Meniu

Spectacole

Capcana

după ”Fuga” de Mihail Bulgakov

Capcana

după ”Fuga” de Mihail Bulgakov

Regie:
Petru Hadârcă
Scenariu:
Petru Hadârcă
Scenografie:
Adrian Suruceanu
Pictura:
Stela Verebceanu
Coregrafie:
Cătălina Budu
Ilustrație muzicală:
Petru Hadârcă, Valentin Strișcov

Durata: 2 h 45 min / Pauză: Da

Bilete

50 lei

40 lei

20 lei (cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari)

Spectacolul este o producție a Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău

 

Un spectacol despre un mare autor rus și despre o temă eternă: tiranii și destinele umane

„Ideea spectacolului a apărut în contextul discuțiilor despre cultura rusă și despre responsabilitatea autorilor și impactul operelor create asupra mentalităților și formării opiniei sociale, discuții generate de războiul din Ucraina. Consider că nu interzicerea, ci, dimpotrivă, lectura, relectura,  însoțite de analize la rece, de discuții și reflexie pe detalii,  ne-ar ajuta să înțelegem ce se întâmplă astăzi și poate am înțelege de ce s-a ajuns din nou la confruntarea dintre două lumi, dintre două modele atât de diferite de organizare a vieții și societății. Pentru un exercițiu de acest fel am ales soarta și opera lui Mihail Bulgakov. După revoluția din 1917, Mihail Bulgakov a rămas în Rusia Sovietică. N-a fost alegerea sa: din cauza că era bolnav de tifos și se afla stare de inconștiență n-a apucat să se refugieze peste hotare, unde au plecat frații și surorile sale. Când și-a revenit, a regretat că a ratat această șansă și a încercat să se adapteze, să se integreze în viața propusă de regimul bolșevic. După mai multe tentative de a obține un pașaport pentru a pleca peste hotare și după mai multe interdicții de publicare, Bulgakov adresează scrisori conducerii statului sovietic, solicitând permisiunea de a pleca din țară. Spre stupoarea sa a fost contactat prin telefon de însuși Stalin. Bulgakov n-a avut curajul să repete rugămintea la telefon. S-a lăsat sedus de oferta lui Stalin de a deveni dramaturgul Teatrului de Artă din Moscova. De această dată a fost o alegere conștientă. Care au fost consecințele pentru destinul personal al intelectualului Bulgacov, cum s-a răsfrânt în textele sale și în ce măsură ne oferă o cheie de răspuns întrebărilor care planează asupra noastră la o sută de ani distanță –  încercăm să lansăm o discuție prin această versiune scenică, intitulată „Capcana” după piesa „Fuga” de Mihail Bulgakov.” Petru Hadârcă

 

Detalii spectacol  

Mihail Afanasievici Bulgakov: Alexandru Leancă Elena Sergheevna Bulgakova: Diana Decuseară
Serghei Pavlovici Golubkov: Alexandru Pleșca Serafima Vladimirovna Korzuhina: Corina Rotaru
Roman Valerianovici Hludov: Emil Gaju Grigori Lukianovici Cearnota: Anatol Durbală
Liuska: Angela Ciobanu Paramon Ilici Korzuhin: Ion Mocanu
Vlădica, Besprințipnâi, Tihii, Arkadiev: Iurie Focșa Gurin, Baev, Un Donjuan : Valentin Zorilă
Comandantul suprem al armatei: Dan Melnic Fedia, Cavaleristul: Igor Babiac
Ania, Dansatoarea superbă: Olesea Sveclă Paisie, Antoin: Mihai Zubcu
Arturka, Șeful gării, Vecinul: Petru Oistric Nicolaevna, Vecina: Anișoara Bunescu
Krapilin: Vladislav Ropot Vecina 1, Gândacul năsturel: Rusanda Radvan
Vecina 2, Gândacul perla neagră: Draga-Dumitrița Drumi Secretara din teatru, Gândacul baba cloanța : Doriana Zubcu-Marginean
Maria Konstantinovna, Gândacul ienicerul: Ana Tkacenko Pavlic: Mircea Onică

”… un spectacol curajos, formidabil, pentru care e nevoie de o deschidere și de o percepție istorică de amploare.(…)Trebuie să vedeți piesa „Capcana”, deoarece e o împletire de simboluri, idei, figuri într-o narațiune dramatică și comică, pe alocuri, de zile mari. Este genul de experiență teatrală impresionantă și remarcabilă, tristă și veselă, într-o antiteză perfectă.”    ( Corina Moisei-Dabija)

”Capcana inaugurează cea de-a 101-a stagiune a Teatrul Național Mihai Eminescu, ceea ce echivalează cu un Manifest artistic & intelectual al lui Petru Hadârcă, regizorul spectacolului & directorul teatrului. „Cum adică, să montezi un scriitor rus atunci când tocmai Rusia a dezlănțuit un război în Ucraina?!”, și-o fi spus unii. Amintesc că Mihail Bulgakov e originar din Kiev, iar lucrul cel mai important este că și autorul de limbă rusă a Fugii se numără printre victimele regimului sovietic (pe care l-a înfățișat în Inimă de câine), chiar dacă nu și-a sfârșit zilele în GULAG. (…) Or, opțiunea pentru un text de Bulgakov, montat pe scena Naționalului din Chișinău, constituie răspunsul regizorului nostru la teatrul de război ucrainean”. (Emilian Galaicu-Păun)

”Spectacolul „Capcana” după Mihail Bulgakov în regia lui Petru Hadârcă readuce în scenă un mare autor rus și o temă eternă: tiraniile și destinele umane.” (Maria Pilchin)

Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo