Expoziții
Expoziție Doina Levintza – Experiment teatral - FNT
Intrare liberă / Free entrance
Expoziție Doina Levintza – Experiment teatral - prezentată în cadrul Festivalului Național de Teatru 2019
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 18 octombrie 2019, ora 21.30, în Foaierul de Marmură (parter, Sala Mare).
Doina Levintza – ca brand, sau simplu, ca nume de artist – nu mai necesită de mult niciun fel de prezentare. Simpla rostire sau citire a acestui (deja!) patronimic creează, din start, un anumit fel de așteptare, a unei estetici cu totul aparte. Cunoscuta creatoare revine în Festivalul Național de Teatru, pentru a patra oară, cu o rafinată expoziție de costume desfășurată în foaierele centrale („Marmură” și „Tapiserii”) ale Sălii Mari a TNB. Expoziția, care înnobilează deschiderea oficială a FNT 29, poartă – deloc întâmplător – numele: Doina Levintza – experiment teatral.
„Costumul de teatru, ca și teatrul de altfel, poate să fie un experiment; iar experimentul în sine este un spectacol. De aceea, pornind de la câteva piese reprezentative pentru creația mea artistică, am ajuns la niște siluete neașteptate, o explozie de culori, forme și volume impresionante.
Costumul face parte din mecanismul spectacolului și poate să genereze direcții total neașteptate. Trebuie să îi dai privitorului, cât și purtătorului, libertatea de a adăuga în povestea vestimentară nuanțe și senzații.
Costumul de teatru nu este întotdeauna o haină banală, trebuie să lase loc liber experimentării, să genereze o energie creativă, să seducă și să impresioneze.
Nu există reguli… sunt milioane de idei și material care, puse împreună, creează Spectacolul.” Doina Levintza
Producători: Festivalul Naţional de Teatru și Fundația Doina Levintza
Mai multe detalii aici
Program de vizitare: 18 – 27 octombrie 2019, de luni până duminică: 11.00 – 18.00