"Cine eşti dacă ţi se iau amintirile?". Aceasta pare a fi una din întrebările-cheie ale spectacolului "Memoria apei".

(...) Cecilia Bârbora, Natalia Călin şi Raluca Aprodu punctează cu farmec şi variaţie de mijloace toate tipurile de comic pe care piesa le propune (de situaţie, de replică, de caracter) ca şi momentele de forţă, de acută sfâşiere, de profund dramatism. Trei actriţe cu o fascinantă disponibilitate pentru schimbarea registrului (cărora li se adaugă apariţia misterioasă, calmă, sobră, tenebrous - melancolică, uşor imperială a Dianei Dumbravă) izbutesc încântătoare recitaluri, lecţii de virtuozitate în care regăsim şi umor cinic, aproape diabolic, şi emoţia devastatoare".

Răzvana Niță, Port.ro - Amintirile care ne curg prin vene

"...Un text greu, pe care tânărul regizor Erwin Şimşensohn l-a atacat cu rigoare şi pasiunea sa pentru profunzimile cuvântului".

Mircea M. Ionescu, Taifasuri - Trei surori britanice  

“Mărturisesc că, înainte de a vedea acest cel mai recent spectacol montat de Erwin Şimşensohn, am vrut, neapărat, să citesc piesa scrisă de Shelagh Stephenson. Încă de la debutul său cu Yentl, am înţeles că, pentru el, între creativitatea demersului regizoral şi creativitatea necesară în domeniul cercetării ştiinţifice poate fi pus semnul egalităţii. Rigoare, fantezie şi capacitatea de armonizare a tuturor elementelor ce constituie un sistem. El ştie să delimiteze clar spaţiul de joc, să decupeze planurile prin ecleraj şi să se folosească justificat de codurile proxemice. Şi, mai ales, are intuiţia perfectă a sensului major pe care îl extrage din câmpul semantic al textului, pentru a-l aduce în faţa spectatorului. Simbolul este esenţial, iar imaginea plastică poate rezolva situaţii aproape insurmontabile.

Memoria apei m-a făcut să mă întorc la una dintre lucrările esenţiale ale antropologiei, cartea lui Gilbert Durand Structurile antropologice ale imaginarului. Într-o clasică unitate de timp şi de spaţiu, trei surori, sub imperiul morţii mamei lor, îşi reînnoadă viaţa. Definitorie în text, vecinătatea invazivă a mării naşte, şi în spectacol, simbolul: Erwin Şimşensohn şi scenografa Alina Herescu plasează pe fundul mării, ca un spaţiu fără ieşire, ceea ce în text era doar un dormitor mobilat în stilul anilor ’60. Fostul dormitor al mamei se citeşte astfel ca gineceu, expresie a forţei feminine care are drept corespondent apa (…).

Şimşensohn este regizorul care construieşte cu luciditate pe text. Iubeşte şi respectă textul căruia îi va da trup şi crede în adevărul poveştilor care emoţionează. Luciditatea nu exclude emoţia, ci o sporeşte. Este, cred, perspectiva din care abordează şi lucrul cu actorii. Scriam, după premiera brăileană cu Jocul de-a vacanţa, al doilea spectacol din „Integrala Sebastian” pe care intenţionează să o realizeze, că şi-a dovedit măiestria de dantelier lucrând cu materiale preţioase – gestul desenat cu grijă, vocea lucrată pentru intervale infinitezimale, privirea concentrată pe idee şi exersată să construiască relaţii.

N-am văzut, până acum, în montările lui Erwin Şimşensohn, imagini spectaculoase care să domine întregul, fapt pe care îl iau drept calitate. El este un regizor al structurilor de profunzime, al detaliului revelator, al coerenţei discursului teatral şi, înainte de toate, al Adevărului”. Marina Roman