Trupa TNB

Gabriele Vacis s-a născut în Settimo Torinese, comună a orașului Torino, la 18 octombrie 1955.

Este regizor, dramaturg și scenarist de televiziune. A absolvit arhitectura, dar din 1982 se îndreaptă către teatru. A susținut cursuri la Academia de Artă Dramatică „Paolo Grassi” din Milano; astăzi predă „citire și narațiune orală” la Școala „Holden” din Torino. În anii ’70, împreună cu un grup de prieteni, realizează proiecte de entertainment, spectacole de teatru și urbanism. Împreună cu aceiași prieteni a înființat, în 1982, Laboratorio Teatro Settimo. Primele sale piese, „Citrosodina” și „Kanner puro” au devenit piese clasice ale teatrului pentru tineret. Prima sa piesă pentru adulți, „Signorine”, este un spectacol-coupé cu povești despre imigrare. În 1983, „Signorine” îi aduce lui Vacis consacrarea în fața publicului și a criticii naționale și internaționale. În 1985, „Elementi di stuttura del sentimento” obține premii importante, indicând întoarcerea poveștii în teatru. În aceeași perioadă, Vacis lucrează la relațiile dintre teatru și planificarea urbană, fiind autorul Planului pentru Mediul Cultural al orașului Settimo Torinese, care a transformat centrul istoric într-o arie pietonală și vechile fabrici în spații culturale.

În anii ’80, promovează și conduce festivalurile de teatru Assedio și Viaggio in Italia. În 1989, semnează prima sa regie pentru un spectacol de teatru liric, „L’alfiere”, o operă contemporană de Siegfried Matthus. La începutul anilor ‘90, reinterpretând două texte clasice, „Romeo și Julieta” de Shakespeare(1991) și „Trilogia vilegiaturii” de Carlo Goldoni (1993), impune un stil axat mai degrabă pe nararea marilor texte decât pe regizarea lor. În anii ’90, odată cu povestea „Il racconto del Vajont” și cu piesele despre Olivetti, Vacis devine unul dintre autorii teatrului narativ. Naratorul dezgolit de artificii, într-un spațiu gol, devine un fenomen care influențează profund comunicarea, de la teatru la televiziune, de la jurnalism la politică.

După ce a scris și a jucat în „Totem”, Vacis a moderat, în 1999, Paralela 42, o serie de programe TV dedicate literaturii secolului XX. În 1996, a primit Premiul pentru Regie acordat de Asociația Națională a Criticilor de Teatru. În 2000, „Fenicienele” după Euripide este rezultatul unei lung drum pedagogic către un teatru „compozițional”, în care actorii improvizează o piesă. Spectacolul dezvăluie și Schiera, o tehnică de antrenament bazată pe ascultare, inventată și folosită de Vacis. În 2002, după douăzeci de ani, Teatrul Settimo este preluat de Teatro Stabile din Torino.

În acest teatru, Vacis va lucra ca regizor permanent. Primul spectacol, „Domande a Dio” se va transforma în Torino Spiritualità, festivalul anual de la Torino, care atrage personalități și public din întreaga lume. Din 2006 până în 2007 regizează mari evenimente, cum ar fi Ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino. Din 2008, pune bazele Teatrului Regional Alessandrino, al cărui director artistic este. La sfârșitul anilor 2000, Vacis își îndreaptă atenția spre cinematografie. Filmul documentar „Uno scampolo di paradise” obține Premiul Juriului de la Festivalul Annecy. În 2008, regizează proiectul „La paura Sicura”, o combinație de teatru, cinema și media.