Muzică
Concert Nik Bärtsch
Teatrul Național I.L. Caragiale București și Green Hours 22 jazz-cafè vă invită la Sala Mare a Teatrului Național în seara de duminică 28 noiembrie 2010, la ora 20.00, pentru a vă bucura de recitalul-eveniment al marelui muzician elvețian Nik Bärtsch.
Acesta este primul eveniment care inaugurează programul TNB Parateatral - Muzică. Pentru debutul acestei serii de concerte de la Sala Mare a Teatrului Național, Green Hours 22 jazz-café l-a ales pe Nik Bärtsch, cel mai important muzician elvețian de jazz al momentului. În același timp, unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai celebrului label ECM, Nik Bärtsch ne propune, la a doua sa venire în București (a mai participat, în luna mai, la a II-a ediție a GHIJFest), un eveniment foarte rar pentru viața artistică din capitală: un recital de Modern Solo Piano.
Concertul de Modern Solo Piano din 28 noiembrie al extrordinarului Nik Bärtsch înseamnă și punerea în valoare, în cadrul unui program, a excelentului Grand Piano Yamaha deținut de Teatrul Național din București.
R.S.V.P. Biroul de presă: telefon și fax: 021 312 71 20, până miercuri, 24 noiembrie 2010. În urma confirmării veți găsi o invitație (de două locuri) la intrare, la Sala Mare.