Evocări

Se împlinesc 100 de ani de la nașterea unui regizor proteic de teatru şi film, director artistic al Teatrului Naţional din București timp de peste două decenii, Horea Popescu (25.01.1926 - 24.01.2010) Se naşte la 25 ianuarie 1926 în oraşul Zlatna, judeţul Alba. A studiat la Liceul Andrei Șaguna și a obținut licența în Drept și diploma în regie de la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică. A activat la Teatrul C.F.R. Giulești și la Teatrul Național “I.L. Caragiale”, unde a fost director artistic timp de 22 de ani. A realizat aproximativ 70 de montări teatrale și 5 filme de lungmetraj, fiind recunoscut pentru adaptări după autori celebri. Artist emerit, distins cu numeroase premii, a fost decorat cu Medalia Muncii și Ordinul Național Serviciul Credincios. În 2003 este răsplătit cu  Premiul pentru întreaga activitate, acordat de UNITER. Casa de Cultură din Zlatna îi poartă numele începând din 2021. Autor, de-a lungul unei cariere de şase decenii, cu aproximativ o sută de spectacole puse în scenă, semnând și scenografia unora dintre acestea, Horea Popescu, regizor cu o vastă cultură şi cu un gust artistic rafinat, s-a impus drept unul dintre artizanii spectacolului monumental. Despre spectacolele sale criticul Valentin Silvestru remarca: Au un stil inconfundabil, concretizat în ceea ce eu aș numi „Monumentalitate simplă”. Totodată a fost apreciat ca unul dintre regizorii reformatori ai timpului său. În anul 1968 este numit director artistic al Teatrului Național din București, la solicitarea directorului general Zaharia Stancu. Rămâne director artistic vreme de peste 22 de ani. După 1990 își continuă activitatea ca director al Instituțiilor de spectacole, în Ministerul Culturii. Dintre numeroasele sale realizări artistice, vom aminti câteva producții de răsunet: Moartea unui artist de Horia Lovinescu, Danton de Camil Petrescu, singura transpunere scenică a monumentalei piese, Caligula de Albert Camus, Generoasa Fundaţie de Antonio Buerro Vallejo, Zbor deasupra unui cuib de cuci după Dale Wasserman, Baia şi Ploşniţa de V. Maiakovski, Richard III de W. Shakespeare, Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Becket de Jean Anouilh, Titanic vals de Tudor Muşatescu, Coana Chiriţa de Tudor  Muşatescu după Vasile Alecsandri, Pisica în noaptea Anului Nou de D. R. Popescu, Moştenirea de Titus Popovici, Avram Iancu de Lucian Blaga, Ondine de Jean Giraudoux ş.a. Tot la Naționalul din București, după revoluție, a montat ”Rivalii” de Sheridan, ”Profesionistul” de Dušan Kovačević, regie şi decor, premiat la Festivalul piesei originale sârbe de la Novi Sad în 1996, ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regie, scenografie şi adaptare, 2000 și ”Tărâmul celălalt” de Dušan Kovačević, 2002 (ultimul realizat la TNB). În spectacolele sale, montate mai ales la Teatrul Naţional din București, dar şi pe scene din ţară şi străinătate, Horea Popescu a creat întotdeauna atmosferă, a dezvoltat un univers. Născute dintr-o inepuizabilă imaginaţie, dintr-un simţ propriu al proporţiilor şi dintr-o ştiinţă aparte a dominării spaţiului scenic, ele au fost mereu inventive, pline de vervă, de culoare, de sugestii, de dramatism, de semnificaţii şi s-au bucurat, constant, de un răsunător succes de public. Horea Popescu a fost şi autorul unor filme de succes, cum ar fi Omul de lângă tine, De trei ori Bucureşti, Dragoste lungă de o seară, Cuibul de viespi şi Moartea unui artist, au fost inspirate din teatru, primul după Gaiţele de Al. Kiriţescu şi celălalt după piesa omonimă a lui Horia Lovinescu. De asemenea a fost realizatorul unor spectacole de televiziune cum ar fi: Bălcescu după Camil Petrescu, Titanic Vals după Tudor Muşatescu, Profesionistul după Dušan Kovačević ş.a. Horea Popescu, personalitate emblematică a teatrului românesc, a avut o viziune proprie asupra lumii spectacolului şi a dat acestei viziuni structură, viaţă şi expresie dramatică. Opera sa nu poate fi asimilată unui gen anume, ci unui univers teatral în care se disting originalitatea stilului şi puternica unitate a spectacolelor.

