Conferințe
Şerban Papacostea: Lumea prin care am trecut
Dumincă, 31 ianuarie, ora 11.oo, la Sala Atelier, istoricul Şerban Papacostea va susţine conferinţa intitulată Lumea prin care am trecut.
Conferinţa Lumea prin care am trecut va fi o retrospectivă a transfomărilor suferite de societatea românească de-a lungul vieţii istoricului şi va cuprinde amintiri despre copilăria petrecută în România Mare şi tinereţea în România lovită de acordul Hitler-Stalin, despre perioada comunistă şi post-comunistă, precum şi o evocare a marilor personalităţi pe care Şerban Papacostea le-a cunoscut.
Despre Şerban Papacostea:
Membru al Academiei Române, cercetător al istoriei medievale, cu preocupări intense privind istoria şi civilizaţia zonei Mării Negre, Şerban Papacostea s-a născut în Bucureşti, la 25 iunie 1928, ca descendent al unei familii învăţători macedo-români, stabiliţi în ţară înainte de primul război mondial. Bărbaţii din familia sa, Alexandru, Cezar, Petre şi Victor Papacostea, au avut o amplă activitate universitară şi politică înainte de 23 august 1944.
Cercetătorul Şerban Papacostea este absolvent al Facultăţii de Istorie şi Geografie din Bucureşti, fost deţinut politic în timpul regimului comunist. În anul 1968 a obţinut titlul de doctor în istorie, cu o teză premiată, trei ani mai târziu, de Academia Română, intitulată Oltenia sub austrieci (1718-1739).
Este membru al Academiei Ligure de Ştiinţe şi Litere din Genova, codirector al revistei Il Mar Nero din Italia şi coeditor al colecţiei Rumänienstudien (Germania). Între 1990 şi 2001 a fost directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti.
Din anul 1996 este profesor asociat la Facultatea de istorie şi ştiinţe politice a Universităţii Ovidius din Constanţa.
Dintre lucrările publicate, unele de referinţă, traduse în mai multe limbi, se numără Geneza statului în evul mediu românesc (1988, reeditată în 1999), Între cruciadă şi Imperiul Mongol, Ştefan cel Mare domn al Moldovei, Românii în secolul Xlll (1995), La Mer Noire, carrefour des civilisations (2006). Prin direcţiile de cercetare, Şerban Papacostea se apropie de mentorul său, istoricul Gheorghe Brătianu.
Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021/314 71 71 (Agenţia de bilete).
Vă aşteptăm cu plăcere!