Meniu

Sala Mare

Cu o capacitate  de 940 de locuri, Sala Mare, de tip italian, este una dintre cele mai mari săli de teatru din România și, totodată, una dintre cele mai bine dotate din Europa din punct de vedere sceno–tehnic, comparabilă cu Sala Mare a noului Teatru Național din Budapesta sau cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra.

Performanțele tehnice impresionante ale scenei sunt susținute de: 5 trape de 3 x 15 m care pot urca până la 4,80 m și coborî până la - 2,20 m în raport cu nivelul scenei; o rotativă cu un diametru de 14 m aflată pe o culisantă de 15x16 m la nivelul scenei; 11 culisante (5 dreapta, 5 stânga și una spate) și o fosă mobilă care poate adăposti 16 instrumentiști. Turnul scenei  este dotat cu 65 de ștăngi plus 2 laterale care pot urca până la 35 de metri și pot susține o greutate de 250 kg fiecare. Toate ștăngile sunt acționate manual. Deschiderea scenei este de 10 m până la 16 m, iar oglinda scenei se poate înălța de la 5 m până la 9 m.

În actuala configurație Sala Mare dispune de un parter cu 616 locuri si de trei rânduri de loji (cele de la parter -“benoare” - 84 de locuri, loji Rang 1 - 119 locuri, loji Rang 2 - 104 locuri), precum și de o Lojă Oficială cu 27 de locuri. Cele trei rânduri de loji și tavanul special modificat conferă o notă de eleganță sălii îmbrăcate în roșu regal.

Foaierele Sălii Mari se desfășoară la parter (Foaierul de marmură) și la etaj (Foaierul Tapiseriei), fiind decorate cu numeroase busturi ale unor personalități din lumea teatrului, semnate de sculptori cunoscuti, precum și cu tapiserii de mari dimensiuni. Uriașa tapiserie de la etajul 1, considerată ca fiind a doua din lume ca suprafață, Teatrul Lumii (740 x2250 cm) este semnată de artiştii Şerban Gabrea şi Florin Ciubotaru și a fost executată într-un interval de 10 ani (1969-1979), în paralel cu construcția edificiului teatral. Lucrările Odă patriei de Gheorghe Iacob și Ion Almășan (1154 x 880 cm) și Război și Pace de Ion și Ariana Nicodim (1100 x 900 cm) – completează ansamblul tapiseriilor monumentale. 

 

Galerie Foto >

Tur Virtual >

Repertoriul curent al Salii...

Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+