Conferințe
Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald: Originea genetică a poporului român, între mit și realitate
16 lei
Duminică 19 aprilie 2015, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Prof. Dr. Alexander Rodewald a susținut conferința cu tema Originea genetică a poporului roman, între mit și realitate. Preț bilete – 16 lei.
Despre conferință
Noua știință a paleogeneticii moleculare poate fi considerată o „fereastră” către trecutul omenirii în elucidarea unor enigme istorice care au preocupat şi preocupă lumea ştiinţifică la nivel internaţional, cum ar fi: elucidarea identităţii familiei ţarului Nicolae al Rusiei, elucidarea identităţii şi a apartenenţei etnice a lui Ötzi, „omul zăpezilor” sau a lui Cristofor Columb.
Succesele paleogeneticii moleculare se datorează în special progreselor tehnice excepționale de laborator realizate în ultimii 25 de ani în domeniul analizelor de ADN, mai ales prin metodele de PCR (Polymerase Chain Reaction).
Rezultatele unui studiu paleogenetic comun germano-român, realizat în cadrul Institutului de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii Hamburg, Germania (Director - Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald), sugerează păstrarea unui nucleu genetic al populaţiilor vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului din România, care s-a transmis la populaţia actuală românească, probabil prin intermediul populaţiilor geto-dacice, în ciuda parțialei ocupații romane și a tuturor influenţelor genetice din partea populaţiilor migratoare trecute peste teritoriul carpato-danubiano-pontic. Aceste rezultate sugerează posibilitatea existenţei unei continuităţi genetice care, pe o perioadă de aproape 5.000 - 6.000 de ani, din Epoca Bronzului şi până în zilele noastre, s-a conservat în structura genetică a populaţiei actuale de pe teritoriul României. Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald
Despre Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald
Născut la 18 februarie 1943, în Tulcea. Este fiul Prof. Univ. Dr. în Biologie Ludovic Rodewald-Rudescu, Membru corespondent al Academiei Române.
Studii:
1960-1965 - Universitatea București, Facultatea de Biologie. Absolvent ca șef de promoție pe țară cu media generala 10, cu Diplomă de Merit.
1971-1974 - Absolvent al Facultăţii de Biologie al Universității din München, în specializarea Studiu de Antropologie şi Genetică umană, obținând inclusiv doctoratul în Biologie ca Doctor rerum naturalium (Dr. rer. nat.), cu nota maximă 10, cum laude.
Studii postuniversitare: Specializare în domeniul Citogeneticii umane (1973-1974), la Institutul „Max Planck” din München; Specializare în domeniul Geneticii umane clinico-medicale la Facultatea de Medicină-Clinică de Pediatrie și de Genetică (1974-1976); Curs de specializare în Genetică moleculară la National Institute of Health Bathesda-Maryland (1990)
Cariera științifică și universitară:
- 1965- 1970: cercetător stagiar CP Gr.3 la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române.
- 1967: înscriere la Doctorat. Apublicat părți din teza de doctorat în Annuaire Roumaind ´Anthropologie (1968-1970).
- 1970-1972: bursier al Fundației „Alexander von Humboldt” la Universitatea din München - Facultatea de Biologie / Institutul și catedrele de Antropologie și Genetică umană, Germania.
-1973- 1978: asistent universitar și lector la Institutul de Antropologie si Genetică umană - Universitatea München.
-1978: examenul de Docență la Facultatea de Medicină a Universității Saarbruecken-Homburg, Germania.
- 1978 : numit Profesor universitar la Facultatea de Medicină Saarbruecken-Homburg-Germania.
- 1983: numit prin concurs Profesor universitar și șef de catedră la Institutul de Antropologie/Biologie umană al Universității din Hamburg, Germania.
- 1998: numit Director pe viață la Institutul de Biologie umană al Universității din Hamburg.
-1990: numit Președintele Universității din Hamburg, pentru coordonarea Parteneriatului dintre Universitățile Hamburg și București.
- 1994: numit Președintele Universității din Hamburg pentru coordonarea Programului „Sokrates-Erasmus” al Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est, cu preponderență pentru România.
Conducător de doctorat la Universitatea Saarbruecken,Germania, în cadrul Facultăților de Medicină și Biologie; conducător de doctorat în cadrul Universității din Hamburg; drept de conducere de doctorate și referent pentru teze de diplomă,masterat și doctorat acordat de Rectorul Universității București.
Distincții academice:
1999: Membru Titular al Academiei Oamenilor de Știință.
2000 : Professor Honoris Causa al Universității București.
2002: Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Publicații științifice:
Peste o sută de articole în reviste științifice internaționale ca: American Journal of Medical Genetics, Dysmorphology and Clinical Genetics, American Journal of Human Genetics, Humangenetik, Clinical Genetics,Human Heredity, European Journal of Pediatrics, Advances in Forensic Humangenetics, Human Genetics,
Gene Geography, Anthropologischer Anzeiger, etc.
A publicat o carte de genetică clinică medicală,Hautleistenfibel (1991).
A contribuit cu patru capitole în cărți și manuale științifice.