"Inaugurată oficial cu ocazia premierei „Două loturi”, în prezenţa lui Ion Caramitru, Sala Mică este un spaţiu artistic polifuncţional al teatrului cel însufleţit, în plin An Caragiale, de spiritul modernizării. Modern este şi spectacolul lui Alexandru Dabija, ale cărui fire prolific creatoare s-au împletit, în ultimii ani, într-un coerent program artistic.

Fizionomia perfidă a hazardului este înfăţişată prin machiajul de cabaret expresionist, pe alocuri macabru. Iar voinţa răutăcioasă a destinului se reflectă în muchiile tăioase şi sclipirile reci, metalice ale decorului imaginat de venerabilul scenograf Helmut Stürmer. (...) lumea lui Caragiale e re-creată cu umorul propriu lui Dabija".

Maria Zărnescu, Yorick - Banu-i ochiul dracului  

"Reluarea unei montări după I.L. Caragiale în plin scandal politic, într-un context social puternic inflamat, într-o stare febrilă de incertitudine, a fost o decizie dacă nu înțeleaptă, atunci cu siguranță interesantă, căci pentru un moment ne-am dat seama că realitatea românească actuală a întrecut până și imaginația lui Caragiale. O altă revelație e cea a blestematului „viceversa”, cu toate nuanțele și subînțelesurile lui, care continuă să încurce și să descurce după legi nescrise. „Călătoria” lui Lefter Popescu în căutarea biletelor câștigătoare seamănă cu strădania noastră de toate zilele pentru corectitudine și demnitate.

„Două loturi” revine cu o prospețime pe care i-o conferă chiar atmosfera din societatea românească actuală, în care opera lui Caragiale nu numai că este actuală, ci pe alocuri chiar depășită de realitatea noastră fantastică. Parcă tot un fel de „viceversa”, un cuvânt magic spus cu zâmbetul pe buze și care întoarce destinul împotriva noastră, ne aruncă într-o lume întunecoasă, rece și macabră, asemănătoare celei din spectacol, din care nu mai găsim drumul de întoarcere".

Oana Bogzaru, Yorick - Lefter Popescu în căutarea fericirii imposibile 

"Slavă, Domnului, Alexandru Dabija nu se lasă şi ne debusolează din nou. Crâncen, provocator, ameţitor, istovitor aici, dar magnetizant.(...) Dabija campează direct, masiv, trepidant, în cea mai nouă obsesie a exegezei caragialiene: tema cruzimii isteroide. Şi, colateral, a predestinării, demenţei furibunde şi vieţii ca vis diabolic.Totul mixat cu încercănata conştiinţă (caragialiană, cioraniană şi, de fapt, larg românească) a nenorocului. A nimicniciei damnate, într-o bolgie de carnaval defazat, sinistru şi grotesc deopotrivă. (...) Cert e că publicul avizat se va delecta vibrînd cu încruntare la mulţimea aluziilor şi citatelor culturale, ori va fi zdruncinat de îndrăznelile hors-texte ale regiei, iar cei pentru care Caragiale înseamnă exclusiv satiră clasică şi râs zdravăn în tradiţia Giugaru-Birlic vor fi constrânşi să accepte şi varianta neagră a unei comediografii ceva mai deocheate decât cea cu care vrea şcoala să ne potcovească"
    
Dan C. Mihăilescu, Dilema Veche, Nr. 436 - Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic 

"Stilul impecabil al spectacolului emană, paradoxal, din lumea lui Caragiale şi a povestirii. Paradoxal, pentru că nu l-am intuit până acum, deşi o analiză de text ni l-ar fi sugerat, fie şi numai din voluptatea cu care e evocat dracul, ca ultim argument al acţiunii. Nici universul uman al povestirii compus din Mitici de tot felul, amploiaţi la bancă, berari, poliţai sau chivuţe paşnice înrudite cu cele din nuvela lui Mircea Eliade nu ne-ar fi dus cu gândul la scenele sinistre din spectacolul lui Dabija, ai cărui protagonişti par descinşi din lumea fantastică a unor tărâmuri întunecate. Şi totuşi, cât de adevarăţi sunt cu toţii şi mai ales ce bine ţintite sunt temele vizate discret de autor şi preluate cu voluptate de regizor!"

