Spectacole CIS
Piesă pentru frate și soră - Centrul Ion Sava
Piesa celebrului dramaturg american este tradusă şi jucată pentru prima dată pe scenele noastre. Piesă pentru frate şi soră – o poveste autobiografică, unde viaţa se întrepătrunde cu arta, iar spectatorul este invitat la un exerciţiu de imaginaţie. Tennessee Williams, autorul lumilor fragile şi al menajeriilor de sticlă, ni se destăinuie, ne mărturiseşte, ne şopteşte povestea lui şi a surorii lui.
“Voi nu o cunoaşteti pe Rose şi nu o veţi putea cunoaşte decât prin intermediul operei mele. De aceea o voi aşeza pentru voi în raftul de cărți, sau pe scena teatrului”. Iris Spiridon o scoate din raft şi o aduce pe scenă, într-o realitate de hârtie care imită viaţa până la identificarea cu iluzia ideală a unei cărţi.
O carte (concepută şi realizată de scenografa Cristina Milea) care are toate şansele de a intra într-o altă carte, cea a recordurilor, dacă nu ca dimensiuni (cum ne arată datele existente pe internet), în mod sigur pentru frumuseţea şi poezia imaginii. Între filele ei, Istvan Teglaş şi Ioana Mărcoiu prind viaţă în Piesă pentru frate şi soră.
“Dintre temele piesei regăsim claustrofobia, izolarea şi bolile mentale. Doi actori, Clare şi Felice, la fel ca şi personjele pe care le joacă, nu reuşesc, oricât se străduiesc să se elucideze pe ei înşişi şi să evadeze din starea lor mentala deteriorată. Spectatorii se confruntă la rândul lor, în timp ce privesc Piesa celor 2 personaje cu adevărurile întunecate a ceea ce înseamnă să fie oameni. O iluzie fără o iluzie, o piesă fără scenariu, o frântură de adevăr fără discernământ” – Iris Spiridon