Știri
1 iunie - Casa de bilete închisă
01 Iunie 2026
Luni, 1 iunie 2026, Casa de bilete va fi închisă! Vă puteți achiziționa bilete în format online prin intermediul platformei bilet.ro.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la spectacolele noastre!
Spectacole lectură la TNB – Atelier de dramaturgie cu Mimi Brănescu
02 Iunie 2026
Cea de-a patra ediție a Atelierului de dramaturgie coordonat de actorul și scriitorul Mimi Brănescu se va încheia cu o serie de spectacole-lectură prezentate între 2 și 6 iunie 2026 la Sala Media a Teatrului Național București. Conceput de Mimi Brănescu cu sprijinul TNB, proiectul reflectă, cu fiecare ediție, implicarea constantă a Naționalului bucureștean în susținerea noii generații de dramaturgi și în sprijinirea debutului artistic pe o scenă profesionistă de teatru.
Mimi Brănescu este autorul unor piese de teatru montate și apreciate pe numeroase scene din România, între care „Acasă la tata”, „Dumnezeul de a doua zi”, „Genul acuzativ”, „Ultimii”, „Family.exe”. Experiența sa artistică le-a oferit participanților la workshop acces la o perspectivă autentică și profesionistă asupra scrisului dramatic și a relației dintre text și scenă.
TNB oferă tinerilor autori aflați la debut șansa unei prime întâlniri directe cu actori profesioniști și cu publicul. Textele prezentate vor fi următoarele: „Fără semnal” de Diana Amitroaie, „În proces de verificare…” de Ana Avram, „Vorbim noi după” de Andrei Barbu, „Faimă și alte dependențe” de Anamaria Codiță, „Sânge din sângele tău” de Valeriu Ilisie, „By the Sea” de Denis Imbrescu, „În rolul principal, Nora” de Serin Jemaa, „As de inimă neagră” de Laurențiu Lungu, „Griș cu lapte” de Alexia Matei, „The Taxi Cab Theory” de Ioana Niculae, „Încârligat” de Aurora Păunescu.
Accesul publicului la această serie de spectacole-lectură este gratuit și se va face pe baza unei rezervari de loc.
Despre parcursul celei de-a patra ediții a atelierului, despre textele rezultate în urma acestuia și despre întâlnirea cu tinerii autori ne-a spus câteva cuvinte coordonatorul proiectului, Mimi Brănescu:
„Aceste texte sunt ceea ce se află între «nu am scris niciodată» și «acesta este primul meu text important». Trebuie judecate ca fiind niște încercări curajoase. Dacă scrisul, să zicem, ar fi un stadiu de patru ani, aici aveți acces la examenul de la sfârșitul anului întâi. Rugămintea mare ar fi să încercați să vedeți nu numai ce lipsește, lipsesc multe ca să fie texte mari, ci și ceea ce ar putea să devină ele și cei care le-au scris. Pentru că, după părerea mea, poți întrezări un potențial autor în suficient de multe fragmente. Veți urmări rezultatul demersului pro bono al unui dramaturg amator, o încercare onestă de a împărtăși și altora cele câteva lucruri pe care le-a descoperit el despre scris, scriind. Întâlnirea cu mine, însă, nu le va fi suficientă celor dintre ei care vor alege să încerce mai departe. Îi invit pe această cale pe cei care pot mai mult să nu stea cu mâinile în sân. Au nevoie de încurajări, de bani, de orice fel de sprijin. Fiți alături de ei și poate așa, copiii voștri, nepoții vor adăuga la materia de bac autori pe care și voi i-ați crescut.Criteriile după care i-am ales au fost - să nu mai fi scris niciodată teatru și să nu mai fi participat înainte la alt workshop despre scris. Și ce i-am mai întrebat eu acolo, cât m-a dus și pe mine mintea si buna credință. Că nu sunt nici eu vreun Garabet Ibrăileanu sau Titu Maiorescu. Se știe ce e și de capul meu sau se poate afla lesne, că n-am ținut secret.Mulțumesc Teatrului Național pentru generozitatea cu care ne-a găzduit și în acest an.În final, anunț aici, cu litere mici, că acest grup, al patrulea, a fost ultimul păstorit de mine. Îi invit pe alții să mai facă și ei.”
