„Îmi doresc un spectacol în care copiii caută îmbrățișarea mamelor lor. Un spectacol în care nu uită că viața lor a început cu un miracol. Că s-au născut. Și acolo aș opri un pic timpul. Acest spectacol este căutarea acelor secunde când o mamă și un copil se întâlnesc și îi leagă doar acel moment. Unde încă nu se înțeleg cuvinte, unde totul pare posibil. Un teatru posibil. Aș vrea să redescopăr acel teatru, unde viața este încă posibilă, unde moartea și singurătatea nu ne întind mâna în fiecare dimineață, când ne spălăm fața, unde există un vis, un vis ce poate îmbrățișa toate depresiile și traumele noastre. Un vis vindecător, o viață vindecătoare. Un teatru posibil de vindecare.

Toată viața încercăm să căutăm, să găsim și să înhumăm în noi acele momente ce conțin grija mamei noastre. Să potrivim fiecare puzzle din viața noastră, poate inconștient sub umbra norului ei trecător. Dar până și asta este o joacă. Ne ascundem toată viața în speranța că va veni ziua când Ea ne va găsi. Și va opri rachetele din vecinătatea noastră, ne va striga din geam că e târziu, că e timpul să luăm cina.

Îmi doresc ca acest spectacol să vorbească în numele tuturor mamelor și femeilor care au suferit vreodată, fie că și-au pierdut copiii, fie n-au putut să-i aibă niciodată sau i-au abandonat, dar care au totuși șansa să vadă, ca pentru prima dată, prin ochii copiilor lor. Dacă inocența ar fi palpabilă, mi-aș dori să o resimțim măcar pentru o clipă prin acest spectacol. Iar dacă suntem atenți, poate o observăm înainte să călcăm din nou pe ea.” Botond Nagy