Spectacole
Lazăr sau Vremea dintre valuri
de Mihail Gavril
Lazăr sau Vremea dintre valuri
de Mihail Gavril
Data premierei: 16.03.2015
Durata: 1 h 15 min / Pauză: Nu
40 lei; 20 lei
Spectacol independent găzduit de TNB
O alegorie tragi-comică despre omul de azi.
La bordul unei corăbii ce plutește în derivă de multă vreme, echipajul este suprins de un eveniment neașteptat: moartea comandantului. Înmormântarea lui și alegerea unui nou comandant, lupta pentru acest post și înscăunarea sunt ocazii pentru ocupanții vasului de a se alia și re-alia unii cu alții împotriva... lor. Noul Comandant nu va face altceva decât să pună gaz pe foc.
Spectacolul este o comedie tragică ce caricaturizează
Cârmaciul: | Mihai Marinescu | Păzitorul: | Petru Ciobanu |
Vâslașul: | Alexandru Madaraș | Poporul: | Vlad Gălățianu |
Secretara: |
Ileana Olteanu Andreea Mateiu |
Comandantul: | Dan Clucinschi |
Lazăr: | Ionuț Marcu |
„Piesa lui Mihai Gavril este o parabolă parodică a democraţiei demagogice, dar şi a alienării existenţiale a omului rămas fără memorie şi fără transcendenţă. Creştinul este familiarizat cu alegoria Bisericii ca o corabie ce străbate talazurile lumii spre limanul mântuirii. Când se pierde însă relaţia vie cu Dumnezeu, Arca Învierii devine Corabie a Nebunilor. Iar restul mesianic de umanitate, întruchipat aici de Lazăr, smeritul vindecător, retrăieşte drama răstignirii. Dar jertfa şi plânsul sunt început al vindecării/mântuirii.“ Răzvan Codrescu
„Greu de abordat un asemenea text dramatic doldora de simboluri. Cu atât mai dificil cu cât Ştefan Ruxanda, actor de pantomimă şi de teatru-dans ieşit de sub mantaua maestrului Dan Puric, îşi face debutul în regie cu acest spectacol în care se vorbeşte mult, mult mai mult decât era el obişnuit că s-ar cuveni. Toată echipa aleasă pentru a-i sta alături este tânără şi se simte în ea un clocot ludic abia reţinut. De vreo două-trei ori, puşi pe şotii, fac mici modificări în replici pentru a le mai înmuia sobrietatea ori se dezlănţuie, scurt, în scene frenetice. După care redevin cuminţi şi respectuoşi cu spiritul sapienţial al textului.
Scenografia şi costumele, conforme cu stilul minimalist în care este obişnuit să lucreze Ştefan Ruxanda, reuşesc să sugereze mai mult decât oferă: o avansecenă luminată de patru făclii, două scări de sfoară la babord şi la tribord, un podium pe care ar trebui să fie aşezată cârma – de care, însă, te poţi lipsi, pentru că în lumea nebunilor care se zvârcolesc pe orizontală e mai bine să-ţi rosteşti de pe mica scenă discursurile, un coşciug, pavilionul Uniunii Europene şi... cam atât. Nici nu e nevoie de mai mult.“ Alexandru Ciolan