"Să nu vă imaginați că „Viforul” după Barbu Ștefănescu Delavrancea (cu texte din Dimitrie Cantemir, Ion Neculce și din cartea populară „Fiziologul”) e ireverențios la adresa străvechilor slove ori la adresa celor care le-au așternut.

E doar o interpretare modernă, mult mai cinstită, aș adăuga, a unor texte pe care suntem învățați încă de pe băncile școlii să le parcurgem papagalicește și să nu le luăm, ferit-a Sfântu de Ștefan cel Mare, în răspăr. (...) E, mai important, un suflu de aer proaspăt care spulberă prejudecățile unui neam învățat să ia de bune niște vechituri și să le trateze ca pe icoane.  

Din acest motiv, îi îndemn pe cei tineri să vadă această piesă de rezistență a actualei stagiuni și, sper, a următoarelor: băi, ești prost? „Viforul” e blană! Dar și pe cei în vârstă, fiindcă niciodată nu e prea târziu să dai târcoale unei oglinzi care nu deformează realitatea".

Horia Ghibuțiu, Blog de Ziarist - Viforul care spulberă istoria la TNB   

"Nu a fost deloc uşor în acele vremuri, cum nu este nici astăzi, să fii drept, vertical şi respectat de vecini puternici. Numai că Vodă Ştefăniţă, ajuns pe tron în adolescenţă datorită jocului ereditar de putere, nu încarnează calităţile ascendenţilor, ci defectele (...)

Montarea lui Dabija desfăşoară un expozeu al acestui lider de ţară, văzut din interiorul familiei şi al prietenilor săi în timp de pace, aflat în război cu sfetnicii lui înţelepţi și lovind în interesele ţării pe care nu e capabil să le înţeleagă în niciun moment.

Una e abordarea scolastică a piesei lui Delavrancea şi alta este interpretarea artistică la peste 100 de ani de la naşterea textului… Alexandru Dabija, în ipostaza dublă de regizor şi scenograf, construieşte un spectacol neconvențional, novator, fără excese, sobru, fără exagerare, auster, inventiv, șocant (un exemplu este şi spectacolul ”Două loturi”, la care m-am referit în revista ”Luceafărul de dimineaţă” la data premierei). Scena reprezintă un fel de salon-sufragerie, sala tronului, singurul detaliu de epocă fiind o boltă prin care intră şi ies eroii. Proiecţiile video ale pădurii înzăpezite de vifor (el răzbate pe scenă) atrag atenţia şi sunt bine controlate. Pădurea sălbatică, plină de capcane, unde mişună fiarele, cerbii, zimbrii şi urşii răcnind, este ea însăşi un personaj.

(...) un spectacol curajos, jucat expresiv de o echipă dirijată minuţios, pas cu pas, gest cu gest, ton cu ton, detaliu cu detaliu.

Rolul lui Ştefăniţă cere un actor maratonist şi acesta se dovedeşte a fi Marius Manole, deşi nu este un adolescent suit pe tron. El duce greul ”Viforului” şi biruie artistic. Nu e respingător ca Richard al III-lea cu care semănă din când în când, ba dimpotrivă, e un teribilist, un hedonist cu arătare simpatică, juvenilă, sexy, dar desfrânată în afara dormitorului. Memorabile sunt crizele lui de personalitate. Nimic şi nimeni nu-i stau în cale! Nici ursul, nici omul. E plin de sânge, plin de sine, un puşti obraznic, insolent şi periculos.

... un spectacol viril, novator, complex, modern și de afirmare actoricească – joacă indivizii, joacă grupurile, joacă atmosfera, joacă istoria".

Dinu Grigorescu, Revista Teatrală Radio - Alexandru Dabija și ”Viforul” la Teatrul Național din București

"Spectacolul curge convingător, molipsitor şi, deşi mai are încă nevoie de câteva reprezentaţii pentru a prinde ritmul perfect, e de aşteptat că va fi unul din titlurile mari ale anului.

Un lucru e sigur: Viforul onorează, prin onestitate, talent, muncă şi umor, aniversarea trecerii a 100 de ani de la momentul când am căpătat dreptul de a construi împreună şi altceva decât o minciună urât ambalată într-o mitologie de care nu mai are nimeni nevoie cu adevărat".

