Evenimente
Caramitru-Mălăele, câte’n lună și în stele
Seducători, cu un umor irezistibil și cu profunzimea care i-a făcut legende, cei doi parteneri de dialog se caută, se înțeleg și se testează, într-un spectacol aplaudat deopotrivă de critică și de public, o revelație a ultimelor sezoane, jucat cu casa închisă la fiecare dintre ediții. Între cei doi, Adrian Naidin, moderatorul muzical al acestui spectacol de poveste, face minuni cu violoncelul său și o voce excepțională, croită dintr-un filon tradițional autentic, un timbru de baladă românească din aceea care-ți smulge sufletul din piept.
Cea mai aplaudată producție a anului trecut, "Caramitru-Mălăele, câte'n lună și în stele" este un spectacol de improvizație, pentru că "improvizația este starea de grație a unui actor", așa cum spune Horațiu Mălăele, prin urmare ritmul este mereu altul, se joacă mereu în forță, spectacolul este mai plin de haz și mai profund de la o ediție la alta.
"Horațiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru și ca regizor de film mai nou", spune Ion Caramitru.
"Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil și ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public", spune Horațiu Mălăele.
Luni, 20 Mai 2013, ora 20:00
Teatrul Național București
Preț / bilet:
Categoria 1: 106 lei
Categoria 2: 85 lei
Categoria 3: 64 lei
Categoria 4: 32 lei