Meniu

Repertoriu curent

Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals

de Matei Vișniec

Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals

de Matei Vișniec

Regie:
Botond Nagy
Scenografie:
Andreea Săndulescu
Asistent scenografie:
Ioana Ungureanu
Muzica originală:
Claudiu Urse
Sound design:
Claudiu Urse
Mișcare scenică:
Botond Nagy
Dramaturg:
Ágnes Kali
Light design:
Cristian Niculescu
Asistent regie:
Patricia Katona
Regia tehnică:
Silviu Negulete

Data premierei: 25.03.2023

Durata: 2 h 10 min / Pauză: Da

Bilete

80 lei

60 lei

30 lei (cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari)

„Îmi doresc un spectacol în care copiii caută îmbrățișarea mamelor lor. Un spectacol în care nu uită că viața lor a început cu un miracol. Că s-au născut. Și acolo aș opri un pic timpul. Acest spectacol este căutarea acelor secunde când o mamă și un copil se întâlnesc și îi leagă doar acel moment. Unde încă nu se înțeleg cuvinte, unde totul pare posibil. Un teatru posibil. Aș vrea să redescopăr acel teatru, unde viața este încă posibilă, unde moartea și singurătatea nu ne întind mâna în fiecare dimineață, când ne spălăm fața, unde există un vis, un vis ce poate îmbrățișa toate depresiile și traumele noastre. Un vis vindecător, o viață vindecătoare. Un teatru posibil de vindecare.

Toată viața încercăm să căutăm, să găsim și să înhumăm în noi acele momente ce conțin grija mamei noastre. Să potrivim fiecare puzzle din viața noastră, poate inconștient sub umbra norului ei trecător. Dar până și asta este o joacă. Ne ascundem toată viața în speranța că va veni ziua când Ea ne va găsi. Și va opri rachetele din vecinătatea noastră, ne va striga din geam că e târziu, că e timpul să luăm cina.

Îmi doresc ca acest spectacol să vorbească în numele tuturor mamelor și femeilor care au suferit vreodată, fie că și-au pierdut copiii, fie n-au putut să-i aibă niciodată sau i-au abandonat, dar care au totuși șansa să vadă, ca pentru prima dată, prin ochii copiilor lor. Dacă inocența ar fi palpabilă, mi-aș dori să o resimțim măcar pentru o clipă prin acest spectacol. Iar dacă suntem atenți, poate o observăm înainte să călcăm din nou pe ea.” Botond Nagy

 

Foto Florin Ghioca

Mama: Maia Morgenstern Tatăl: Marius Bodochi
Vibko, fiul: Lari Giorgescu Ida, fiica: Aylin Cadîr
Yrvan, vecinul cel nou: Răzvan Oprea Mirka: Ada Galeș
Fantoma soldaților din al II-lea Război Mondial: Florin Călbăjos Macaronarul: Ciprian Nicula
Caroline, travestitul occidental: Mihai Calotă Patroana de bar: Silviu Mircescu
Kokai - polițistul de frontieră, Cerberul, Moartea Mireasă, Doctorul: Cosmin Dominte Asistenți medicali: Daniel Lupeș
Andrei Bană
Claudiu Crișan

"...  este absolut irațional și dement ca un fiu să moară înaintea tatălui său și un copil să închidă ochii înaintea mamei sale.

Pe această monstruozitate structurală și pe cruzimea dementă care o face posibilă este construită piesa atât de substanțială și de profundă a lui Matei Vișniec, iar o "axă" a spectacolului de la TNB o constituie tocmai partitura părinților loviți de nenorocirea morții fiului, și care poartă numele generice Mama și Tatăl. Interpretați memorabil de Maia Morgenstern și Marius Bodochi (acesta e la al doilea rol de referință, după cel, tot al unui tată, din spectacolul lui Radu Afrim Repetiție pentru o lume mai bună), părinții care și-au pierdut fiul în război traversează cele două acte ca niște spectre: oameni îmbătrâniți de nenorocirea care a dat peste ei, livizi, cu părul albit (Mama), cu mișcări lente și aproape dezarticulate (Tatăl).  La un moment dat, Tatăl o ia în spinare pe Mama care leșinase de durere. Atât de bine joacă Bodochi acel mic episod (cumva "lateral" față de scena comunitară în care se cuprinde), încât tremurul picioarelor lui îți dă senzația că Mama și Tatăl se vor prăbuși la podea. Este prea mult pentru orice cuplu. El o ține pe ea în spate și amândoi poartă împreună crucea invizibilă a Nenorocirii. (...)

