Producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în cadrul programului 9G la TNB.

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019, Peter Handke inventează, la doar 24 de ani, o specie aparte încadrată în dramaturgia universală - Sprechstück (piesă de vorbit) - odată cu publicarea din 1966 a textului Publikumsbeschimpfung, în traducere directă - Insultarea publicului.

Montată în același an la Theater am Turm din Frankfurt, reprezentând debutul regizoral al lui Claus Peymann, piesa atrage instant un val uriaș de critici din cauza stilului șocant și ireverențios pe care îl propune, ceea ce nu face decât să-l propulseze pe Handke în rândul scriitorilor remarcabili ai secolului trecut.

Într-un interviu din 1970, Handke declara că „Prima dată am avut intenția de a scrie un eseu, un pamflet împotriva teatrului, dar apoi mi-am dat seama că o broșură nu reprezintă o modalitate de efect pentru a publica un manifest anti-teatru. Așa că, paradoxal, rezultatul a fost să fac ceva pentru scenă împotriva scenei, folosind teatrul pentru a protesta împotriva teatrului momentului. Nu mă refer la teatru ca entitate absolută, ci la teatru ca fenomen istoric, așa cum este el până în ziua de azi.”

„A devenit deja o tradiție ca promovarea spectacolelor semnate de regizori (fiindcă da, există și altfel de spectacole) să includă și o declarație a acestora cu privire la intențiile lor artistice. Pentru a rămâne consecventă demersului meu, care nu este nici pe departe doar al meu, ci reprezintă rodul unei munci colective, al unei echipe de patru actori fabuloși, susținuți de o echipă tehnică pe măsură, vă spun doar atât: mergeți «să vedeți» Abuzarea publicului și vorbim după despre ce a fost. Sau despre ce nu a fost. Sper cu adevărat să vorbiți și să vorbim, întrucât am convingerea că teatrul deține în continuare forța magică de a-i apropia pe oameni, delimitându-se de toate celelalte medii sociale - fizice și virtuale - care ne dezbină și ne privează de posibilitatea de a asculta și a înțelege perspectiva celui sau a celei de lângă noi.” Edda Coza, regizoare

Foto Florin Ghioca