Conferințe
Neagu Djuvara: O scurtă experienţă cu Serviciile occidentale de spionaj
Duminică, 8 iunie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc conferinţa susţinută de Neagu Djuvara: "O scurtă experienţă cu Serviciile occidentale de spionaj", începând cu ora 11,00. Preţul biletelor este de 23 RON sau 10 RON.
Unul dintre ultimii descendenţi ai unor vechi familii boiereşti, istoric, eseist, filosof şi diplomat, Neagu Djuvara a inaugurat seria Conferinţelor Teatrului Naţional în martie 2006, cu prelegerea intitulată Războiul de 77 de ani (1914- 1991). Tot Neagu Djuvara încheie actuala stagiune a Conferinţelor, prezentând un episod dureros din viaţa sa: perioada 1952-1956, când, refugiat în străinătate, a reprezentat Comitetul Naţional Român pe lângă Serviciile secrete americane şi franceze. A fost, aşa cum se autointitulează, "un fel de şef al spionajului românesc în Occident".
Despre Neagu Djuvara
S-a născut la Bucureşti în 1916. Studii la Paris: licenţa în litere (istoric), 1937; doctorat în drept, 1940; doctorat de stat în litere (filozofie a istoriei), 1972; diplomă a Institutului de Limbi şi Civilizaţii Orientale (I.N.A.L.C.O.), 1988.
În 1941 participă cu Regimentul 6 Dorobanţi de Gardă „Mihai Viteazul" la campania din Basarabia şi Transnistria. În 1943 intră prin concurs la Ministerul de Externe. La 23 august 1944 e trimis curier diplomalic la Stockholm pentru reluarea negocierilor de pace cu URSS. Guvernul de după 23 august 1944 îl numeşte Secretar de Legaţie în Suedia, unde stă până la preluarea definitivă a puterii de către comunişti în toamna lui 1947, când hotărăşte să nu se întoarcă în ţară. Din 1948 pâna în 1961 şi din 1984 în 1989 a activat în cadrul exilului românesc (Comitetul de asistenţă pentru românii refugiaţi, Radio Europa Liberă, Fundaţia Carol I, Casa Românească etc.). Între 1961 şi 1984 a locuit în Africa subsahariană, în calitate de consilier diplomatic şi juridic la Ministerul de Externe al Republicii Niger.
În 1990 s-a întors în ţară, fiind, din 1991 în 1997, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iaşi şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti.
(date preluate de pe www.humanitas.ro)