Conferințe

Vizionează online  

Duminică, 14 iunie, ora 11.oo, la Sala Atelier, vă invităm la conferinţa Când a fost secolul al XIX-lea? Eminescu şi modernitatea, susţinută de doamna Ilina Gregori.
„Ce aşteaptă bunul Dumnezeu de la cel ce nu şi-a trăit viaţa din cauza împrejurărilor care i-au înjosit-o şi sacrificat-o?"
Cu această întrebare - retorică, de fapt - justifica nu de mult Alexandru Dragomir, filozoful excepţional, dar fără operă, bilanţul tragic al vieţii sale. Constrâns de împrejurări, decisese să saboteze prin solitudine şi tăcere cultura română care „se făcea" în jurul său - atât de falsă şi de rău întemeiată, încât orice participare la activităţile care-o menţineau în funcţiune, constituia în ochii filozofului o vină de neiertat.
Dar „ce aşteaptă bunul Dumnezeu" de la un ins genial, care nu a trăit decât treizeci şi nouă de ani, din care ultimii şase nici nu pot fi cântăriţi cu unităţile de măsură potrivite vieţii omeneşti normale? În cazul lui Eminescu, aşadar, Dumnezeu ar trebui să se mulţumească cu puţin - dacă e „bun". Iar dacă asemenea bunătate şi milă nu s-au manifestat până acum nici constant, nici clar în judecata posterităţii, nu trebuie să ne pierdem încrederea în îndurarea cerească, ci doar să cercetăm mai atent de unde provin de fapt acele aşteptări pe care le ştim cu toţii - maximale sau de-a dreptul nemăsurate, dacă nu chiar absurde - care s-au impus mereu şi mereu în receptarea lui Eminescu. Cum de uităm cu atâta uşurinţă împrejurările care i-au deformat viaţa, boala care i-a „înjosit-o" şi abreviat-o brutal?
Dacă acel „Dumnezeu al culturii" de care vorbea C. Noica, nu este o simplă figură de stil, lui i s-ar putea atribui o asemenea aşteptare exorbitantă: Eminescu - insul genial, „omul deplin", modelul moral şi intelectual, „Sufletul" naţiunii, „conştiinţa [ei] mai bună".  Dar şi Cioran judecă de sus, din cer, când este vorba de Eminescu. Chiar în anii maturităţii, cu toată luciditatea dobândită în exil, ba chiar căutând provocarea, ofensa, blasfemia, Cioran continuă să creadă că Eminescu a salvat neamul românesc, lipsit până la el de orice merite politice sau culturale, un neam „nevertebrat", fără destin etc. În tinereţe, cum ştim, Cioran pretinsese că Providenţa aşteptase mai mult de la alesul ei: ca Mesia, Eminescu trebuia să proiecteze virtuţile şi triumful naţiei sale în viitorul proxim. Or, Eminescu a rămas un profet al trecutului, reclama Cioran, un eşec aevea al proiectului de „transfigurare" modernă a României.
Decepţia tînărului Cioran, ca şi imputaţiile unui Eugen Lovinescu, de pildă, - pentru a nu aminti decât două momente dintr-o bogată tradiţie critică - privesc în esenţă deficitul eminescian în raport cu modernitatea. Dar mai putem accepta astăzi o asemenea apologie a modernităţii? Câtă legitimitate mai poseda această religie seculară în perioada interbelică? Dar ce însemna a fi modern în a doua jumătate a secolului al XIX-lea? Cum era concepută modernitatea la Iaşi? Dar la Viena sau Berlin? Care dintre aceste medii contemporane, interconectate şi totuşi asincrone au influenţat în mod decisiv relaţia lui Eminescu - teoretică, estetică, existenţial-afectivă - cu modernitatea? Propunem câteva subiecte de reflexie în această direcţie, suscitate de etapa berlineză a biografiei poetului.

Despre Ilina Gregori: 
Absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura Română.
Debutează cu articole de critică literară încă din anii studenţiei.
Prezentă între 1966-1969 în presa literară, mai ales în revista Luceafărul, cu numeroase cronici literare, semnate Ilina Grigorovici.
Îşi continuă studiile (filozofie, romanistică, literatură comparată) în R.F. Germană, unde se stabileşte la începutul anului 1970.
Sub îndrumarea profesorului Walter Biemel, îşi dă doctoratul la Aachen (încheiat în 1977), cu o teză despre Maurice Merleau-Ponty şi fenomenologia limbii (lucrare publicată sub titlul Merleau-Pontys Phänomenologie der Sprache, în 1977, la Heidelberg, ed. Carl Winter).
Din 1976 până în 2005 lector la Institutul de Filologie Romanică al Universităţii Libere din Berlinul Occidental.
Începând din 1977 a publicat în volume de sinteză şi reviste de specialitate (din Germania, Olanda, Franţa) o serie de studii, provenite adesea din comunicări la congrese, colocvii, simpozioane internaţionale, despre Eminescu, Caragiale (Ion Luca şi Mateiu), scriitorii români din exil, ş.a.
A tradus în germană (în colaborare cu Heinz Hermann) Amintirilelui Mircea Eliade (1987, Frankfurt, Suhrkamp).
A colaborat cu articole privind literatura română la Enciclopedia Brockhaus şi Lexiconul Kindlers.
Volumul Rumänistische Literaturwissenschaft. Fallstudien zum 19. und 20. Jahrhundert(2007, Heidelberg, ed. Winter) conţine o selecţie de 20 de studii în germană şi franceză, consacrate literaturii române moderne.
A revenit în viaţa culturală românească după 1980 cu volumul Singura literatură esenţială: Povestirea fantastică. Balzac. Villiers de l'Isle-Adam. Pieyre de Mandiargues(1996, ed. DU Style).
Au urmat volumele Studii literare. Eminescu la Berlin. Mircea Eliade: Trei analize(2002, Ed. Fundaţiei Culturale Române, premiul „Titu Maiorescu" al Academiei României) şi Ştim noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze (2008, ed. Art).