Evenimente
TNB – gazda unui viitor festival internaţional de teatru
In contextul desfăşurării, la Ljubljana (Slovenia ), între 1 şi 8 septembrie 2013, a celei de a 20-a ediţii, jubiliare, a prestigiosului Festival internaţional de artele spectacolului Ex Ponto, inaugurat festiv - sub Motto-ul „Where is the limit? / Unde e limita?"- în prezenţa Ministrului sloven al Culturii, Dr. Uros Grilc, a avut loc, în 2 septembrie, Adunarea generală anuală a NETA - New European Theatre Action, reţea din care face parte, ca membru activ, şi Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" din Bucureşti.
Creată în 2005, din iniţiativa unui grup de foşti miniştri ai culturii şi a unor directori de teatre şi de festivaluri, reţeaua profesionistă de teatru New European Theatre Action (NETA) l-a avut, ca prim preşedinte ales pentru 2 ani, pe Ion Caramitru. Ideea care a stat la baza acestei iniţiative a fost aceea a cooperării culturale transnaţionale între organizaţii culturale, dar şi între artişti individuali, cu precădere a celor din Sud-Estul Europei. Iniţial, NETA şi-a desfăşurat activitatea sub egida Festivalului ExPonto. Din vara anului 2011, coordonarea reţelei revine Institutului NETA, care funcţionează din punct de vedere legal asemeni unui institut cultural, având sediul permanent la Ljubljana. În prezent NETA reuneşte o reţea de 50 de teatre şi festivaluri teatrale din 19 ţări europene. Actualul Preşedinte al reţelei este Blagoj Stefanovski (fost Ministru al Culturii al Macedoniei, în prezent directorul Teatrului Mic de Dramă din Bitola, Macedonia), Secretarul general este Damir Domitrović (totodată director al Festivalului Ex Ponto, Ljubljiana, Slovenia), iar Preşedintele de Onoare - Branislav Micunović (Ministrul Culturii din Muntenegru).
La recenta Adunare Generală anuală a NETA au fost schiţate direcţiile principale de acţiune ale NETA pentru următorii 3 ani, prezentându-se câteva din programele şi proiectele de perspectivă. Au participat directori de teatre şi de festivaluri, artişti independenţi, jurnalişti, precum şi ministrul Micunović, el însuşi cunoscut om de teatru (regizor şi profesor la Facultatea de Artă Dramatică din Cetinje). Teatrul Naţional din Bucureşti a fost reprezentat de directorul său general, Ion Caramitru.
Un proiect ambiţios - anunţat de către Damir Domitrović - îl reprezintă realizarea, în faze succesive, a televiziunii NETA ART TV, care va deschide o nouă etapă în dezvoltarea reţelei, prin utilizarea tehnologiilor moderne de comunicare.
Ion Caramitru a relansat ideea - schiţată într-o formă incipientă la precedenta adunare NETA din 2011- organizării la Bucureşti, în anul 2015, a primului Festival internaţional de teatru NETA, în chiar anul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea reţelei.
Acest Festival ar fi menit să aduca în premieră, sub acelaşi acoperiş, cel al viitorului Teatru Naţional, care se prefigurează ca un unicat european prin spectaculosul construcţiei şi al dotărilor sale, cele mai reprezentative spectacole de teatru selecţionate din producţia teatrelor membre ale NETA. „Am convingerea că vocea artiştilor din această parte a Europei este una de excepţie, puternică şi originală, poate cea mai interesantă în acest moment din întregul peisaj cultural european. Festivalul NETA de la Bucureşti ar putea oferi cadrul ideal pentru ca această specificitate să fie pusă mai bine în lumină, în cadrul unui firesc dialog intercultural..." (Ion Caramitru).
Propunerea Teatrului Naţional, adoptată cu entuziasm de cei prezenţi, a fost suţinută vizual de prezentarea turului virtual 3D prin sălile viitorului teatru, salutată cu aplauze şi felicitări pentru acest proiect cultural atât de ambiţios.
„Sunt convins că acest Festival, propus de marele meu prieten, va reuşi, va fi un MARE eveniment, care va marca istoria NETA. Ion Caramitru se suprapune, de la început, cu istoria NETA, fiind primul ei preşedinte ales. E normal ca această "poveste de iubire" să continue..." (Blagoj Stefanovski).
„Dacă e posibilă realizarea acestui Festival? Categoric, da. Avem înainte 2 ani pentru a-l pregăti. Sper să pot onora invitaţia de a participa, în octombrie, la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti. Cu acea ocazie, poate prezentăm într-o conferinţă de presă comună primele jaloane ale acestui proiect"- a declarat secretarul general al NETA, Damir Domitrovic.
Nu ne rămâne decât să sperăm că autorităţile culturale din toate ţările care vor participa la viitorul Festival NETA de la Bucureşti vor susţine- în spiritul unei fireşti solidarităţi - acest proiect de amploare menit să dovedească, odată în plus, că arta nu are limite ...
Adriana Popescu
Corespondenţă de la Ljubljana