Repertoriu curent
Incognito
de Nick Payne
Data premierei: 15.10.2020
Durata: 1 h 50 min / Pauză: Nu
Spectacol prezentat în cadrul programului "Uși deschise pentru toți"
În ce măsură creierul ne poate determina nivelul de inteligență, memoria, comportamentul, afectivitatea? Cine suntem și ce anume ne face să fim ceea ce suntem? Pentru cei interesați de profunzimile creierului uman, dar și de mai profunda noastră ignoranță, Teatrul Național București prezintă spectacolul Incognito de Nick Payne (un proiect în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”).
Unul dintre cei mai cunoscuți tineri dramaturgi și scenariști englezi, Nick Payne este pasionat în egală măsură de știință, presa supranumindu-l pe dramaturg „Mr. Science”. După succesul internațional cu piesa „Constellations”, al cărei personaj principal era mecanica cuantică, în Incognito personajul central, unul foarte capricios și imprevizibil, este creierul uman. Alcătuită din mai multe episoade întrețesute, asemenea unor universuri multiple într-o evoluție non-liniară, Incognito prezintă trei povești, două dintre ele inspirate din fapte reale. Prima vorbește despre furtul creierului lui Albert Einstein, a doua prezintă cazul unui pianist care, în urma unei operații experimentale pe creier, își pierde memoria de scurtă durată; a treia, ficțională, o are în centru pe Martha, neuropsiholog, care încearcă să se cunoască pe sine însăși în timp ce sondează mintea pacienților săi.
Sub conducerea regizoarei Zsuzsanna Kovacs și în scenografia Corinei Boboc, Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea și Lari Georgescu realizează o extraordinară performanță actoricească, interpretând peste 20 de roluri, trecând cu inteligență de la un personaj la altul, într-o călătorie imaginară prin labirintul creierului uman. Fiindcă, așa cum spunea Einstein, „imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea e limitată”.
Cumpără bilete
*Prin accesarea butonului „Cumpără bilete” sunteți redirecționați pe website-ul www.mystage.ro care va facilita achiziționarea biletelor dumneavoastră.
Dacă optați să cumpărați bilete online, la costul biletului indicat de către TNB se adaugă o taxă suplimentară de 8% + 0.5 lei + TVA / bilet, care reprezintă costurile procesării și emiterii biletelor de către platforma MyStage. Notificarea taxei suplimentare se afișează de îndată ce accesați, pentru a cumpăra bilete online, site-ul MyStage, care emite, la cerere, factură fiscală pentru aceasta.
Sala Atelier | 19:30 | Vândut |