Mihai Brezeanu, Liternet - E ceva putred in Dorohoi! - Viforul (Tot ce nu v-aţi aştepta) 

"În bogăția de tablouri scenice puse la dispoziția spectatorului, regizorul utilizează un întreg sistem de deconstrucție cvasi-chirurgical pentru a denunța tarele actualului sistem politic, dar și unele hibe ale populației.

Aparent, atitudinea directorului de scenă, ar putea fi socotită una iconoclastă (limbajul e, pe alocuri, trecut prin "refresh") dar inovarea sa explorează un substrat tragic și își împinge personajele spre limita isteriei și grotescului, obligându-le la o violentă autodenunțare. De sub faldurile dramei istorice, directorul de scenă demască slăbiciunea și nesiguranța statului, jocurile de putere și raporturi umane depreciate, presimțite – aproape senzorial – pe scena Sălii Atelier a Naționalului bucureștean.

În Viforul, Dabija răstoarnă discursul istoric și încărcătura sa mitologică, fisurează vitrina strălucitoare a istoriei (glorioase) până ce explodează și-apoi așterne un voal de sarcasm peste-o pantomimă cu tentă satirică.

Scenele violente, aproape naturaliste mențin tonalitatea pesimistă, dar, de sub carapacea ironiei acide, răzbate și o plăpândă undă de tandrețe, de râsu’-plânsu’, iar experimentații actori din trupă creează adevărate filigrane. Cuvântul încârcat de înțelesuri e o unealtă în tumultoasa combustie spectaculară".

Mădălina Dumitrache, Web Cultura - Bizonii din Țara Baltagului  

"Marius Manole surprinde și crizele de nebunie, de cruzime, și fragilitatea bolnavă a lui Ștefăniță și forța lui dementă și nefericirea – mai ales nefericirea, sursa întregului rău pe care-l creează în jur –, și uriașa nevoie de iubire, pe care n-o primește de nicăieri. Și mai surprinde ceva, extrem de subtil, acel ceva uman, profund uman din firea și din privirea lui Ștefăniță, acea undă fină de vinovăție, care-l transformă în om, acel fir vag de nebunie care există, cu siguranță, în orice dictator, și frica teribilă de tot și de nimic, care-l urmărește în permanență".

Monica Andronescu, Yorick - Rătăciți în istoria Moldovei  

“În mijlocul lor, Ștefăniță, domn al Moldovei, nepot al Marelui Ștefan, al cărui tron stă acoperit undeva în fundul scenei, semn că acestui tânăr cu răzvrătirea în sânge, impulsiv și haotic nu-i prea pasă de această ilustră descendență. El e altfel. El vrea să fie altfel, iar cei care i-au identificat o dublă natură, de înger și demon, au motive să o facă. (...) Relațiile lui cu puterea, pe care o vrea absolută, nu au rațiuni de stat, ci stau mai degrabă pe baza unui individualism egolatru care generează ură și răzbunare la adresa tuturor celor care i se împotrivesc.”

Doina Papp, Revista 22 - O joacă sălbatică pe terenul istoriei și al mentalității românești

"Alexandru Dabija a intuit forța acestei piese, care încearcă să tragă dramaturgia română înspre Shakespeare. Și a reușit să transpună scenic acest lucru, ba chiar să-l declare deschis prin citate teatrale.

Curajosul lui personaj principal Ștefăniță, uns domnitor la o vârstă fragedă, interpretat în mod shakespearian cu mult adevăr și într-o gamă largă de nuanțe de un Marius Manole, ca de obicei, foarte precis (...) Nevrotic, mare băutor de vin, cu moravuri mai mult decât ușoare (își înșeală necontenit soția cu care s-a căsătorit abia de un an; remarc aici excelenta alegere a lui Dabija, care a preferat să-l păstreze pe contele polonez Irmsky bărbat, amant al lui Ștefăniță, în timp ce în textul de acum un secol el era o femeie, Irma, deghizată în bărbat pentru a putea sta în preajma domnitorului și a-l sluji ca amantă), neiubitor de învățătură, copilăros, răsfățat și energic, el reușește să dea un contur foarte precis personajului istoric (...) El a crescut jucându-se de-a domnia și puterea, lucru pe care Marius Manole îl surprinde foarte bine. Sare, aleargă, cade, se ridică, se îmbată, se rostogolește, se bate cu ciomegele și cu toporul (interesant și faptul că nu a fost folosită deloc sabia, tot ca o aducere mai aproape de universul cunoscut sau plauzibil al spectatorului), face totul cu o energie debordantă, de copil răsfățat, însă fără nicio exagerare".  