Teatrul Național București va tipări cele 11 piese de teatru rezultate în urma celei de-a patra ediții a atelierului coordonat de Mimi Brănescu, oferind atât oamenilor de teatru cât și publicului larg acces la scrieri dramatice care mizează pe autenticitate, observație directă și pe dorința unor autori aflați la început de drum de a transforma experiențe personale și teme actuale în material teatral.
Programul spectacolelor-lectură, Sala Media a TNB, 2 - 6 iunie 2026:
2 iunieOra 11.00: În proces de verificare... de Ana AvramOra 13.00: As de inimă neagră de Laurențiu Lungu
3 iunieOra 11.00: Faimă și alte dependențe de Anamaria Codiță Ora 13.00: Griș cu lapte de Alexia Matei
4 iunieOra 11.00: Sânge din sângele tău de Valeriu IlisieOra 13.00: Încârligat de Aurora Păunescu
5 iunieOra 11.00: Fără semnal de Diana AmitroaieOra 13.00: Vorbim noi după de Andrei Barbu
6 iunieOra 11.00: În rolul principal, Nora de Serin JemaaOra 13.00: By the Sea de Denis ImbrescuOra 15.00: The Taxi Cab Theory de Ioana Niculae
Citește mai mult >
Teatrul Național din București este TNB Activ pe WhatsApp
25 Mai 2026
Din 25 mai 2026, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București lansează TNB Activ, canalul oficial de WhatsApp dedicat spectatorilor.
TNB Activ este un spațiu direct de informare, prin care publicul primește rapid noutăți despre premiere, spectacole, turnee, este la curent în timp real cu bilete puse în vânzare, evenimente speciale și află totul despre proiectele în pregătire și întâlnirile cu artiștii preferați.
Astfel, comunicarea devine mai simplă, mai apropiată și mai eficientă – doar informațiile relevante, direct pe telefonul spectatorilor.
Prin lansarea acestui canal, TNB își propune să fie mai aproape de comunitatea sa și să ofere acces rapid la tot ceea ce se întâmplă pe scenele teatrului.
Abonarea este gratuită, iar spectatorii pot părăsi canalul în orice moment.
TNB Activ – informația ajunge la spectatori, direct de pe scenă.
Link de abonare: TNB Activ
sau QR cod atașat
Citește mai mult >
YEN de Anna Jordan, premieră 9G la TNB
19 Aprilie 2026
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București anunță o nouă premieră în cadrul Programului 9G la TNB, dedicat tinerilor artiști independenți: Yen de Anna Jordan, în regia lui Ciprian Chiricheș, scenografia Maria Constantin, cu Teodora Antal, Diana Pomparău, Sevi Stan și Mario Monțescu în distribuție. Premiera va avea loc duminică, 19 aprilie 2026, ora 19.00, la Sala Mică.
Piesa Yen spune povestea, uneori brutală, alteori extrem de tandră, a doi frați care supraviețuiesc aproape singuri într-o suburbie, cu o mamă incapabilă să le ofere grija de care au nevoie. Împreună, printre revolte și violențe, cei doi adolescenți încearcă să descopere cum se simte și se exprimă afecțiunea, în lipsa unui model părintesc. Astfel, prima dragoste devine un test dur, plin de candoare și rătăciri.
Cât din abilitățile noastre sociale sunt înnăscute și cât sunt dobândite prin mediu și prin educația primită? Este o dilemă îndelung dezbătută și relevantă, astăzi, pe care autoarea Anna Jordan o expune dur, tranșant, dar cu grijă și delicatețe față de personajele sale. Yen este despre maturizare, despre familie și, mai ales, despre nevoia fundamentală de a iubi și a fi iubit.
„Ce m-a cucerit de la prima lectură este sinceritatea cu care e prezentată viața și, în special, speranța. În viață, lucrurile nu sunt ca în basme, unde Făt-Frumos apare din senin și rezolvă lucrurile. În realitate, ne dorim de multe ori ceva ce nu putem obține și atunci sentimentul devine și mai puternic, iar acest simț este foarte bine expus de autoare.