Botond Nagy a "tradus" foarte bine toate aceste drame care compun ghemul încâlcit din piesa lui Vișniec (și de aceea întâlnirea regizorului cu autorul este aici una dintre cele mai fericite), insistând asupra elementelor obiective ale fracturilor dramatice între oameni, generații, epoci și sisteme diferite. Tot spectacolul este despre fracturi care nu pot fi vindecate și granițe, la propriu și la figurat, de netrecut. (...)

Un regizor tânăr cu un viitor artistic strălucit. Spectacolul e plin de idei convertibile în imagine, gest, muzică, mișcare scenică. Este exact funcția unui spectacol de teatru, după gustul meu: să nu lase nimic "neutilizat" și neexplorat, să "stoarcă" fiecare minut de tot ce poate acesta, uman-artistic, să ofere.

Daniel Cristea-Enache, Liternet - Fracturi - sau Oasele copiilor noștri - Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals  

"Un spectacol dinamic, care pune în lumină textul lui Matei Vișniec și care aduce spectatorii la masa judecății: de ce vorbim despre războaie și conflicte sângeroase într-o epocă a progresului tehnologic. De ce nu ne putem stăvili nevoia de supremație și cum ne putem rezolva conflictele interioare fără victime colaterale. Pentru mine textul este mult prea explicit, mi se dau prea multe detalii sau explicații, dar pentru un spectator obișnuit, născut după anii 2000 s-ar putea ca aceste explicații să fie necesare. Pe de altă parte, spectacolul este construit de asemenea manieră încât poate ajunge la un public eterogen, format din tineri și seniori, din iubitori de teatru sau doar amatori de evenimente culturale de calitate. Un spectacol menit să provoace reflecții, ori asta i-a ieșit din plin lui Botond Nagy".

Nona Rapotan, Book Hub - Mamele nu îmbătrânesc niciodată, sau poate că da   

„Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”, ambițiosul debut regizoral la TNB al tânărului Botond Nagy cu punerea în scenă a excelentului text scris de un dramaturg român de anvergură universală, Matei Vișniec, e un spectacol mare.

Cu spectacolul „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”, regizorul Botond Nagy aduce o perspectivă zguduitoare, dar și sardonică, asupra unei tragedii est-europene. Pe fondul odioasei invazii rusești din Ucraina, cuvântul război rostit la Național sună teribil de autentic.

Horia Ghibuțiu, Blog de Ziarist - „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”, recenzia  

"Botond Nagy construieşte un spectacol metaforă. O metaforă a morţii. A dispariţiei. Moartea nu este violentă. Ea s-a întâmplat deja. Ne confruntă cu ce a rămas în urmă. Durerea mută care nu-şi găseşte cuvântul. Durerea mută care sugrumă, care sufocă, care striveşte fiecare celulă a fiinţei. Durerea care transformă şi care colonizează fiinţa, aneantizând-o. Un spectacol metaforă care confruntă durerea morţii cu durerea vieţii. Umanitatea deghizată. Vie. Colorată. Stridentă mai ales în contrast cu moartea şi sterilitatea sfârşitului. (...)

Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals de Matei Vişniec, în regia lui Botond Nagy este o analiză lucidă, chirurgicală a durerii, a suferinţei, a războiului, a luptei pentru păstrarea umanităţii, dar şi o rugă întru neuitare a victimelor războiului".

Luana Popa, Insert cultural - Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals  

"Urmărind umanul unor situații absurde, regizorul respectă întocmai intențiile dramaturgului, desăvârșindu-le forma și expresivitatea emoțiilor în puternice tablouri teatrale, în care munca laborioasă cu actorii se împletește excelent cu vizualul, coregraficul și acusticul (mai ales muzicalul, muzica originală e semnată de Claudiu Urse!) propuse și reușesc să construiască împreună, din contraste fermecătoare, un emoțional complex, de școală nouă, inteligent asortat la limbajul vremurilor și nevoile de înțelegere ale publicului tânăr, responsabil să învețe greșelile istoriei ca să nu le mai repete.

Interesant cum tocmai din glacialul și reținerile propuse personajelor stoarce Botond Nagy cele mai candide scene de interacțiune umană și de adevăr afectiv după care tânjim cu toții în această scotocire alb/turcoaz în străfundurile sufletului, după clipa-miracol în care mama și-a întâlnit prima oară copilul, proaspăt ieșit din pântecele ei ocrotitor, singurul care îl putea ține departe de orice rău".

Luciana Antofi, Blog – Oase cu cicatrici îmbrățișate întru vindecare sau țărâna de pe mormintele din noi: “Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals”. La Național.  

"Şi cerebral, şi analitic inconfundabil, Matei Vişniec scrie tot ce gândeşte cu sânge rece. O dramaturgie a lucidităţii absolute, turnată în forme strict personale. Poezia morţilor. Poezia groazei. O piesă avertisment. (...) Spectacolul este construit pe duritate maximă şi izbuteşte performanţa de a face extrem de credibil… incredibilul. Un macabru inteligent, şi elegant, şi realist. (...)Un spectacol surprinzător de la început până la sfârşit, cu o echipă formidabilă de actori. (...)Maia Morgenstern (Mama), Marius Bodochi (Tatăl) şi Lari Giorgescu (Vibko, fiul) sunt un trio de spectacole mari. O menţiune de excelenţă cu totul aparte pentru acest extrem de mobil şi expresiv actor care se numeşte Lari Giorgescu, în rolul fiului decedat şi omniprezent pe scenă, în diferite ipostaze de invizibilitate, alături de părinţii săi, şi care furnizează axul tragic principal. Patru ridicări de cortină la premieră validează un triumf actoricesc, un debut regizoral semnificativ la Bucureşti şi succesul indubitabil al unui text inedit şi necesar scris de un dramaturg clasic în viaţă, montat la Teatrul Naţional".

Dinu Grigorescu, Revista Rinocerul - Fenomenul Vişniec la TNB – Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals  

"Mama (Maia Morgenstern) și Tatăl (Marius Bodochi) își traversează durerea împreună, iar în scenă cuplul celor doi actori transmite o emoție terifiantă nu atât prin replici cât prin gestualitate, mișcări și grimase. Chiar dacă tot spectacolul nu ar fi zis nici un cuvânt, tot ar fi reușit să te lovească cu durerea lor, iar asta înseamnă o interpretare magistrală, pentru că este emoție și durere creată în fața ochilor spectatorilor. (...)Botond Nagy alternează scenele de dramatism cu cele de comedie ori de industrie a showbizului, jucându-se astfel cu stările celui din sală. Este fix granița dintre viață și moarte, transpusă teatral. (...)Spectacolul alege să nu creeze foarte multă presiune emoțională pe public, sau dacă acest lucru se întâmplă, aceasta se disipează imediat prin momentele (pseudo-)relaxante. Dar aceste momente nu deturnează spectacolul, nu obturează mesajul profund pe care îl poartă. (...)Teatrul lui Vișniec este un teatru profund, emoțional, ce are puterea de a te surprinde, și de a pune în discuție anumite probleme presante ale societății. Suferința ce o provoacă războiul nu poate fi reparată ușor, creându-se traume transgeneraționale, ce pot afecta familiile timp de multe generații de acum încolo".

Andrei Bulboacă, Liternet - Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals sau Strigătul de durere al părinților sună teribil de adevărat   

"Stilistica lui Vișniec și viziunea lui Botond se întâlnesc din nou, după tulburătorul Întoarcerea acasă, de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec“ Suceava, prezentat la FNT-ul de anul trecut.

Maia Morgenstern și Marius Bodochi aduc pe scenă, cu emoție bine temperată, cu tonul sacadat al vocii, cu priviri bântuite și gesturi automate, împietrite, uneori cu izbucniri de deznădeje care fac implozie, oroarea piederii unui copil pe front.

Fiul lor, Vibko, intepretat cu căldură și fragilitate de Lari Giorgescu, încearcă să stabilească o conexiune cu părinții săi – pentru că în universul pieselor despre război ale lui Vișniec, viii și morții nu sunt separați de o graniță clară (...)

... spectacolul-poem al lui Botond Nagy valorifică și potențează intențiile textului lui Vișniec, îi găsește notele potrivite, îngroașă tușele acolo unde este nevoie, pentru a arăta cinismul unui prezent în care însăși ideea de libertate a fost mistificată".

Silvia Dumitrache, Observator Cultural - Cuvântul război sună teribil de trist  

"Meritul regizorului e de a fi găsit estetica potrivită celor două fețe ale istoriei recente care stau alături doar pentru a întări pledoaria pentru umanism și nevoia de a reveni la rațiune, trecând peste învolburările momentului. Acesta se sprijină pe semne teatrale memorabile (...) 

La emoția pozitivă pe care o transmite spectacolul contribuie interpretarea sensibilă a actorului Lari Giorgescu, în rolul fiului mort, plutind fantomatic într-un ireal halucinant și reușind să impună prezența unei lumi de dincolo unde coexistă generații de sacrificați, între care prietenul Franz (siluetat cu delicatețe și discreție de Florin Călbăjos)".

