În fond, acest spital special, unde un revoluţionar şi un terorist ajung să nu mai ştie ce sunt pentru că medicii, dar şi restul personajelor fac cu ei un experiment pshiatric sinistru, poate fi citită ca o metaforă a lumii de azi.

(...)Trebuie să ne consolăm cu această realitate? Cu starea generală de suspiciune, pe spinarea căreia se clădeşte puterea? Evident, nu, şi de aceea personajul lui Naghiu devine unul tragic-comic, un Don Quijote, un rebel revoltat poate inutil, dar neacomodat în orice caz la minciună. Păienjenişul din jur este însă marea izbândă a inteligenţei autorului.(...) Ficţiunea ne e livrată drept realitate, perfect posibilă într-o lume a mistificării, iar autorul se dovedeşte maestru în a-i intui resorturile.

Doina Papp, Revista 22, Bucureştiul Cultural: Teatrul social

La 20 de ani de la acele evenimente, regizorul Ştefan Iordănescu a construit pe scena Sălii Atelier un univers postmodernist. Creatorul a introdus secvenţe din documentarele care au punctat evenimente greu de uitat din 1990 încoace. Viaţa străzii şi viaţa din interior sunt arătate pe două planuri. Pornind de la realism, accentuând postmodernismul, apar situaţii absurde.      

Maria Sârbu, Jurnalul Naţional: Tragicomedie eşuată între realism şi postmodernism  

...Spitalul lui Iosif Naghiu este unul special, unde se experimentează vindecarea în colectiv, prin animozităţile morale şi sociale dintre bolnavi şi cei sănătoşi care se îmbolnăvesc la comandă (Lăutaru simulează coma pentru a scăpa de ancheta unei procuraturi pătate). Victimele şi călăii trebuie să ajungă în acest spital special la un consens - Nimeni nu-i vinovat. Temă care se rescrie permanent după '89...

Mircea M. Ionescu, Taifasuri

Revoluţionarul-victimă devine o cauză pierdută, în timp ce agresorul său ajunge un fel de erou. Este experimentul pe care-l imaginează Naghiu alăturând în aceeaşi cameră de spital victima şi teroristul, două personaje supuse experimentului alcătuit dintr-o sumedenie de tehnici de manipulare practicate de nişte tămăduitori cu halate albe, un experiment de tip spălare de creier în urma căruia nu mai şti dacă eşti bun sau rău, dacă sacrificiul merită sau nu... şi care demonstrează cât de înşelătoare este libertatea dobândită.

O lume ca un sanatoriu în care cei aleşi să vindece nu fac decât să creeze confuzie. Personajele propun partituri ofertante, într-o lume atât de tulbure în care ipocrizia şi ticăloşia sunt primele virtuţi în timp ce speranţa şi încrederea se transformă în naivitate.

Andra Dumitrescu, Săptămâna Financiară: Revoluţia a trecut, trăiască revoluţionarii!

Tematic, subiectul din Spitalul special este mult prea grav și dureros, dar stilul expresei scenice prin scriere obligă la un spectacol cu tentă suprarealistă care amestecă decizii asupra unor destine - revoluționar și terorist - cu erotism, viol, etc. (...)

Ileana Lucaciu, Spectator: Spitalul special