Trupa TNB

Marcela Rusu s-a născut în 21 iunie 1926 la Galați. În familie erau șase frați, viitoarea actriță fiind cel mai mic dintre copii. Începe să lucreze de timpuriu. La paisprezece ani a fost vânzătoare într-un magazin, iar la șaisprezece ani era dactilografă. Atrasă de teatru, a părăsit Galațiul și și-a urmat una din surori (Nina) la București. Începutul carierei sale artistice se leagă de Teatrul de Revistă „Gioconda”, condus de compozitorul Ion Vasilescu, unde a jucat timp de un an și jumătate. În această perioadă a fost remarcată de Nicușor Constantinescu care o îndeamnă să studieze arta dramatică la Conservatorul Regal, oferindu-se să-i plătească și taxele. La Conservator, Marcela Rusu a fost studentă la clasa lui Vasile Maximilian, avându-i profesori, printre alții, pe Aura Buzescu și Ion Manolescu, iar printre colegi pe Karin Rex, Marga Butuc (Barbu) și Ion Focșa. A absolvit Conservatorul cu examene foarte bune, fiind remarcată la aceste examene, lucru care a contribuit ca foarte curând să fie angajată la Teatrul Național din București. Căsătoria cu regizorul Moni Ghelerter, cunoscut și apreciat în breaslă, i-a facilitat intrarea în lumea teatrului. Actrița însăși mărturisea că lucrul acesta a contribuit la o mai lesne descoperire a calităților ei pentru meserie și la un debut în forță. Viaţa unei actriţei – spunea Marcela Rusu - depinde de noroc. Dacă are noroc, cum am avut eu, şi joacă, are succes.

Până să facă parte din colectivul Teatrului Național din București, Marcela Rusu a jucat timp de mai mulți ani, între 1940 - 1950, pe scenele câtorva teatre din Capitală.

Pe scena Teatrului Național din București, Marcela Rusu a debutat în 1948, la doar douăzeci și doi de ani, în rolul Desdemonei – rol pe care l-a „împărțit” cu alte două actrițe, Lia Șahighian și Doina Tuțescu - din drama „Othello” de William Shakespeare, spectacol pus în scenă de regizorul Nicolae Massim – cel care cu trei an înainte, împreună cu scenografa Elena Pătrășcanu, cu actrița Lucia Calomeri și cu Lena Constante, a pus bazele Teatrului „Țăndărică” – și în decorurile realizate de Natalia Bragalia și Liviu Ciulei. Din distribuția spectacolului mai făceau parte Emil Botta (Othello) și Mihai Popescu (Iago).

În aceeași stagiune (1948 - 1949), Marcela Rusu a mai fost distribuită în „Confruntarea” de Frații Tur, în regia lui Moni Ghelerter, cu Costache Antoniu, Silvia Fulda, Radu Beligan, Nicolae Bălțățeanu, Maria Voluntaru.

Stagiunea următoare i-a adus Marcelei Rusu primul rol din dramaturgia lui Cehov. Actrița a fost distribuită de regizorul Moni Ghelerter în rolul Irinei (pe care l-a jucat alternativ cu Maria Botta) din „Trei surori”. Spectacolul, considerat a fi unul de referință în istoria Teatrului Național din București mai avea în distribuție pe Aura Buzescu, Elvira Godeanu, Radu Beligan, Emil Botta, Marcel Anghelescu, Tantzi Cocea, Costache Antoniu, Nicolae Bălțățeanu, Mircea Constantinescu, Mihai Berechet.

Și tot în stagiunea 1949 - 1950, Marcela Rusu a fost distribuită și în piesa Mariei Banuș „Ziua cea mare”, o piesă în stilul epocii cu subiect din lumea gospodăriilor agricole colective. Chiar și într-o astfel de piesă, actrița Marcela Rusu a reușit să dea dovada talentului său, lucru semnalat într-o cronică din presa vremii de Ioan Masoff cu următoarele cuvinte: „din ansamblul închegat s-a desprins jocul interiorizat, vibrant, capabil să transmită firul tragic, al tinerei Marcela Rusu”. Pentru ca succesul piesei să fie asigurat măcar din punctul de vedere al distribuției, regizorul Moni Ghelerter a ales câțiva dintre cei mai bine cotați actori ai Naționalului la acea dată pentru a da viață personajelor piesei. Printre ei: Gheorghe Timică, Costache Antoniu și Marcel Anghelescu. Practica aceasta s-a dovedit a fi foarte eficientă în perioada proletcultistă, când repertoriile teatrelor erau sufocate de piese cu subiecte din „viața nouă”.

Stagiunea 1951 - 1952 i-a adus Marcelei Rusu două roluri diferite ca factură și anvergură: Sura din „Egor Buliciov și alții” de Maxim Gorki în regia lui Moni Ghelerter, cu o distribuție de neuitat (George Calboreanu în rolul titular, Maria Filotti, Carmen Stănescu, Marcel Anghelescu, Dina Cocea, Grigore Vasiliu Birlic, Constantin Codrescu) și Ioana Gheorghe din „Pentru fericirea poporului” de Aurel Baranga și Nicolae Moraru, piesă al cărei subiect – după titlu și în contextual epocii - este ușor de bănuit, în regia lui Sică Alexandrescu, cu Aura Buzescu, Costache Antoniu, Sonia Cluceru, Marcel Anghelescu, Fory Etterle, Nicolae Bălțățeanu, Ion Manu, Ion Finteșteanu în rolurile principale.

Tot de o distribuție strălucită s-a bucurat și spectacolul cu piesa „Martin Rogers descoperă America” de C. Constantin și Adrian Rogoz (autori dispăruți rapid din peisajul dramaturgiei românești) în care Marcela Rusu a fost distribuită în stagiunea 1952 - 1953 alături de Nicolae Bălțățeanu, Emil Botta, Silvia Fulda, Nicolae Brancomir, Natașa Alexandra, Cella Dima, Costache Antoniu, Marietta Deculescu, Ion Finteșteanu și Marcel Anghelescu de regizorul Alexandru Finți. Și în acest caz actorii au reușit să salveze ceea ce se mai putea salva dintr-un text în care putreda societate americană era criticată cu mânie și dârzenie proletară. Nu e de mirare, prin urmare, de ce piesa a fost programată o bună bucată de vreme după premieră ca să fie prezentată în fața publicului în fiecare săptămână.

În stagiunea 1953 - 1954, Marcela Rusu a avut prilejul să se întâlnească cu un personaj din dramaturgia lui Mihail Sebastian. Este vorba de Magda Minu, din „Ultima oră”, spectacol pus în scenă de Moni Ghelerter, în decorurile lui Alexandru Brătășeanu și costumele Gabrielei Nazarie. Distribuția reunea actori de frunte ai Naționalului din acea perioadă: Costache Antoniu, Ion Finteșteanu, Grigore Vasilu Birlic, Carmen Stănescu, Aura Buzescu, Marcel Anghelescu, Niki Atanasiu.

Tot regizorul Moni Ghelerter o distribuie pe Marcela Rusu în stagiunea următoare într-unul din rolurile principale ale dramei „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, piesă al cărei subiect se axează pe drama unei familii burgheze și a raporturilor dintre generații, în condițiile preluării puterii de către comuniști în Romănia de la sfârșitul celui de-Al doilea Război Mondial. Ion Finteșteanu, Lucia Sturdza Bulandra, Emil Botta, Maria Filotti, Niki Atanasiu făceau parte din distribuția spectacolului.

În stagiunea 1956 - 1957 Marcela Rusu a fost distribuită în piesa „Rețeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbește” scrisă de Aurel Baranga. Acesta a fost începutul colaborării actriței cu dramaturgul Aurel Baranga – care i-a devenit soț și pe care l-a cunoscut încă de pe vremea când era căsătorită cu regizorul Moni Ghelerter și cu care a continuat să fie prietenă și în timpul celui de al doilea ei mariaj cu Alexandru Bârlădeanu - colaborare care, de-a lungul anilor, va cunoaște succese notabile. Prima piesă scrisă de Aurel Baranga în care a jucat Marcela Rusu a fost pusă în scenă de Marieta Sadova, printre interpreți numărându-se: Radu Beligan, Irina Răchițeanu Șirianu, Draga Olteanu, Mihai Fotino, Geo Barton, Eugenia Popovici, Marieta Deculescu.

În aprilie 1958, la Teatrul Național a avut loc premiera comediei bulevardiere „Invitație la castel” de Jean Anouilh, „cea mai roz şi mai strălucitoare” dintre piesele dramaturgului francez, așa cum el însuși a caracterizat-o. Spectacolul a fost pus în scenă de Sică Alexandrescu, iar distribuția era formată din Aura Buzescu, Dina Cocea, Natașa Alexandra, Radu Beligan, Carmen Stănescu, Marcela Rusu (în rolul Isabellei), Ion Finteșteanu, Valeria Gagealov, Mihai Berechet, Silvia Fulda, Ovid Teodorescu. Spectacolul cu „Invitație la castel” avea toate datele pentru „o viață lungă” în repertoriul Naționalului. Din păcate s-au jucat doar câteva reprezentații pentru că – îmi povestea regretata Valeria Gagealov – „dintr-un nimic, chestie de orgoliu, o damă de mare influență, vorba lui Caragiale, la vremea aceea actriță în teatru, a făcut în așa fel ca piesa să nu se mai joace. Și nu s-a mai jucat.”

La mai puțin de o lună de la premiera piesei lui Anouilh, Naționalul a prezentat publicului o nouă premieră: „Dușmanii” de Maxim Gorki, în regia lui Alexandru Finți, în care Marcelei Rusu i-a fost încredințat unul din rolurile principale (Nadia). Pe afișul spectacolului se mai găseau numele Elvirei Godeanu, Irinei Răchițeanu Șirianu, Cellei Dima, a lui Radu Beligan, Nicolae Brancomir, Emil Botta.