Blog Luciana Antofi - Barbu Ștefănescu Delavrancea în contemporan, viaShakespeare: #viforulluidabija  

"Un text adus la zi cu ajutorul tehnologiei, o provocare de a privi puțin în urmă la o epocă a decandenței, de a conștientiza că sufletele chinuite au existat dintotdeauna și că imperfecțiunea societății nu există de ieri de azi ci dintotdeauna. O dramă istorică atât de actuală care cu siguranță vă va trezi emoții puternice și diverse. Un spectacol ce merită văzut".

Simona Ioniță, Agenția de Carte - Pisicâinele din debaraua Istoriei 

"Dabija şi Manole relativizează personajul, îi refuză o singură culoare. Ştefăniţă este un tip tonic, cu un umor muşcător, dar poate fi şi profund dezagreabil, depresiv sau violent. Se poate empatiza cu el, dar poate fi şi detestat.

Acest material dramaturgic de sorginte shakespeariană, reconfigurat postmodern, este decriptat cehovian de Dabija care construieşte, cu fineţe, relaţii şi caractere.

Ca de obicei, Dabija ştie să citească scenic, cu o logică impecabilă, un text de teatru, reuşind să facă, în cazul de faţă, dintr-o piesă datată, un spectacol actual. În unele privinţe, chiar acut actual".

Oana Stoica, Dilema Veche - Richamlet Vodă  

"În Viforul (regia Alexandru Dabija), Marius Manole îl arată pe Ștefăniță Vodă așa cum nu l-am descoperit la școală. Cât mai aproape de realitatea vremurilor: schizofrenic, epileptic, dur, egoist, cinic și dornic de crime și de răzbunări. Prea tânăr pentru a conduce o țară, frustrat de moștenirea emoțională a bunicului și tatălui lui.

Spectacolul este montat modern și îți aduce aminte de Hamlet sau de Richard al III-lea, dar e greu de purtat pentru spectatorii conservatori ai Teatrului Național care își doresc o clasică piesă istorică. Așa că Marius Manole are două lupte de purtat în fiecare dintre cele 100 de minute cât e pe scenă: să fie el autentic într-o piesă care-l solicită emoțional extrem de mult, dar și să-i convingă pe spectatori să-l urmeze într-o poveste spusă altfel decât se așteptau când și-au cumpărat bilet".

Cristina Bazavan, Blog - Live for the Story – Marius Manole  

"Montarea este un exerciţiu cu o bună doză de spontaneitate, un proiect experimental inedit, construit cu personalitate şi îndrăzneală şi care se sprijină pe carisma, capacitatea de anduranţă şi forţa interpretativă reconfirmate de Marius Manole, cel care reuşeşte şi de această dată o incontestabilă performanţă.

... regăsim deopotrivă accente shakespeariene (”Macbeth”) şi hâtroşenia specifică snoavei şi basmului popular.

O propunere artistică insolită, puternică, un demers incandescent ce transmite un straniu dar cordial şi autentic sentiment de fraternitate şi chiar compasiune

...   viziunea sănătoasă şi lipsită de prejudecăţi a lui Dabija ne invită să ne venim în fire şi să coborâm de pe socluri".

Răzvana Niţă, Revista Teatrală Radio - De la naveta cu Berheci la roaba cu şampanie  

"Alexandru Dabija este cunoscut ca un excelent cititor şi interpret, în spectacole de mare ingeniozitate şi umor

... Marius Manole în zi excelentă, nuanţat şi crescând pe calea crimei, de la băiatul simpatic şi cam zeflemist de la început, la sceleratul care nu mai iartă nimic...

Adăugând texte din Ion Neculce, din Dimitrie Cantemir, ba chiar din cândva celebra carte populară Fiziologul, Alexandru Dabija i-a dat piesei lui Delavrancea un plus de adâncime şi de proiecţie politică, valabilă pentru toate timpurile.

Pe scurt, un spectacol admirabil, care evită locurile comune, ce omoară textele istorice şi mai ales pe acelea cu tentă patriotică. Un spectacol care ar trebui să dureze".

Nicolae Prelipceanu, Teatrul azi 5-6/2018 - De la parodie la tragedie