Doina Papp, Revista 22 - Bucureștiul Cultural, nr. 119 - Festivalul Naţional de Teatru, ediţia 2012 

"Când un scriitor e celebrat la un număr rotund de ani de la naştere sau moarte, numele său devine în anul respectiv un brand la modă. Partea bună este că artistul e redescoperit, reinterpretat, reinventa. (...) Când citeşte o scriere clasică, Dabija operează pe text, fără să intervină în el. Nu pune sensuri, le descoperă. Nu taie tabloul ca să intre în rama în care vrea el, ci găseşte o perspectivă valabilă, suspectă de a fi chiar intenţia autorului. (...) Nu îţi vine nici măcar să zâmbeşti. Umorul a fost înlocuit de o umoare neagră. (...) un spectacol rece, aproape gotic într-un decor ascuţit, tăios, cu un perete zăbrelit, scări metalice contorsionate, ferestre ciobite, pasarele instabile, toate pe o turnantă care îl aleargă pe D-l Lefter ca destinul său implacabil de ghinionist."

Oana Stoica, Dilema veche, nr. 440 - Ca şoarecele în cursă 

„Puteţi decoperi în dramatizarea lui Dabija un Caragiale tenebros, expresionist, cu un umor lugubru, suspendat într-o ameţeală a deochiului, a superstiţiei maladive, care nu ştie ce e de fapt - credinţă înfiorător de temătoare, sau abandon în braţele firii omeneşti dezlănţuite. (...) Tăietura spectacolului e atât de precisă, de măiastră şi de surprinzătoare încât comparaţia cu filmul devine pur şi simplu ieftină.„

Cătălin Ştefănescu, Dilema Veche - La ţigănci, prin ochiul rău 

"Poate fi redată demnitatea unui adjectiv? Da! Doar dacă respectivul cuvânt este lipit de numele lui Alexandru Dabija, de interpretarea lui Gavril Pătru sau dacă este pus să funcţioneze într-un decor realizat de Helmut Stürmer.

Două loturi, spectacolul regizat de Alexandru Dabija la Sala Mică a Teatrului Naţional din Bucureşti, este senzaţional! (...) în „Două loturi", Dabija preia iniţiativa, ia în mână sintagma „farsa destinului", o foloseşte ca pe o vâslă şi se distanţează de concurenţă prin modul unic în care tensionează umorul. Îi iese un thriller în tuşe pronunţate de negru, în care fatalitatea se ţine de glume macabre. E Kafka, e Gogol, e Caragiale (...)"

Dan Boicea, Adevărul - Senzaţional!  

"O nouă premieră este "Două loturi" dramatizare "după" nuvela lui Caragiale. De astă dată, acest "după" prinde altă consistență, fiind o scriere în proză adaptată pentru scenă, apelând pentru ilustrarea sa teatrală, la tehnica ... filmului. Atenție, regizorul Alexandru Dabija nu apelează la de acum "clasicile" proiecții, ci alături de maestrul scenograf Helmut Stürmer, folosește noua sală a Naționalului bucureștean, excelent dotată scenic, pe care o transformă într-un "platou" de vizualizare filmică a reușitului său scenariu de dramatizare a nuvelei. Povestea funcționarului modest, Lefter Popescu, binecunoscută, a celui care pierde câștigul celor două bilete de la roata norocului, se transformă într-un film teatral, și  nu mai este o comedie cu final tragic, ci o tragicomedie amară. (...) Merită pe deplin a fi vizionat spectacolul Două loturi, în primul rând prin scenografie și intenția originală de citire scenică a unei nuvele celebre, căreia îi sunt dezvăluite noi sensuri".     

Ileana Lucaciu, Spectator - Cheia unui "film" teatral, decorul   

"Cu sprijinul incredibilei scenografii semnată de Helmut Stürmer, Alexandru Dabija creează cu migală şi tenacitate un univers plastic, o construcţie expresivă (coregrafie Florin Fieroiu, costume Liliana Cenean), un mecanism bizar. În faţa noastră, pe o turnantă ce continuă să se învârtească ("E pur si muove"), se naşte, se amplifică şi se desăvârşeşte demenţa, delirul celui care pierde treptat dar definitiv speranţa - speranţa că miracolelele există, cum ar fi norocul celui fără noroc. (...)  "Două loturi" e puternic, foarte personal, incitant. Cea mai nouă sală a Naţionalului bucureştean - Sala Mică - se deschide, astfel, cu un spectacol mare".

