Știri
Teatru românesc la București și Chișinău
În perioada 11-28 septembrie 2014 va avea loc cel mai amplu schimb cultural între două Teatre Naţionale, cel din Bucureşti şi cel din Chişinău, în cadrul unui turneu de anvergură aşezat sub un numitor comun, limba română. Cu această ocazie se vor juca 7 spectacole reprezentative din repertoriul celor două teatre.
Programul turneului Teatru românesc la București și Chișinău se deschide, în 11 septembrie, cu vizita Teatrului Naţional „Mihai Eminescu" din Chişinău, care va prezenta publicului bucureştean, timp de 4 zile, cu o unică reprezentaţie, spectacole de mare succes din repertoriul curent: „Amorul dănţuie şi feste joacă" după William Shakespeare, regia Alexandru Vasilache, „12 Scaune" după IIf şi Petrov şi „Hronicul găinarilor" după Aureliu Busuioc, ambele în regia lui Petru Hadârcă, precum şi „Copiii foametei. Mărturii" de Alexei Vakulovski, regia Luminiţa Ţâcu.
Începând din 23 septembrie, scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu" va fi gazdă pentru spectacolele Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, „Dineu cu proşti”, „Micul infern” şi „Sinucigaşul”, fiecare cu câte două reprezentaţii la Chişinău.
Turneul este susţinut de Institutul Cultural Român, OMV Petrom şi Biofarm. Parteneri media: Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune, care vor reflecta evenimentul şi vor promova spectacolele pe canalele TVR1, TVR2, TVR HD şi TVR Moldova.
Începând cu data de 26 august, Agenţia de bilete a Teatrului Naţional din Bucureşti vă aşteaptă să rezervaţi un loc pentru aceste spectacole de turneu, pe care cu greu le veţi putea uita. Comedie şi dramă, subiecte de istorie recentă tratate în cheie actuală, mărturii cutremurătoare şi întâmplări hazlii de o profundă umanitate, aduse în scenă de o trupă remarcabilă, într-o amplă desfăşurare de forţe artistice, iată numai câteva motive pentru a nu zăbovi în alegerea titlurilor propuse de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu" din Chişinău.
Programul turneului Chișinău - București
Spoturi video
Spot 1 Spot 2 Spot 3
Turneul Teatrului Național I.L. Caragiale din București este susținut de:
Parteneri media:
,
Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio București FM
Turneul Teatrului Mihai Eminescu din Chișinău este susținut de:
![]()
Parteneri media:



