Conferințe
Avocat Constantin Vişinescu: Un interbelic printre postmodernişti
Duminică, 4 mai 2008, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, avocat Constantin Vişinescu va susţine o conferinţă cu tema "Un interbelic printre postmodernişti", începând cu ora 11,00. Preţul biletelor este de 23 RON sau 10 RON.
Avocatul şi scriitorul Constantin Vişinescu, membru onorific al Baroului bucureştean, a fost internat în mai multe închisori comuniste, pentru „vina” de a fi pledat ca apărător în primul proces intentat sioniştilor, de la începutul anilor `50. Mai mult decât o incursiune într-o dramatică perioadă din istoria României (al doilea război mondial, reeducarea în lagărele de muncă forţată), confesiunile lui Constantin Vişinescu sunt nişte repere morale puternice, trasate de un autentic intelectual care i-a apărat pe Vasile Voiculescu, Constantin Noica ş.a., acuzaţi de "uneltire contra ordinii sociale".Despre avocat Constantin Vişinescu
Născut în 1920 la Constanţa. 1930 - 1937: urmează cursurile Colegiului „Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. În 1938 este admis la trei facultăţi: drept, litere şi filosofie. La sfârşitul lui 1940 este mobilizat şi trimis pe frontul de est împotriva URSS, luând parte la luptele pentru eliberarea Basarabiei. În 1943 este rănit şi trimis în spitalele de campanie din ţară, fiind declarat invalid de război. Ignoră totuşi această situaţie şi este mobilizat din nou, fiind trimis pe frontul de la Iaşi. În 1944 cade prizonier şi este trimis în lagărul Wosnesensk pe Bug, de unde, împreună cu alţi trei camarazi, evadează şi ajunge în ţară. Noii comandanţi ai unităţii, numiţi în acest post de trupele de ocupaţie sovietică, îl arestează pentru dezertare. Parchetul militar constată însă că nu există temei legal pentru trimiterea în judecată şi este eliberat; aceasta a fost prima detenţie politică a locotenentului în rezervă Constantin Vişinescu.
Ca tânăr avocat stagiar a lucrat în biroul celebrului Istrate Micescu şi apoi în biroul marelui maestru şi literat I Valjan. În 1951, acceptând să pledeze în procesul sioniştilor de la Bucureşti, este arestat de securitatea politică pentru pledoarie dezvoltată în apărarea acestora. După o lungă anchetă, este internat în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde este eliberat în 1954. Îşi continuă activitatea juridică şi în 1972 primeşte din partea guvernului RFG decoraţia „Das Verdist Kreuz" (corespunzătoare legiunii de onoare franceze) pentru merite juridice. După revoluţie reînfiinţează Partidul Democrat, fiind ales preşedinte executiv şi apoi preşedinte de onoare al acestuia, funcţii din care se retrage în 1996. În 1990 înfiinţează Asociaţia Culturală de Prietenie România-Israel. În 2002, conducerea Baroului Bucureşti i-a acordat calitatea de membru de onoare, iar în 2005 diploma de merit pentru activitatea juridică de 40 de ani. În 1996, Preşedinţia României îi acordă „Crucea Comemorativă a Celui de-al Doilea Război Mondial" pentru servicii militare aduse statului român.
Autor al mai multor studii de specialitate şi articole în reviste de drept şi literare, dintre care amintim: Principii de Drept în Administraţia publică din România (1992), Observaţii juridice inedite în procesul Caragiale - Caion (1998), Viaţa între destin şi istorie (2005), Umbre purpurii, volum de memorialistică, în colaborare (în curs de apariţie).
Membru fondator al Asociaţiei Veteranilor de Război şi membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