Răzvana Niţă, Port.ro - Diabolică întâmplare, destinul   

"Alexandru Dabija a dramatizat "Două loturi" şi a creat un spectacol care produce o impresie puternică asupra publicului. (...) E un spectacol excelent conturat, cu personajele plasate într-un decor perfect funcţional (creat de Helmut Stürmer). Interpreţii construiesc chipuri ce devoalează destine. Destin, noroc, nenoroc, ghinion, dezastru...(...) În spectacolul Două loturi, norocul induce euforia, iar nenorocul, pe de o parte, compasiunea, pe de alta, groaza".

Maria Sârbu, Jurnalul Naţional - D'ale Naţionalului în 2012 - Anul Caragiale  

„Pe turnantă, decorul care se tot învârte - o consrucţie metalică transparentă, cu treceri şi pasaje, pe care personajele urcă şi coboară constant - nu neapărat o „roată a sorţii", ruleta care-i joacă o festă cumplită sărmanului Lefter  (...) E lumea lui Lefter rămasă fără puncte fixe, într-o derivă liberă, în care totul se confundă îngrijorător. (...) Cinismul lui Alexandru Dabija (purtătorul lui de cuvânt e naratorul din schiţă, jucat de Marius Manole, cel care observă, ridică din sprânceană şi lasă inevitabilul să curgă mai departe) e nemăsurat - iar din asta iese nu vituperare naţională, ci teatru de cea mai bună realitate".

Iulia Popovici, Observator Cultural - Ghinionistul domn Lefter Popescu  

...o bijuterie simfonic teatrală despre capriciile norocului  (o temă proeminentă în scrierea caragialiană), o simfonie teatrală dirijată exemplar şi cu o grijă a ritmului expunerii scenice cum arareori am mai văzut în vremea din urmă în teatrul românesc. (...) Poate cel mai bun spectacol cu o scriere de I. L. Caragiale văzut de mine în anul Caragiale,. Deocamdată.

Mircea Morariu, Familia nr.12 - Tragedia domnului Lefter Popescu      

"Ce frumos e la Naţional! Decorul e superb. O construcţie metalică etajată, transparentă, cu scări interioare şi exterioare, care sugerează o planetă locuibilă - România Mică a Marelui an 1900. Cât de mult contează decorul care dă substanţa comediei, valoarea spectacolului, dă bucurie şi fericire chiar. Ajută publicul să se teleporteze. Să mediteze.

„Două loturi” e montată turbionar de acest maestru al regiei contemporane care este Alexandru Dabija, cantonat în esenţa-esenţelor. Deşi veselă, lucrarea e profund tragică. E o Năpastă urbană.

Publicul e captivat. Trăieşte drama, năpasta, încercările. Nu ridicolul e subliniat de autor ci inumanul unei ridicole speranţe. E destinul, şi cu el nu te joci, nu râzi de el niciodată. Îl accepţi.

... un spectacol inteligent, ameţitor de modern, despre noroc şi ghinion, dovedind cât de uşor şi de neaşteptat poate deveni perdantul – câştigător şi viceversa. Helmut Sturmer cu al său decor extrem de original contribuie mult ca cele "două loturi" de la TNB să se cuantifice într-un mare Loz câştigător".

Dinu Grigorescu, Literatorul - Povestea unui Lefter la TNB          

Prezentat pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Chișinău, martie 2018

Prezentat în cadrul celei de a 2-a ediții a Festivalului Internațional Eurokontext s.k. organizat de Teatrul Național Slovac (SND) din Bratislava, iunie 2017

Prezentat în cadrul primei ediții a Festivalului MITEM (Madach International Theatre Meeting), organizat de Teatrul Naţional din Budapesta, 2014

Selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru - ediția 22, octombrie 2012

„Două loturi” inaugura în octombrie 2012, în Anul „Caragiale”, prima sală nou construită a Naţionalului bucureştean.

Premii 

În 2013, regizorul Alexandru Dabija a primit Premiul pentru cel mai bun regizor la Gala UNITER, iar scenograful Helmut Stürmer - Premiul pentru cea mai bună scenografie, urmat de un premiu similar la Festivalul Comediei Româneşti. În acelaşi an, Marius Manole a fost nominalizat pentru Cel mai bun actor la Gala UNITER pentru rolul Povestitorul.