Începutul anului 1959 i-a adus Marcelei Rusu un nou rol important din dramaturgia lui Cehov, Nina din „Pescărușul”, în direcția de scenă a Marietei Sadova și cu Elvira Godeanu în rolul Arcadinei. Din distribuție mai făceau parte Irina Răchițeanu, Ion Finteșteanu, Marietta Deculescu, Geo Barton, Nicolae Brancomir.

Tot în stagiunea 1958 - 1959, regizorul Vlad Mugur a distribuit-o pe Marcela Rusu în rolul Femeii comisar din „Tragedia optimistă” de Vsevolod Vișnievski. Rolul se potrivea din plin temperamentului și stilului de joc al actriței, lucru subliniat și de Mira Iosif într-o cronică la spectacol, apărută la o reluare a acestuia în 1970: „În rolul femeii comisar, Marcela Rusu radiază magnetismul unei prezențe încărcate de feminitate și luciditate; gestul concret trece pe nesimțite în metaforă, mișcarea prozaică transgresează spre poezie și meditație filosofică, personajul devine simbol.” (Rev. „Teatrul”, nr.4/1970). Interpreți principali în spectacol au fost Florin Piersic (la primul său rol pe scena Teatrului Național din București), Marcel Anghelescu, Emanoil Petruț, Toma Dimitriu, Dem Rădulescu, Victor Moldovan.

Subintitulată „o piesă despre oameni și evenimente de la mijlocul secolului XX”, „Poveste din Irkutsk”, piesa lui Aleksei Arbuzov, a avut premiera pe scena Teatrului Național în stagiunea1959 - 1960 în regia lui Radu Beligan. Piesa se încadra în preocupările lui Arbuzov de a reda realitatea socială contemporană lui în URSS. Marcela Rusu interpreta în spectacol rolul Valiei, casieră la un magazin alimentar. Distribuția spectacolului reunea câțiva dintre actorii de frunte ai Naționalului din acea vreme: Emanoil Petruț, Matei Alexandru, Dem Rădulescu, Coca Andronescu, Simona Bondoc, Valeria Gagealov, Draga Olteanu, Nicolae Grigore Bălănescu.

Spre închiderea stagiunii 1959 - 1960, a avut loc la Teatrul Național din București premiera spectacolului cu piesa „Învierea” de Lev Tolstoi, pus în scenă de Vlad Mugur. Din numeroasa distribuție a spectacolului făceau parte Elvira Godeanu, Natașa Alexandra, Marietta Anca, Irina Răchițeanu, Matei Alexandru, Geo Barton, Ileana Iordache, Dem Rădulescu, Damian Crâșmaru, Emanoil Petruț, Aurel Munteanu, Mihai Berechet, Constantin Rauțchi. Marcelei Rusu, regizorul i-a încredințat rolul Maslovei. Într-o cronică la spectacol apărută în numărul unsprezece al revistei „Teatrul”, Florin Tornea scria: „Marcela Rusu și-a înțeles eroina ca pe o victimă a unei întregi așezări etice și sociale, care a prăbușit în ea încrederea ingenuă în oameni, dar care nu a ajuns să smulgă din ea virtutea cinstei, puritatea sufletească, dragostea de viață, dorul de a renaște. (…) Maslova Marcelei Rusu încearcă să nu fie de aceea o decăzută; căci virtuțile și virtualitatea redresării ei umane pretind să fie arătate, în chiar momentele întunecate ale amarului ei drum, și să crească vizibile – sub chipul protestului încă vag orientat împotriva societății care a prăbușit-o și care încearcă să o mai înșele cu mărinimiile filistine – până la atașarea ei lucidă de perspectivele revoluționare.” (Rev. „Teatrul”, nr. 11/1960)

Următoarele două roluri interpretate de Marcela Rusu pe scena Naționalului bucureștean au fost din dramaturgia lui Horia Lovinescu. În stagiunea 1960 - 1961, Sică Alexandrescu a distribuit-o în „Mai presus de toate”, o piesă, „în pofida aparențelor de conformism” (Cristian Vasile), interzisă la puțină vreme după premiera care a avut loc în 5 mai 1961.

La începutul stagiunii următoare, regizorul Miron Nicolescu a pus în scenă o altă piesă a dramaturgului Horia Lovinescu, „Febre”. Marcela Rusu face parte din distribuție alături de Septimiu Sever, Emanoil Petruț, Matei Alexandru, Dem Rădulescu, Draga Olteanu. Maria Voluntaru, Mitzura Arghezi, Gheorghe Cozorici, Catița Ispas, Emil Liptac, Cosma Brașoveanu și alții. Despre rolul creat de Marcela Rusu în noua piesă a lui Horia Lovinescu, Florian Nicolau – cel care împreună cu B. Elvin a editat „Caietele Teatrului Național – scria: „Fără îndoială că interpretarea Marcelei Rusu se cuvine în primul rând remarcată ca una dintre reușitele depline ale spectacolului. Fără să se lase antrenată de ispitele rolului și chiar fără să pofite de alunecările regiei, actrița a redat cu multă măiestrie toate fațetele personajului, subliniindu-le cu multă simplitate și cu un authentic dramatism.” (Florian Nicolau, Rev. „Teatrul”, nr.12/1962)

Stagiunea 1963 - 1964 s-a deschis la Teatrul Național din București cu premiera spectacolului „Nora”, a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. Regizorul Ion Cojar a alcătuit două distribuții pentru acest spectacol. Prima, cu Marcela Rusu în rolul titular și cu Niki Atanasiu (Krogstad), Geo Barton (Hemler) și Chiril Economu (Doctorul Rank), și a doua, cu actori din trupa „tânără” a teatrului: Valeria Gagealov în rolul Norei, Constantin Rauțchi (Krogstad), Emanoil Petruț (Hemler), Gheorghe Cozorici (Doctorul Rank). Despre celebrul personaj al lui Ibsen creat de Marcela Rusu criticul de teatru Mira Iosif scria; „ Marcela Rusu dă un contur puternic, profund contemporan, eroinei, realizând, cu o înaltă ţinută artistică, arcul evoluţiei Norei, de la naivitățile şi candorile soției răsfătate, de la deruta femeii încolțite de nemiloase articole de lege, de la încăpăţânarea în speranţă şi cumplita trezire şi dezamăgire în faţa eşecului minunii, la înflorirea personalităţii omului pe care Ibsen îl prezenta aici, prototip al omului liber. Marcela Rusu demonstrează în Nora un joc de concepție, ideilor rolului subordonându-li-se o întinsă gamă de mijloace actoriceşti complexe, dispuse cu o impecabilă tehnică a măiestriei interpretative. Gestul final al Norei, replicile adâncind concluzia şi mesajul piesei, actrița le-a pregătit în anterioare insesizabile trepte de la începutul traiectoriei ei scenice. De-a lungul celor trei acte, chiar în momentele de aparentă seninătate, răsfăț sau cochetărie, Marcela Rusu transmite acuta nelinişte interioară, surda nemulțumire a femeii cu sufletul mutilat de gratiile „casei morţii", chiar dacă acestea par auri. (Rev.„Teatrul” nr. 1/1964)

 În aceeași stagiune, Marcela Rusu a mai fost distribuită și în „Ștafeta nevăzută” de Paul Everac, piesă cu subiect din eroismul cotidian al epocii construirii socialismului la noi pus în scenă de Moni Ghelerter cu Costache Antoniu, Marcel Anghelescu, Simona Bondoc, Florin Piersic, Emanoil Petruț, Draga Olteanu, Toma Dimitriu și Coca Andronescu în rolurile principale. „Marcela Rusu şi-a văzut personajul într-o lumină albă, rece, comprimându-şi dramatismul într-o atitudine voit severă, de o extremă sobrietate. În viziunea ei, Elena Tatu este bătăioasă şi puţin distantă, iar clipele de confesiune au pavăza de agresivitate prin care timidul sfidează ironia.” (Ileana Popovici, Rev. „Teatrul” nr. 5/1964)

În octombrie 1964 a avut loc premiera piesei lui Eugen O'Neill „Patima de sub ulmi” în regia lui Horea Popescu. Pentru rolurile principale regizorul a optat pentru distribuții duble. Astfel, Ștefan Ciubotărașu și Toma Dimitriu au fost distribuiți în rolul lui Cabot Ephraim, Marcela Rusu și Simona Bondoc în rolul Abbie, Constantin Rauțchi și Mircea Cojan în rolul Petru, Matei Alexandru și Constantin Diamandi în rolul Simion. Din distribuție mai făcea parte Emanoil Petruț (Eben) și George Ulmeni și Cristian Babeș (Scripcarul). Referindu-se la rolul Abbie realizat de Marcela Rusu, Ileana Popovici scria într-o cronică la spectacol: „Cel mai aproape de rol a evoluat Marcela Rusu, care a exprimat dublul registru de socoteli meschine şi dorinți cotropitoare cu o voce metalică, rupîndu-se din când în când în hohot, cu un zâmbet trist şi înghețat, cu o senzualitate funciară îndelung zăgăzuită. După crimă, actrița izbuteşte unul din puținele momente emoționante ale spectacolului: ea coboară scara încet, tocurile-i pocnesc pe fiecare treaptă, şi se aşază pe scaun. Chipul îi este răvăşit de o privire halucinată, contrazicând jumătatea de zîmbet înnebunit încremenită pe buze.” (Rev. „Teatrul” nr. 12/1964)

Stagiunea 1964 - 1965 i-a adus Marcelei Rusu un nou rol din dramaturgia lui Jean Anouilh. Euridice din piesa cu același titlu pusă în scenă de Mihai Berechet într-o distribuție din care mai făceau parte Cristea Avram, Elvira Godeanu, Ion Finteșteanu, Nicolae Brancomir, Lazăr Vrabie, Mihai Fotino, Marian Hudac.

Comedia „Travesti” de Aurel Baranga, a cărei premieră, în regia autorului, avându-l asistent pe Victor Moldovan, a avut loc la Teatrul Național în stagiunea 1968 - 1969, i-a adus Marcelei Rusu un rol care s-a bucurat de un mare succes la public și la critică, susținând opinia că „dramaturgia lui Aurel Baranga este un «teatru de public», un teatru al bunei dispoziții, al râsului destins”, (Călin Căliman). Inspirată din lumea teatrului, comedia lui Aurel Baranga i-a oferit Marcelei Rusu să creeze un personaj (directoare de teatru) impetuos, energic și plin de farmec. Din numeroasele cronici ale spectacolului apărute am ales scurte fragmente din două: „Anul acesta Marcela Rusu s-a măsurat - pe scena Naționalului - cu Alexandra Dan. Față în față, cântărindu-se atent din priviri, cele două actrițe - amândouă clocotitoare de energie, amândouă pline de farmec și dotate cu acel har prețios al feminității inteligente - și-au încercat reciproc puterile. Cinstit. Fără șiretlicuri. Cine a învins? Scor egal: Marcela Rusu a servit generos personajul Alexandrei Dan, după ce aceasta-i oferise prin pana prolifică și plină de vervă a lui Aurel Baranga, dimesiunile unui rol succulent. Rol în care autorul a pus tot, și lacrimi, și hohot, și satiră, și adevăr, și minciună, sau mai curând autominciună. Baranga se răfuiește de data asta cu travestiul la care apelează adesea mulți dintre noi, voit, ori nu, cu candoare ori cinism, și o face pe Alexandra Dan să tragă consecințele amărui ale travestirii. Drept care, într-o singură piesă Marcela Rusu ne-a dat - anul acesta - și satisfacția dramei, și a comediei, adăugând, în șirul marilor succese de public pe care le-a făcut în anii aceștia cu piesele lui Baranga, încă unul.” (Almanah Flacăra 1970, decembrie 1969)

„Vioara întîi a distribuţiei, chiar dacă rolul conţine aspecte contradictorii, o constituie — fără îndoială — Marcela Rusu. În jocul actriţei aflăm o gamă foarte variată de mişcări temperamentale, un acuzat simţ al umorului — de la ironia foarte fină până la tonuri ultracaustice —, spontaneitate, vervă şi mult dinamism. Rolul a fost scris, se pare, pentru ea şi — într-un fel — chiar şi defectele partiturii o avantajează, permiţându-i valorificarea unor aptitudini cât mai diverse. Cum spuneam, calităţile şi defectele Alexandrei Dan încap greu într-un acelaşi personaj; putem considera deci că Marcela Rusu defineşte dintr-o dată două personaje, diametral opuse. Regretul nostru depăşeşte cadrul Travesti-uli: apariţiile scenice ale Marcelei Rusu sunt prea rare în raport cu gradul actual de maturizare artistică la care a ajuns. (Călin Căliman, Rev. „Teatrul” nr.4/1969)

Alături de Marcela Rusu mai făceau parte din distribuția spectacolului: Matei Alexandru, Constantin Dinulescu, Constantin Bărbulescu, Dem Rădulescu, Draga Olteanu, Nicolae Brancomir, George Paul Avram; Rodica Popescu, Cosma Brașoveanu, Aimée Iacobescu, Grigore Nagacevschi, Ovidiu Moldovan, Alexandra Polizu, Catița Ispas, Bogdan Mușatescu, Ana Maria Oțetea, Zoe Vintilescu.

În stagiunea 1970 - 1971 Marcela Rusu și Radu Beligan au fost distribuiți în două roluri „de forță” în piesa lui Edward Albee „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, pusă în scenă de regizorul franco-român Michel Fagadau (născut la București cu numele Mihai Făgădău, în 1939), absolvent în Marea Britanie al Royal Academy of Dramatic Arts și director a două teatre importante din capitala Franței: Théâtre de la Gaîté-Montparnasse și Comédie des Champs-Elysées. Pe lângă cuplul Radu Beligan (George), Marcela Rusu (Martha), din distribuția spectacolului mai făceau parte Valeria Seciu (Honey) și Costel Constantin (Nick). Piesa a cunoscut un mare succes de public și de critică. Într-o cronică publicată în revista „Teatrul”, Valeriu Râpeanu, referindu-se la creația Marcelei Rusu, scria: „Martha a avut (…) șansa întâlnirii cu o actriță, precum Marcela Rusu. Violența și isteria dezlănțuite despre care vorbea Clurman, și aș adăuga vulgaritatea, erau pericole care pândeau în special interpretarea rolului Marthei. Ca și Radu Beligan, Marcela Rusu nu și-a conceput aparițiile ca o cascadă de furie oarbă, ci a gradat sentimentele cu intensitate până la marile explozii finale. Dacă e adevărat că relațiile dintre cei doi soți – și așa cum s-a spus – de natură sado-masochistă, nu-i mai puțin adevărat că Marcela Rusă a păstrat acea cumpănă despre care vorbeam și în cazul partenerului său. Mai întâi prin evitarea oricărei monotonii. Privit superficial, rolul ar părea unidimensional: Marcela Rusu i-a aflat gamele și nuanțele complementare, care au făcut din Martha nu o isterică incurabilă, ci eroina unei cumplite drame. De la ironia ascuțită până la mania nestăpânită, toate treptele au fost puse în evidență cu o adevărată virtuozitate, ceea ce a făcut ca Martha în interpretarea Marcelei Rusu să capete complexitatea cerută de ideea piesei. Nehandicapată de rolurile de comedie, jucate cu precădere în ultimii ani, Marcela Rusu s-a dovedit deopotrivă o tragediană care nu a edulcorat nici o clipă momentele de duioșie, de speranță, chiar.” (Valeriu Râpeanu, Rev. Teatru nr.10/1970)

În 20 decembrie 1973 a avut loc inaugurarea noii clădiri a actualului Teatru Național din București. Cu acest prilej au fost prezentate două spectacole: „Simfonia patetică” de Aurel Baranga (cu subiect din lupta ilegaliștilor) și ultimele două acte din „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea (cu maestrul George Calboreanu în rolul lui Ștefan cel Mare). Piesa lui Aurel Baranga avea în distribuție câțiva dintre cei mai importanți actori ai teatrului din acea perioadă (Radu Beligan, Irina Răchițeanu Șirianu, Marcel Anghelescu, Draga Olteanu Matei, Marcela Rusu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mihai Fotino, Dem Rădulescu, Ion Finteșteanu, dar și pe Toma Cargiu și Fory Etterle). În spectacol, Marcela Rusu juca rolul unei ilegaliste, Olga. Despre personajul creat de actriță, criticul Florin Tornea scria: „Marcela Rusu, care, dintr-un total refuz al ostentației, se folosește totuși de cele mai subtile resurse ale mijloacelor ei artistice, face din capul locului, din Olga un personaj-om și un erou-simbol. (…) În Olga, Marcela Rusu a înmagazinat ca o esență, lirismul cenzurat al lui Baranga, deschizându-i drum spre înfiorarea publicului într-o încarnare  dintre cele mai variat și edificator nuanțate. Patosul Olgăi, al Marcelei Rusu, este cu atât mai greu în ecouri cu cât e pus fie să străjuiască ori să însoțească, fie să întunece celelalte focare de interes (de viață dramatică) ale spectacolului.” (Rev. „Teatrul” nr.1/1974)

Următoarea piesă în care Marcela Rusu a fost distribuită pe scena Naționalului bucureștean a fost „Viața unei femei” de Aurel Baranga. Rolul Femeii din piesă a fost un foarte bun prilej pentru ca actrița să dovedească încă o data disponibilitatea și talentul ei pentru rolurile de dramă. Parteneri în spectacol i-au fost printre alții Radu Beligan, Constantin Dinulescu, Emil Liptac și Matei Gheorgiu. Într-o cronică la spectacol se putea citi: „Marcela Rusu realizează în rolul Femeii o memorabilă performanță, demonstrând că este o actriță completă, de o înaltă clasă, capabilă să ne revele în fiecare partitură, cu o răscolitoare forță interioară, valențe necunoscute. Jocul ei – urmărind direcțiile retro- și introspective ale personajului – amplificând dramatismul piesei, îl menține în câmpul unei tensiuni patetice, însuflețindu-l în câteva momente până la incandescență. Valorificând datele construcției dramatice, urmărind sinusoidala evocării, se dedublează cu finețe și naturalețe, alternând cu dezinvoltura unei înalte profesionalități între nararea propriilor trăiri – făcând din reacțiile psihice forme de cunoaștere a propriei ființe, dar și a lumii.” (Constantin Măciucă, Rev. „Teatrul” nr.2/1976)

După rolul din „Viața unei femei”, timp de cinci ani, Marcela Rusu nu a mai fost distribuită în nici o piesă nouă la Național. Abia în stagiunea 1980-1981, regizoarea Anca Ovanez Doroșenco i-a oferit rolul Filumenei Marturano din cunoscuta comedie cu același titlu a lui Eduardo de Filippo. Revenirea actriței pe scena Naționalului în comedia lui de Filippo – în care i-a avut perteneri pe Radu Beligan, Mihai Mălaimare, Mihai Niculescu, Radu Ițcuș, Mihai Fotino, Cezara Dafinescu, Cristina Bugeanu, Matei Gheorghiu - a fost un succes consemnat ca atare: „Reîntâlnirea, după o atât de îndelungată absență, cu vocea frumos timbrată a Marcelei Rusu (Filumena), cu cuceritoarea ei prezență scenică, cu naturalețea ei, de la scene de adevărată Xantipă, la suavitatea unei iubiri peste care razele de amurg aruncă umbre mereu mai piezișe, a fost o aleasă bucurie a acestui, aproape, sfârșit de stagiune.” (Radu Albala, Rev. „Teatrul” nr.5/1981)

După alte trei stagiuni în care Marcela Rusu nu a mai dat nici o premieră, în 1984 regizorul Grigore Gonța a distribuit-o în savuroasa comedie „Poveste din Hollywood” a dramaturgului și scenaristului american Neil Simon. Din distribuția spectacolului mai făceau Radu Beligan și Eugenia Maci. Prezența în spectacol prestația artistică a Marcelei Rusu au fost apreciate pozitiv de critică. „Încântătoare ca totdeauna, Marcela Rusu oferă un regal actoricesc: fiecare gest are în el o afectare uşor teatrală, poate puţin desuetă, dar atât de elegantă şi nobilă.” (Irina Coroiu, Rev. „Teatrul” nr.10/1984). La un moment dat, Marcela Rusu a hotărât să se retragă din spectacol, rolul ei fiind preluat de Adela Mărculescu și, mai târziu, și de Silvia Năstase. „Poveste din Hollywood” a fost ultima piesă în care Marcela Rusu a jucat pe scena Teatrului Național. După decembrie 1989, actrița s-a retras din teatru și nu a mai apărut pe scenă, deși în timpul directoratului său, Dinu Săraru i-a oferit posibilitatea de a reveni și chiar de a fi reangajată la Teatrul Național.

„Casa mea rămâne Teatrul Național”, spunea Marcela Rusu într-un interviu. Cu toate acestea, actrița a jucat și „în vecini”. Câteva dintre succesele ei artistice se leagă de alte două teatre din Capitală. La Teatrul de Comedie, actrița a jucat în perioada directoratului lui Radu Beligan. Primul rol pe scena acestui teatru a fost în comedia „Șeful sectorului suflete” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan, Vasilica Tastaman, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Dem Savu și Costel Constantinescu. Despre contribuția actriței la crearea personajului Magdalena, criticul de teatru Traian Șelmaru scria: „Cu Magdalena, autorul a fost mai puțin darnic. Rolul e mai mult o schiţă neurmărită consecvent, cu o evoluție psihologică prea sumară ca să devină un caracter. Aproape jumătate din partea a doua a piesei, eroina, deşi se află pe scenă, e cu totul absentă din ţesătura dramatică. Cu atât mai mare e meritul Marcelei Rusu, care n-a insistat pe „drama” Magdalenei, ci a exploatat tocmai calitățile ei latente, mai pregnant sublimate de autor, şi anume dorința de „altceva”, vivacitatea de gândire şi umorul, ce înfloresc în prezenţa lui Gore şi a Şefului. Marcela Rusu joacă saltul spre luciditate al Magdalenei cu bucurie interioară şi spirituală feminitate, ca un rezultat al descoperirii demnității de om. Ruptura ei de Horațiu apare astfel ca despărțirea nu de un bărbat, ci de un mod de viaţă. În interpretarea Marcelei Rusu, Magdalena se conturează în special prin ceea ce ea va deveni, şi asta contribuie în bună măsură la atmosfera tonică a spectacolului.” (Traian Șelmaru, Rev. „Teatrul” nr.1/1964)

A urmat, în stagiunea 1966 - 1967, rolul Otilia din „Opinia publică” de Aurel Baranga, „spectacol-ședință cu publicul” pus în scenă de Mihai Berechet. Alături de Marcela Rusu în spectacol mai jucau Radu Beligan, Ștefan Tapalagă, Ion Lucian, Mircea Șeptilici, Dem Savu, Valentin Plătăreanu, Iarina Demian, Gheorghe Șimonca, Costel Constantinescu și alții.

Următorul rol al Marcelei Rusu la Teatrul de Comedie a fost tot într-o comedie de Aurel Baranga, „Interesul general”, în regia autorului. Un rol „savuros, în care jocul este o adevărată destindere, o bucurie, dublată în permanenţă de un râs interior” după cum mărturisea actrița într-un interviu din revista „Flacăra”. Toma Caragiu, Amza Pellea, Aurel Giurumia, Dumitru Chesa, Iarina Demian, Ștefan Tapalagă și Mihai Pălădescu mai făceau arte din distribuția spectacolului.

Stagiunea 1971 - 1972 i-a adus actriței un rol de anvergură, Anna Fierling din „Mutter Courage” de Bertolt Brecht. Într-o publicație a vremii (revista „Flacăra”) Marcela Rusu spunea despre întâlnirea ei cu celebrul personaj al lui Bertolt Brecht: „În stagiunea trecută m-am întâlnit cu unul dintre cele mai importante roluri ale dramaturgiei universale, «Mutter Courage» al lui Brecht. (…) Mulţi au zâmbit la început, nedumeriţi, sceptic, speriaţi chiar, la ideea acestei distribuiri. Eu i-am înţeles: rolul a fost jucat pînă acum întotdeauna de actriţe mari, dar toate bine trecute de o anumită vârstă, iar înfăţişarea mea nu trimitea pe nimeni cu gândul la această mamă a trei copii, căreia îi mor toţi trei pe drumurile tragice ale războaielor secolului 17, iar ea trebuie să comunice toate aceste întâmplări sfâşietoare cântând... Rolul e o osândă pentru un actor, nu te lasă o clipă să respiri, să-l uiţi, să ieşi din pielea personajului; dar îţi dă satisfacţii imense. Publicul simte şi îţi recunoaşte dăruirea, şi e oare puţin lucru să faci un spectacol Brecht la care să se îmbulzească tineretul, la care să găseşti cu greu un bilet?” Distribuția spectacolului, pus în scenă de Lucian Giurchescu în decorurile lui Ion Popescu Udriște, reunea câțiva dintre cei mai buni actori ai teatrului: Mircea Albulescu, Sanda Toma, Stela Popescu, Vladimir Găitan, Aurel Giurumia, Cornel Vulpe, Dumitru Rucăreanu

Pe scena de la „Bulandra” Marcela Rusu a jucat în două piese, ambele aparținând lui Aurel Baranga. Prima, în stagiunea 1964 - 1965, a fost „Fii cuminte Cristofor”, pusă în scenă de Valeriu Moisescu, cu Octavian Cotescu, Beate Fredanov, George Carabin și George Mărutză. În această comedie Marcela Rusu juca un rol dublu, trecând cu o remarcabilă ușurință, în doar câteva zeci de secunde uneori, de la un personaj la altul. Criticul de teatru Valeria Ducea scria despre această performanță artistică a actriței că: „Marcela Rusu a făcut în rolul de două ipostaze Anca - Ema o demonstraţie de virtuozitate actoricească, delimitând inteligent şi cu precizie, spontan, cu farmec, cele două imagini ale personajului. (Rev. „Teatrul” nr.1/1965)

Cea de a doua piesă în care Marcela Rusu a jucat pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” a fost „Sfântul Mitică blajinul” pusă în scenă de autor, cu o distribuție din care mai făceau parte: Ştefan Ciubotăraşu, Toma Caragiu, George Stilu, Vasile Florescu, Rodica Suciu, Evelyn Gruia, Octavian Cotescu, George Oancea, Dan Damian, Rodica Tapalagă, Mariella Petrescu, Marius Pepino.

O activitate bogată în arta spectacolelor a avut Marcela Rusu și în domeniul teatrului radiofonic. A început colaborarea cu Radioul încă de la vârsta de douăzeci de ani, de-a lungul timpului contribuind, alături de alți mari actori, la realizarea unor spectacole radiofonice rămase azi în Fonoteca de Aur a instituției.

        Cu cinematografia, Marcela Rusu a avut, din păcate, foarte puține colaborări. Un prim rol (nu de mare întindere) a fost cel din filmul lui Jean Mihail „Bulevardul Fluiră Vântu”, o „satiră politică care demască, în contextul unipartitismului comunist și al alegerilor proprii sistemului, farsa aranjamentelor electorale „burghezo-moșierești” din perioada antebelică, într-un mic orășel de provincie. (Bujor T. Râpeanu, „Filmat în România”, 2004, Ed. Fundației Pro) film realizat în anul 1950. A urmat un rol important în producția „Citadela sfărâmată”, o ecranizare din 1957 după piesa cu același titlu de Horia Lovinescu, realizată de regizorul și producătorul francez Marc Maurette și Haralambie Boroș.

În 1968 Marcela Rusu a fost distribuită în două filme, coproducția româno-germană, în regia lui Wolfgang Liebeneiner și Mihai Iacob. Este vorba de „Aventurile lui Tom Sawyer” și „Moartea lui Joe Indianul”.

Activitatea artistică a Marcelei Rusu a fost răsplătită cu premii, titluri și ordine. În anul 1962, printr-un decret al Consiliului de Stat al R. P. R., actriței i s-a acordat titlul de „Artist emerit”; în 1967, i s-a conferit Ordinul Meritul cultural clasa a II-a pentru „merite deosebite în domeniul artei dramatice”; în 2001, în timpul directoratului lui Dinu Săraru, Marcela Rusu a primit titlul de „Societar” al Teatrului Național din București, iar printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, a primit Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București. Acest din urmă titlu nu i s-a mai putut înmâna – ceremonia amânându-se în câteva rânduri – actrița părăsind această lume în ziua de 19 februarie 2002.

Întrebată cândva despre drumul ei în teatru, Marcela Rusu a răspuns: „Un drum obișnuit pentru mulți tineri din zilele noastre (…), un drum despre care mai demult s-ar fi zis că se întâlnește numai în romane.”

 

Pagină realizată cu sprijinul scriitorului Ion Moldovan