Evenimente
Spărgătorul de nuci
Ansamblul de balet al Teatrului municipal din Kiev este un colectiv vestit în întreaga lume. A fost fondat în 1980 de celebrul coregraf din fosta URSS, Vahtang Vronskii, sub titlul Baletul clasic din Kiev.
În anii 1989-2005 colectivul a fost condus de marele maestru al baletului ucrainean, laureat al premiului Vatlav Nejinsky I al Academiei franceze de dans, laureat al diferitor concursuri internaționale de balet, artist al poporului din URSS, Valerii Covtun (1944-2005). Din 2005 maestru de balet al trupei este Victor Litvinov.
Principala direcție a activității artistice este îndreptată spre popularizarea și păstrarea celor mai faimoase balete clasice și crearea noilor producții.
În repertoriul colectivului sunt mai mult de 30 de balete și diferite programe de concert, cum ar fi Lacul Lebedelor, în versiunea maestrului V. Kovtun, Spărgătorul de nuci, Frumoasa din pădurea adormită de P. Ceaikovski, Giselle de A. Adam, La Baiyadere, Don Quijote, de L. Minkus, Cenușăreasa, Romeo și Julieta de S. Prokofiev, Bolero de Ravel, Spartacus de A. Haciaturean, etc
În componența colectivului sunt mai mult de 60 de dansatori , absolvenți ai școlilor de balet din Kiev, Moscova, Sant -Petersburg și alte orașe. Prim soliștii și soliștii colectivului sunt artiști tineri, talentați, laureați ai concursurilor internaționale.
Pe parcursul anilor, colectivul a participat la festivaluri de dans, a fost în turnee peste hotare. Director artistic al Baletului Clasic din Kiev este Tatyana Borovic.