Doina Papp, Revista 22 - Tinerii regizori și dinamica repertorială (II)    

"După doar câteva reprezentaţii, spectacolul Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals a intrat în topul preferinţelor iubitorilor de teatru".

Mădălina Firănescu, Magazinul verde 6/2023 - Teatrul strigă în numele mamelor  

"Botond Nagy a inventat acţiuni scenice bogate în sensuri şi conotaţii, relaţii de o profundă teatralitate, jucate într-o manieră care îmbină artificiozitatea impusă de teatrului absurdului cu sinceritatea acută a emoţiei interioare ardente. E limpede şi pregnant gândul interior transfigurat teatral atât de fragil şi bogat în imagini nu doar frumoase estetic, nu doar emoţionante, ci şi congruente, supuse unei convenţii supra-realiste articulate, jalonată de o sensibilitate autentică. (...)

Forma estetică sensibilă şi densitatea emoţiilor concentrate în două ore de reconfigurare a realităţii devin suspensia fericită a sufletelor în lichidul cu proprietăţi vindecătoare numit poezie pe limba tuturor celor care au învăţat lecţia frumosului la şcoala numită teatru".

Alina Epîngeac, d'E-pîn-geac - „Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals” şi teatrul teribil de authentic  

"Trei roluri deosebite, impresionant interpretate compun Maia Morgenstern – mama, Marius Bodochi – tatăl și Lari Giorgescu – fiul dispărut, de fapt fantoma sa, pe care părinții n-o pot atinge, deși o văd, o trăiesc acolo, în satul lor de undeva din Balcani. Lari Giorgescu este un virtuoz al mișcării în teatru, inclusiv în spectacolele de teatru-dans ale lui Gigi Căciuleanu, iar aici, în acest rol, pare a se depăși pe sine însuși. Sigur, apariția sa în rol de fantomă a fiului poate fi interpretată ca a unui Hamlet invers, dar nu asta e ceea ce contează. Se poate asemăna piesa cu teatrul expresionist austriac, unde, la fel, personajele vii se întâlnesc cu cele moarte și conviețuiesc cu ele. (...) Maia Morgenstern, actriță ale cărei resurse de a se reinventa sunt, se pare, inepuizabile, este aici cu totul alt personaj decât cele pe care le știm, de la Medeea încoace, cum, de altfel, și Marius Bodochi poate părea spectatorului care-l vede a zecea oară că, de fapt, abia acum îl descoperă. Este o calitate rară la un actor aceasta, de a se reinventa mereu, chiar dacă nu chiar la fiecare rol abordat. (...) o apariție remarcabilă a lui Răzvan Oprea, sau Caroline, travestitul occidental, un rol neașteptat pentru Mihai Calotă. O figură aparte face Aylin Cadîr, în rolul fiicei celor doi, plecată să se prostitueze în Vest, unde, însă, nu se poate adapta sută la sută într-o lume cu personaje fără nici un fel de scrupule, dar proclamând cu nerușinare principii ale democrației occidentale din poziția de proxeneți/ traficanți de persoane. O apariție din lumea nouă locală, cinică dar nu de tot, își face Ada Galeș în rolul Mirka (...) (Ciprian Nicula, într-un rol neașteptat).

Spectacol impresionant, Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals, este unul care trezește meditația asupra lumii în care trăim și a celei în care vor trăi următorii noștri, dacă vor supraviețui nenumăratelor nenorociri provocate de oameni".

Nicolae Prelipceanu, Viața Românească – Trei seri, trei moduri de a face teatru   

"Dacă ești tată de băiat, o să pleci bolnav de la piesa "Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals", de Matei Vișniec, pusă în scenă la Teatrul Naţional Bucureşti. Este o tragedie care aparent are loc în Serbia, dar te pune să meditezi la tot spațiul frământat al Europei de Est.

Te face să te uiți amănunțit la viitorul copiilor noștri, te sperie de ce vine peste noi și te pune pe gânduri la ce lume nemernică le stă în față. Modul în care Botond Nagy trece prin trecut și prezent, unește poveștile vieților pierdute și traversează hotarele dintre viață și moarte te va răscoli. Iar scenele în care morții și viii caută să se reîntâlnească și-și spun poveștile sunt unice în măiestria lor.

Marius Bodochi m-a frânt. Mă înclin".

Cătălin StribleaFacebook   

 

Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo