Conferințe
Mircea Martin: comunism şi colonialism

Duminică, 6 aprilie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, Mircea Martin va susţine o conferinţă cu tema "Comunism şi colonialism", începând cu ora 11,00. Preţul biletelor este de 23 RON sau 10 RON.
"Dezbaterile referitoare la perioada comunistă şi la comunismul real nu se referă decât extrem de rar şi de fugitiv la colonialism, colonizare şi colonialitate. Şi totuşi, a existat un imperialism sovietic şi o colonizare sovietică, nu numai în Asia, dar şi în Europa de Est, un colonialism de tip nou, o colonizare nu atât economică şi culturală, cât ideologică şi politică".
Despre Mircea Martin
S-a născut la Reşiţa în 1940. A absolvit în 1962 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în cadrul căreia a funcţionat apoi ca asistent, iar din 1967 până în 1990, ca lector. Din 1990 până în prezent, profesor, şef al Catedrei de Teoria Literaturii. Doctoratul în 1980 cu o teză despre G. Călinescu. A beneficiat, în 1973, de o bursă Pro Helvetia la Universitatea din Geneva, lucrând sub îndrumarea lui Marcel Raymond. A fost conducătorul mişcării literare Cenaclul Universitas, unde au activat, printre alţii, scriitorii Horia Gârbea, Cristian Popescu, Simona Popescu, Ioan Bogdan Lefter, Alexandru Muşina ş.a. Director al Editurii Univers (1990-2000), fondator şi preşedinte al Asociaţiei Editorilor din România (1991-2000), vicepreşedinte al PEN - Clubului român (1990-2000), membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari (1990) şi al Academiei Latinităţii - Paris - Rio de Janeiro, 2001. Din 2004, editor senior al revistei Cuvântul şi director al revistei Euresis. A publicat: Generaţie şi creaţie, 1969 - Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor, Critică şi profunzime, 1974, Identificări, 1977 - Premiul Uniunii Scriitorilor, Dicţiunea ideilor, 1981, G. Călinescu şi complexele literaturii române, 1981 - Premiul Uniunii Scriitorilor, Introducere în opera lui B. Fundoianu, 1984, Singura critică, 1986, Geometrie şi fineţe, 2004, ş.a.
În perioada 1962 - 2004 a publicat peste 1000 de articole în revistele şi ziarele culturale româneşti: România literară, Contemporanul, Cahiers Roumains d'Etudes Litteraires, Revista 22 etc.
În 2003 a fost distins de către Guvernul Republicii Brazilia cu Ordinul Naţional Crucea Sudului pentru promovarea culturii şi literaturii braziliene, devenind Comandor al Ştiinţelor şi al Literelor.