Miercuri, 4 martie 2020, de la ora 18:00, va avea loc în foaierul Media (aripa dinspre strada Tudor Arghezi) un evenimentul dedicat comemorării actorului George Motoi. Evenimentul continuă seria evocărilor unor personalități ale teatrului românesc, serie începută în luna ianuarie, cu aceea dedicată maestrului Marin Moraru, sub titlul ”Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”.De această dată, ”Sub masca actorului”, se vor reuni colegi, admiratori, spectatori care l-au aplaudat, odinioară, pe George Motoi, dedicându-i o seară în care amintirile vor fi susținute de o expoziție de fotografii reprezentative din cariera actorului. Evenimentul va fi moderat de criticul teatral Doina Papp. Expoziția rămâne deschisă până la sfârșitul lunii martie. Intrarea liberă. George Motoi s-a născut în iarna anului 1936, în Caliacra. La scurt timp după, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, iar tatăl lui, șef de post de jandarmi a fost transferat alături de familie într-o comună din Bărăgan, foarte aproape de Brăila. Tatăl și-ar fi dorit pentru fiul său o carieră militară. Mama lui era casnică și foarte credincioasă. Mergea des la biserică. Micul George ajunge să spună rugăciuni și să cânte în corul bisericii. Mai târziu avea să descopere serbările de școală și să le transforme în adevărate spectacole ale micul său univers. "Eu n-am fost călăuzit decât cu ideea să-l satisfac pe acest martor fără de care profesia mea este inutilă: publicul. Eu, fără public, nu exist.''În 1954 începe studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa prof. Irina Răchițeanu. Este repartizat apoi la Piatra-Neamț unde înființeză ceea ce numim azi, Teatrul Tineretului. A jucat la Teatrul din Bacău, la Teatrul Național din Cluj (unde se remarcă în interpretarea rolului Caligula, din piesa cu același nume de Albert Camus, sub bagheta regizorală a lui Val Mugur). Din 1972 și până în 2007 a putut fi văzut pe scena Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București în spectacole precum Danton (1974), Richard al III-lea (1976), Vlaicu Vodă (1982), Zbor deasupra unui cuib de cuci (1983), Jocul ielelor (1986), Numele trandafirului (1998), Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit – adaptare și regie proprie (2002), Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino (2005) sau Sâmbătă, duminică, luni (2006).Cariera sa cinematografică numără cel puțin 45 de roluri principale. A apărut în zeci de spectacole de televiziune. A scris ( Sub masca actorului, Editura Orion, 2006 și Noi versiuni scenice după vechi piese de teatru, Editura Coresi, 2010, 2 volume) și a regizat.George Motoi, personalitate aparte a culturii teatrale și cinematografice românești a fost distins de către autorități cu Medalia Muncii, Medalia ”Meritul Cultural” și Ordinul ”Meritul Cultural clasa a III-a”. De asemenea, este cetățean de onoare al orașului Brăila.Spunea despre sine că are o imensa calitate. Aceea de a uita toate textele și de a face loc celor noi. Un actor versatil care a știut să treacă testul timpului și cum să supraviețuiască obsesiilor artistice. ”Nu cred să fie o altă obsesie mai firească, mai adevărată pentru un artist decât aceea de a te știi util și de a spera sau mai ales de a crede că ai avea capacitatea și tu de a răspunde acestei nevoie de util. Cel puțin asta este frământarea mea și nu aceea de a urmări o anumită carieră, anumite locuri, anumiți regizori”. George Motoi - pagină oficială

Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București lansează o serie de evenimente dedicate oamenilor de teatru ce au ales să-și dedice viața scenei și publicului spectator. Un prim eveniment de acest gen va avea loc pe vineri, 31 ianuarie 2020, când se împlinesc 83 de ani de la nașterea actorului Marin Moraru.  Se amuza când cineva se referea la el ca la un monstru sacru. Toți prietenii din copilărie îi spuneau Marinuș. A muncit din convingere și a considerat meseria aleasă ca fiind cea mai frumoasă. Nu a lipsit niciodată de la o repetiție iar dovada dragostei sale pentru meseria de actor a constat în cei 55 de ani oferiți scenei și ecranului.   A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa doamnei Dina Cocea, în anul 1961. A performat pe scena Teatrului Tineretului în perioada 1961-1964, la Teatrul de Comedie 1965-1968, apoi la Teatrul ”Lucia Sturdza Bulandra ” între anii 1968-1971, iar la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București a activat în perioada 1971-1974, după care a predat în Institut în calitate de conferențiar universitar, până în 1980. În același an, se reîntoarce pe scena Naționalului unde va juca până în 2014. A fost decorat în 2008 de președintele României cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce. În același an, primea titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică.În competiție directă doar cu sine însuși, cariera sa teatrală a fost de multe ori dublată de cea cinematografică. Marin Moraru a fost o personalitate unică ce a lăsat ca moștenire un număr impresionant de roluri în teatru și film. Avea un simț al umorului propriu și privea căsătoria ca fiind și un act de voință, admițând apariția tentațiilor mai degrabă pentru colegii distribuiți în rolurile de june prim decât pentru el, care interpreta, cu precădere, roluri de compoziție. A fost căsătorit 52 de ani cu Lucia Popescu - Moraru, realizator de programe si redactor muzical la Radio Romania Actualități. Poate că nu ar trebui să ne fie teamă să folosim timpul trecut, în special atunci când reușim să descoperim în el resurse pentru viitor.Vă așteptăm vineri, 31 ianuarie 2020, de la ora 18:00 la Librarium (librăria din spatele Casei de Bilete TNB) să reconstruim amintiri. Avem și costume și obiecte de recuzită din muzeul Teatrului Național. La eveniment vor participa Lucia Popescu Moraru, Dorina Lazăr, Marian Râlea, Mihai Călin, Monica Davidescu, Vladimir Găitan, George Mihăiță, Constantin Cotimanis, Simona Bondoc, Traian Stănescu. Discuția va fi moderată de jurnalista Maria Capelos. Vă așteptăm la teatru! Marin Moraru - pagina oficială