selecționate din stagiunea 2014-2015, trei producții invitate din străinătate (Frontul / Front – regia Luk Perceval, War / Războiul - regia Vladimir Pankov și Tiger, după Tigrul sibian de Gianina Cărbunariu, în regia Sofiei Jupither – Suedia), dar și multe evenimente care vor face, sperăm, din a 25-a ediție FNT o adevărată sărbătoare dedicată artei.
Anul acesta ne aflăm la jubileu, motiv pentru care Festivalul își propune nu doar să fie în strictă actualitate, ci și să aducă un tribut memoriei teatrului românesc. Astfel, prin cele zece expoziții de fotografie și plastică deschise pe toată perioada evenimentului vom oferi ocazia publicului să-și aducă aminte atât de mari nume ale teatrului, prematur dispărute dintre noi, precum Gina Patrichi, Amza Pellea, Ștefan Iordache, George Constantin sau Gellu Naum, cât și să se bucure de universul complex, inedit, al unor mari personalități ale scenei contemporane: o întreagă „Lume” – așa cum o vede Silviu Purcărete în 70 de fotografii expuse în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național București sau desenele lui Horațiu Mălăele – care va prezenta în spațiile aferente Sălii Studio un alt mod de a sintetiza lumea noastră, prin intermediul a 40 de lucrări de grafică și caricatură: Graficaturi.
O necesară retrospectivă a expozițiilor prezentate la Quadrienala de scenografie și arhitectură de teatru de la Praga, ediția 2015 își va afla locul, pe toată durata Festivalului, în foaierul Sălii Studio a Teatrului Odeon. Rădăcini și Libertate - expoziții organizate în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
Foaierul Teatrului de Comedie găzduiește un eveniment expozițional multimedia – Comedia Remix – despre nașterea și creșterea acestui teatru ce-a fost și rămâne un fenomen în mișcarea teatrală românească.
Expoziția dedicată aniversării a 25 de ani de FNT – Afișele vremii. Vremea teatrului cuprinde o selecție de afișe de festival, sau ale spectacolelor prezentate în FNT în perioada 1990-2014, care va da viață și culoare Pasajului Universității, transformat pe durata Festivalului în Pasajul FNT. Ea va fi completată de o expoziție virtuală de fotografie de teatru (imagini din spectacolele selecționate în cele 24 de ediții) – intitulată 25 de ani de FNT. O istorie în imagini, realizată de Mihaela Marin, care va rula atât în Pasajul FNT, în foaierele teatrelor partenere, precum și pe site-ul www.fnt.ro.
Seria Conferințelor FNT va fi deschisă de un Fals proiect de doctorat – o conferință – atelier de rostire a poeziei susținută de actorul Ion Caramitru.
Festivalul are ca temă o realitate extrem de actuală și care ne afectează pe toți, cea a Conflictului – care se regăsește și în multe dintre spectacolele festivalului: Război. Conflict. Teatru – o dezbatere despre cum și dacă poate teatrul să atenueze diversele forme de violență din viața noastră de zi cu zi, să readucă armonia între oameni.
UNITER invită la o dezbatere sub tilul: Teatrul nostru, în care se va discuta despre promovarea spectacolului de teatru în media și creșterea finanțărilor private pentru teatre. Cu această ocazie UNITER lansează un nou portal online – mystage.ro – care-și propune să fie o rampă centrală de promovare, informare, distribuție și finanțare pentru proiectele de teatru românesc.
În colaborare cu Institutul Polonez, Festivalul propune conferința Teatrul și memoria – 250 de ani de teatru de stat în Polonia, susținută de dramaturgul și criticul de teatru Piotr Gruszczyński. Evenimentul va fi urmat de proiecția filmului (A)pollonia de Krzysztof Warlikowski.
Prețuim cuvântul scris și pe cei care îl slujesc, asfel încât lansările de carte vor avea o pondere importantă în evenimentele desfășurate în cele zece zile de Festival. Iată lista celor 17 lansări, conform cronologiei lor în cadrul Festivalului Național de Teatru:
- Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente, coordonator: Oltița Cîntec – Editura Timpul, Iași, 2015
- Sfârșitul regiei, începutul creației colective în teatrul european, de Iulia Popovici – Editura Tact, Cluj, 2015
-Aventurile hingherului în Balkanya, de Mihai Măniuțiu – Editura Humanitas, București, 2015
-Scrisori despre teatru de Giorgio Strehler – Editura Nemira, București, 2015
- Costumul de teatru. De la schiță la miracol, album de Doina Levintza – Editura Nemira, București, 2015
- Parisul personal. Casa cu daruri de George Banu – Editura Nemira, București, 2015
- Regia de operă. Gânduri și imagini texte de Andrei Șerban, fotografii de Mihaela Marin, ediție bilingvă româno-engleză – Editura Nemira, București, 2015
- Cartea de la Vama Veche de Cristian Pepino – Editura Humanitas, București, 2015
- V.E. Mayerhold. Reconstrucția teatrului (volumul II) – Editura Fundației Culturale „Camil Petrescu”, București, 2015
- Drumul spre spectacol prin metoda David Esrig de Florin Vidamski – Editura Charmides, Bistrița, 2015. Lansarea va fi urmată de o dezbatere: „Metoda David Esrig. Pentru un teatru existențial” – prezentarea metodei de lucru a lui David Esrig, de către regizor, cu exemplificări din „Nepotul lui Rameau” și „Troilus și Cresida”. Invitat – Marin Moraru.
- Critica de teatru: încotro? de Miruna Runcan – Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2015
- Muzici și muze – de la piesa de teatru la musical de Maria Zărnescu – Editura Nemira și UNATC Press, București, 2015
- Clipe de teatru de Doina Papp – Editura Tracus Arte, București, 2015
- Globetrotter din fotoliu de Claudiu Groza – Editura Tribuna, Cluj, 2014
- 2014, un an teatral așa cum l-am văzut de Mircea Morariu – Editura Universității din Oradea, Oradea, 2015
- Eveniment: In memoriam Valentin Nicolau – „Viața și opera”
- All Inclusive – texte de Bogdan Georgescu – Editura Charmides, Bistrița, 2015
Detalieri ale evenimentelor prezentate și datele desfășurării lor pot fi accesate pe www.fnt.ro si pe pagina de facebook a Festivalului Național de Teatru.