"În acest piesaj în care bărbatul nu mai merită decât dispreţ şi ocară, un spectacol lucid şi bine articulat atât în discursul scenic, cât şi în cel social e mai mult decât o gură de normalitate. (…)
„Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci” pare un titlu greu de ţinut minte pentru un spectacol. Şi nu are prea multă legătură cu subiectul în sine. Frumuseţea metaforei acestui cuvânt intraductibil din limba japoneză, această stare de graţie aproape chinestezică pe care o evocă o imagine atât de bogată în stimuli, e foarte asemănătoare, însă, cu propunerea pe care acest spectacol frumos şi emoţionant o face spectatorilor: să ne gândim măcar înr-o seară, la un spectacol de teatru, la fricile bărbatului de lângă noi; adică la fricile noastre, ale tuturor.” Alina Epîngeac