Stagiuni Anterioare
Vis
de Dan Puric
Vis
de Dan Puric
Data premierei: 12.02.2005
Data ultimei reprezentații: 17.01.2007
Durata: 1 h 20 min / Pauză: Nu
Un one man show al unui maestru al pantomimei şi al expresivităţii coroprale. Totul explodează la Dan Puric. Privirea sa, bucuria de a trăi, viziunea poetică, talentul său de actor, de regizor, de coregraf…Creaţiile lui constituie chintesenţa paradoxurilor şi incoerenţelor naturii umane.
| One Man Show: | Dan Puric |
Incomparabil, Inimitabil, Irezistibil – trei atribute care-l caracterizează pe Dan Puric. Cu umorul său, Dan Puric se apropie şi ne aminteşte de Charlie Chaplin. Cu arta sa de a improviza, Dan Puric reuşeşte de fiecare dată să prezinte alt spectacol.
THEATERBRETT, Viena
Totul explodează la Dan Puric. Privirea sa, bucuria de a trăi, viziunea poetică, talentul său de actor, de regizor, de coregraf... Creaţiile lui constituie chintesenţa paradoxurilor şi incoerenţelor naturii umane.
LE FIGARO, Paris
Dan Puric este un dansator debordant de step şi un pantomim. Astfel el reuşeşte, de unul singur, să pună pe picioare un program care entuziasmează publicul. Dan Puric este mai mult decât atât. El este un comedian de prima mână şi un adept convins al umorului negru. Această combinaţie îl face pe Dan Puric să fie unic.
NORDWEST ZEITUNG, Germania
„De câte ori nu v-aţi trezit dimineaţa că visul pe care l-aţi avut v-a făcut să descoperiţi ceva cu totul extraordinar, un înţeles a cărui semnificaţie s-a pierdut odată cu deşteptarea? Cine spune, însă că visul trebuie să fie net despărţit de realitate? Dan Puric, unul dintre cei mai speciali artişti de la noi, încearcă să ne demonstreze că arta poate fi puntea dintre cele două.
Cristina Modreanu, ADEVARUL
Premii
Premiul special al Festivalului de Pantomimă de la St.Croix – Elveţia, 1992
Premiul special al Programului Chicago Artist International, 1996







