Știri
Alexandru Dabija în premieră la Teatrul Național
Teatrul Național București anunță premiera spectacolului Un duel după A.P.Cehov, în regia lui Alexandru Dabija, în zilele de 24 și 25 februarie, ora 19.00, la Sala Atelier.
Cunoscutul regizor Alexandru Dabija montează pentru prima oară la Teatrul Național din București, propunerea fiind dramatizarea nuvelei omonime a scriitorului rus A.P.Cehov.
Un duel este un spectacol ce pune în discuție unele dintre marile teme cehoviene, citite într-o cheie modernă și aduse în scenă într-o viziune deschisă contemporaneității, în prim plan aflându-se, așa după cum ne-a mărturisit regizorul, „analizarea unui fel de deteriorare a relațiilor umane".
O poveste despre cuplu, despre relația dintre bărbat și femeie, „tratată ca o romanță. Problema asta e, declară Dabija. Dacă doi oameni vor să fie împreună, ce înseamnă, ce obligații morale au? Spectacolul acesta este un studiu de caz, până la disecare, al cuplului".
Alexandru Dabija folosește această nuvelă cehoviană, cu întreaga ei atmosferă de capăt de lume și plictis, cu micile ei tabieturi și marile discuții filozofice și morale, pentru a crea un spectacol captivant pentru omul contemporan, uneori cu adresare directă către public în atmosfera intimă creată de scenografia Lilianei Cenean.
Gavril Pătru, Diana Dumbravă, Vlad Ivanov, Răzvan Oprea, Marius Rizea, Dan Tudor, Ioan Andrei-Ionescu sunt actori care aparțin aceleiași generații din Teatrul Național. Alături de ei, publicul o va putea redescoperi pe Ana Ciontea, o actriță importantă, revenită în țară după o experiență teatrală de peste 10 ani în Franța.
„Acești actori sunt la începutul maturității care pentru mine e o formă de adolescență actoricească. Există o anumită vârstă a actorului care nu are aroganța maturității, dar îndeplinește condițiile perfecte pentru a exprima plictisul, de a juca pe scenă ceea ce aș numi plictisul existențial, spleen-ul total, de care se ocupă Cehov." (Alexandru Dabija)
Un spectacol de atmosferă, lucrat milimetric, rafinat în interpretare.
Un spectacol semnat de Alexandru Dabija.