Turnee
Complexul România la Ruse
Spectacolul Teatrului Naţional Bucureşti, COMPLEXUL ROMÂNIA de Mihaela Michailov, în regia Alexandrei Badea, va fi prezentat la Ruse în 23 septembrie la prima ediţie a Festivalului BABEL EUROPE RUSE din Bulgaria, care se desfăşoară între 22 şi 25 septembrie.
Gândit ca o manifestare culturală de amploare, menită să lărgească aria şi să dea un nou suflu schimburilor culturale între est şi vest în spaţiul european, preponderent în cel francofon, BABEL EUROPE RUSE a pornit din dorinţa de a realiza o legătură şi un schimb cultural între două porturi europene de tradiţie: Ruse, pe Dunăre şi Rouen, pe Sena. Treptat, iniţiativa a cuprins tot mai multe centre de interes, atât în privinţa manifestărilor, cît şi a participanţilor. Festivalul franco-bulgar îmbracă în prezent haina unui turn Babel contemporan, purtând amprenta noului cadru european. La actuala ediţie sunt aşteptaţi în medie 5.000 de spectatori zilnic, nu doar bulgari, ci şi români, sârbi, macedoneni, unguri, belgieni şi francezi.
Piesa Complexul România de Mihaela Michailov este câştigătoarea premiului UNITER „Cea mai bună piesă a anului 2006", montată în premieră la Teatrul Naţional din Bucureşti de Alexandra Badea, în stagiunea 2007-2008.
Complexul România este o piesă despre noi, cei care am fost făcuţi pionieri, dar nu am ajuns utecişti, cei care am fost educaţi cu: frică, minciuni şi stereotipuri. Cei care ne-am trezit brusc într-o lume aşa zis liberă, dar în care nu ne-am mai găsit repere, cei care am plecat sau am fost tentaţi să plecăm cât mai departe pentru a ne regăsi.
Complexul România este o radiografie a societăţii în care acceptăm să trăim.