Spectacolul pe care l-am pus cap la cap cu echipa are la bază dorință și speranță. Sper să fie contagioasă și spectatorul să plece, așa cum îmi place mie să ies din sala de spectacol, schimbat, îngândurat, cu mintea la cei dragi.” Ciprian Chiricheș, regizorul spectacolului
Anna Jordan este o dramaturgă, regizoare și scenaristă britanică de renume. A absolvit actoria la London Academy of Music & Dramatic Arts (LAMDA) și este profesoară de arta actorului. Pentru piesa „Yen”, a obținut prestigiosul premiu Bruntwood pentru dramaturgie (2013).
Distribuția: Sevastian Stan, Mario Monțescu, Teodora Antal, Diana Pomparău. Regie Ciprian Chiricheș, scenografie Maria Constantin, sound design Teodor Zamfir și lighting design Cristian Ciopată.
Spectacol nerecomandat minorilor sub 14 ani.
Citește mai mult >
O nouă premieră la TNB: „Ceasu’ și cămașa miresii” – continuarea universului oltenesc creat de Gavril Pătru
02 Aprilie 2026
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București prezintă, din 3 aprilie 2026, premiera spectacolului Ceasu’ și cămașa miresii (Nunta) de Gavril Pătru, un nou capitol din universul scenic inaugurat de succesul „Moroi și Păpădii”. Partea a doua a viitoarei „trilogii oltenești”, spectacolul continuă povestea personajelor din satul oltenesc contemporan, într-o combinație recognoscibilă de umor, dramatism și autenticitate.
Semnat de același Gavril Pătru – în tripla ipostază de autor, regizor și actor – noul spectacol propune o incursiune într-o lume în care tradiția și conflictul interior coexistă, iar râsul și tensiunea se întrepătrund firesc.
De această dată, acțiunea se desfășoară în jurul unei nunți – un context aparent festiv, care devine fundalul unei avalanșe de întâmplări tragi-comice. Printre lăutari, sarmale și zaibăr, ies la suprafață adevăruri incomode, se destramă aparențe și se dezvăluie drame ascunse. Nimic nu este ceea ce pare, iar măștile cad una câte una, într-un univers în care până și cei care nu vorbesc ajung să spună tot. Dinamic „ca iureșul unei sârbe” și, în același timp, profund „ca o doină”, noul spectacol semnat de Gavril Pătru propune o experiență teatrală intensă, în care râsul și emoția se întâlnesc într-o poveste despre familie, identitate și adevăr. „Ceasu’ și cămașa miresii” păstrează specificul limbajului și al atmosferei oltenești care l-au consacrat pe Gavril Pătru, conturând o lume vie, plină de culoare și forță expresivă. Spectacolul poate fi urmărit independent, însă se află în dialog direct cu „Moroi și Păpădii”, dezvoltând aceleași destine și aprofundând temele deja deschise.
Distribuția reunește actori ai Teatrului Național București, într-o formulă care susține ritmul alert și energia spectacolului: Costina Cheyrouze, Raluca Petra, Ileana Olteanu, Petre Ancuța / Ciprian Nicula, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu / Teodora Calagiu, Maia Morgenstern / Victoria Dicu, Silviu Biriș.
În zilele de 2 și 3 aprilie 2026, de la ora 20.30, în foaierul Sălii Pictura, imediat după reprezentațiile în avanpremieră ale spectacolului, are loc lansarea volumului „Ceasu’ și cămașa miresii” de Gavril Pătru, un eveniment special care completează universul scenic al spectacolului cu același nume.Cartea aduce în pagină aceeași lume recognoscibilă construită de Gavril Pătru: un sat oltenesc viu, plin de umor, tensiune și poezie, în care destinele personajelor se împletesc între tradiție și realitatea contemporană. Publicul va avea ocazia să se întâlnească cu autorul, să descopere culisele procesului de creație și să obțină autografe.
Premiera oficială a spectacolului va avea loc în datele de 18 și 19 aprilie 2026, la Sala Pictura, spectacolul fiind deja programat în repertoriul curent al TNB în datele de 8 și 9 aprilie și 9 mai 2026.
Citește mai mult >