Conferințe

Difuzare online

Duminică, 26 noiembrie 2006, la Sala Atelier a TNB, Adrian Vasilescu a susținut conferința cu titlul Religia si vedeta

Despre conferință

Ne vom integra ori nu la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană? O întrebare obsedantă, ce preocupă populația, întreprinderile, politicienii, guvernanții. Ne preocupă atât de mult, încât aproape că am uitat până și de recentul incident intervenit în relațiile cu Fondul Monetar Internațional.

Sigur că și Uniunea Europeană ne-a pus în fața unor criterii de performanță cărora economia românească trebuie să li se supună. Dar întâi și întâi ne cere ca România să învețe și mai bine să-și folosească eficient resursele monetare, atâtea câte sunt, pentru a reduce inflația și a ajuta dezvoltarea.

O problemă cardinală, în acest sens, o constituie repartiția banilor rezultați din economisirea internă. Fiindcă bugetul de stat și-a limitat drastic accesul către acești bani, ca ei să devină disponibili într-o mai mare măsură pentru sectorul privat. De când se întâmplă așa, a început să scadă presiunea asupra ratelor dobânzilor și este într-o mai bună măsură stimulată dezvoltarea economică. Una din rațiunile pentru care Uniunea Europeană - dublând Fondul Monetar Internațional - ne cere un deficit bugetar restrâns fiind tocmai creșterea șansei de alimentare cu bani a sectorului privat. Fără să fi făcut decisiv acest pas, în anii 2000, nu am fi reușit în nici un fel să facem cât de cât față valului globalizării, ce străbate lumea în care trăim.

Integrarea noastră europeană este strâns legată de capacitatea de a găsi răspunsuri optime la provocările globalizării. Pentru noi, românii, această problemă de ordin planetar este însoțită de numeroase detalii locale, sintetizate într-o întrebare esențială: A "Cum vrem să trăim și ce facem pentru a ieși din zona lanternei roșii a nivelului de trai? O întrebare ce n-o putem despărți, oricât ar fi ea de "sectorială", de globalismul actual, ce are ca religie creșterea PIB-ului și ca incontestabilă vedetă eficiența economică.

Iată, așadar, reperele: cât PIB facem și ce ritm imprimăm eficienței economice. Privindu-ne în oglinda unei lumi obsedate de creștere și încercând să aflăm răspunsul nostru la întrebarea despre modul în care reușim (ori nu reușim) să facem față provocărilor globalizării, nu putem să omitem o întrebare esențială: ce fel de cal încălecăm.

Știm bine că nu simțim sub noi o mândrețe de roib, care să alerge ca fulgerul, ci un cal modest, prea puțin obișnuit cu economia de piață și fără viteză de reacție. Din această cauză, cursa noastră se menține într-o evoluție lentă. Frica de reforme e o boală care s-a cronicizat. Restructurarea producției în companiile statului și în marile întreprinderi cu capital de stat înaintează greu. Pozițiile monopoliste continuă să fie păzite cu sfințenie. Populația e speriată de prețurile mărfurilor și de tarifele la servicii, care cresc încet, dar cresc. Indicii prețurilor de consum au continuat și în acest an, mai ales către sfârșitul lui, să le dea întreprinderilor nerentabile iluzia supraviețuirii prin inflație. Producătorii de stat încearcă încă să-și facă jocul așa cum sunt obișnuiți: să trăiască din prețuri mari, care să acopere costuri exagerate, producție rebutată, risipă și furturi, în timp ce oferta lor de mărfuri a rămas restrânsă. Paradoxal, cererea solvabilă a luat însă avânt. Principalele motoare ce ar putea să pună economia în mișcare sunt concurența și piețele libere. Cum însă aceste motoare au fost puse numai parțial în funcțiune, societatea românească a continuat să consume mai mult decât a produs, de aici rezultând grave deficite. Ele s-au reflectat și se reflectă în buget, dar și în dezechilibrul extern.

Dacă vrem, așadar, să călărim bine valul globalizării - ca să rămânem în spiritul acestei incitante parabole - va fi nevoie să facem din calul nostru, dacă nu un pur sânge veritabil, măcar un competitor de valoare medie. Cum? N-avem de ce să sperăm că s-ar putea întâmpla ca în poveste: să-i dăm să mănânce o tavă de jar, care să-l transforme într-un mândru alergător de cursă lungă. Pentru că nu-i va fi de ajuns o singură tavă. E nevoie de multe tăvi cu jăratec. În acest sens, bine ar fi dacă măcar acum, în al 12-lea ceas, când ne mai despart doar un an, o lună și o săptămână de 1 ianuarie 2007, am înțelege că eficiența economică devine o nevoie cardinală. Și că trebuie să învățăm să facem mult cu bani puțini, nu ca până acum când am făcut puțin cu bani mulți.

Faptul că, încă din anul 2000, am început deja să cucerim unele dintre aceste redute, ni se pare neobișnuit. Și, poate, chiar incredibil. Noi, care ne-am învățat cu stagnarea, sesizăm mai greu că se mișcă într-adevăr ceva. Dar asta pentru că ne dau încă dureri de cap dezechilibrele din economie. Sunt destule: se extrapolează risipa, proasta administrație, fraudele și corupția; continuă să fie estompată motivația muncii; întârzie să fie multiplicate stimulentele care să determine extensiunea liberei inițiative în producție. Dar unul dintre punctele cele mai nevralgice îl constituie salariul mediu lunar din România. Un salariu sub nivelul prețurilor, cu mult sub acest nivel, dar și peste nivelul productivității și eficienței. Aici e cheia problemei.

Despre Adrian Vasilescu

Consilier al guvernatorului BNR. Născut la 23 martie 1936. Atestate profesionale în
economie, drept şi jurnalistică. Debut în jurnalistică în 1962, la Scânteia tineretului. Peste
patru decenii de carieră jurnalistică; angajamente la ziare, reviste, posturi de radio şi
televiziune. Până în 1996: profesor asociat la Academia de Studii Economice şi la Şcoala
Superioară de Jurnalistică. Din 1996: coordonator al strategiei de comunicare la Banca
Naţională a României. În anul 2000, la Guvern, în echipa de consilieri a premierului
Mugur Isărescu. Din 2001: înapoi la Banca Naţională, în echipa de consilieri a
guvernatorului BNR.