Meniu

Spectacole

Actriţele

De Josep Maria Benet i Jornet

Actriţele

De Josep Maria Benet i Jornet

Regie:
Cristian Ioan
Costume:
Corina Grămoşteanu

Pauză: Nu

Bilete

80 lei

Spectacol independent găzduit de TNB

Premiera Actriţele, din 20 septembrie, a dat startul unei noi stagiuni la Palatul Naţional al Copiilor şi a trecut lăsând în urmă amintirea unei seri de neuitat, în compania unor mari actriţe. În faţa unei săli pline au fost dezvăluite prin intermediul a patru personaje ce întruchipează patru tipologii ale lumii scenei secretele din şi de dincolo de luminile rampei.

Trei prietene bune, pe care în vremea studenţiei le-a apropiat dragostea mistuitoare pentru teatru, au scos la iveală în faţa unui public cuprins de suspans şi fascinaţie, o frântură din frământările de dincolo de cortină. Florinei Cercel i se potriveşte ca o mănuşă ipostaza actriţei îndelung aclamate pe marile scene europene, actriţa celebră pe micul ecran pare să fi fost “creionată” de autor chiar pentru Carmen Tănase, iar povestea actriţei ce a renunţat la lumina orbitoare a reflectoarelor pentru zona mai putin vizibilă, a producţiei şi-a asumat-o într-o manieră foarte convingătoare Dana Dogaru. Anca Dinicu întregeşte peisajul din postura viitoarei actriţe, actualmente studentă la facultatea de actorie. Ea este cea care cu determinarea şi curajul vârstei, dar şi prin candoarea specifică oricăriu început de drum, găseşte cheia spre inima celor trei veterane ale lumii artistice şi face ca amintirile să fie descătuşate din cufărul lor şi să ajungă direct în sufletul spectatorului.

O poveste despre fragilitatea şi delicateţea sufletului de artist, ce nu poate fi povestită, ci doar văzută şi simţită.

 

Gloria Marc : Florina Cercel Assumpta Roca : Carmen Tănase
Maria Canihal : Dana Dogaru Fata: Anca Dinicu
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo