Cântecul fratelui mort descrie povestea unei mame care avea nouă fii și o fiică la vârsta măritişului. Când vin pețitorii pentru a o cere în căsătorie departe de casă, mama şi 8 dintre fraţii fetei nu se învoiesc, cu excepţia lui Constantin, care promite că, la nevoie, se va scula chiar din mormânt pentru a-şi aduce sora înapoi. Până la urmă, fata se căsătoreşte printre străini. Nu trece mult timp și toți fiii mor, lăsându-şi singură mama, care îl blesteamă pe Constantin că i-a trimis fiica departe de ea. Tânărul, pentru a se ţine de cuvânt, se ridică din mormânt și își aduce sora acasă, lângă mamă, care însă nu o recunoaște și o alungă. În spectacol, rolul mamei a fost împărțit între trei actrițe (mama-Grecia, mama-Albania, mama-România). Maia Morgenstern, care joacă rolul mamei din România, interpretează deopotrivă și rolul intermediarului, al călăuzei în Lumea de Jos, recitând pasaje din Ecleziast, din Apocalipsă, din Verdele lui Lorca, din profetul Daniil și din Troade.

Căutând esenţa tragică a culturii populare, Sotiris Hatzakis se întoarce din nou asupra rădăcinilor comune şi a înrudirilor uimitoare dintre ţările balcanice, pornind de la un mit comun care depăşeşte diferenţele şi pune în lumină dinamica convieţuirii culturale a ţărilor din Peninsula Balcanică.
Aşa cum remarcă regizorul, „versiunea Cântecului fratelui mort izvorăşte din adâncul spaţiului nostru naţional. Miturile homerice şi cele ale tragicilor epocii clasice sunt continuate – după desfacerea tragediei în părţi dialogate şi cântate – de pantomima tragică, de dans, de drama mimilor din timpurile elenistice şi romane, fiind însuşite de dansatori, tragediografi, rapsozi şi muzicieni, care le vor răspândi în rândul popoarelor Imperiului Bizantin. Şi astfel, prelucrate de spiritul popular, ele vor trece în manifestările ritualice ale populaţiei agrare. Având acest material adânc înscris în fiinţa sa, poetul anonim va plăsmui variaţiuni care corespund recitativelor din Antichitate”.

În adaptarea sa, Sotiris Hatzakis întrebuinţează felurite versiuni greceşti ale Cântecului fratelui mort, versiuni care provin din Atena, Creta, Thraki, Rodos, Paros, Grecia Continentală, Macedonia, Elia, Olimp şi Varna, precum şi din alte ţări balcanice, cum ar fi Serbia, Albania, Bulgaria şi România. De asemenea, el include povestiri, bocete, ritualuri populare, dansuri din Gortynia, Mani, Propontida, Creta, Epir, Serbia, Albania, Bulgaria şi România. Pe lângă acestea, se fac auzite versete din Biblie (din Apocalipsa după Ioan), poeme de Lorca, fragmente din Hecuba lui Euripide ş.a., toate în strânsă legătură cu balada. Spectacolul cuprinde, în plus, pasaje din versiunile balcanice, blesteme, invocaţii ale morţilor şi rugăciuni, care sunt rostite pe scenă în limbile celor cinci ţări participante.

După cum afirmă regizorul, „acest mare spectacol interbalcanic este organizat scenic în spiritul ritualului popular şi cu mijloacele tragediei. Plenitudinea paradisiacă şi destrămarea ei, elementul absolutului, devierea de la măsură şi nelegiuirea, necazul, aventura, recunoaşterea şi transformarea ei într-un fel de purificare, toate acestea apropie Cântecul fratelui mort de tragedie”.

Toba şi toaca imprimă ritmul întregului spectacol. Se fac auzite fragmente muzicale din Pont, Thraki, Serbia, Bulgaria, Florina, Albania, multe dintre acestea provenind din înregistrări foarte rare. Corul se mişcă în ritmul doric al tradiţiei bocetelor greceşti şi este constituit din grupul comunităţii populare. Eroii principali sunt striviţi de întorsăturile sorţii, iar mimul – un fel de oficiant mijlocitor, de călăuză, cu o prezenţă transcendentă – uneşte lumea viilor cu aceea a morţilor.

Producător: Teatrul Alekton, Konstantinos Kartelias

Sponsor principal: Fundaţia „Alexandros S. Onasis"

Spectacol organizat sub egida Ministerului Elen al Afacerilor Externe şi cu sprijinul Fundaţiei Culturale Greceşti şi al societăţii Global Finance