Știri
Audiția Națională Shakespeare 400
Doi tineri actori vor fi premiați de British Council la Gala UNITER 2016.
Anul acesta, tradiționalul premiu oferit la fiecare ediție a Galei Premiilor UNITER încă din 1998 își propune să provoace tinerii actori să-l recitească pe Shakespeare și să-l inventeze scenic în scurte momente de spectacol. Astfel, British Council, sub conducerea lui Nigel Townson, la inițiativa și sub autoritatea Ambasadorului Shakespeare, Ion Caramitru (OBE – Honorary Officer of the Order of the British Empire), lansează Audiția Națională Shakespeare 400, în cadrul Programului “Shakespeare Lives” derulat de British Council.
Cei care doresc să participe la audiție trebuie să aibă vârsta până în 35 de ani și să prezinte un one-woman show / one-man show pe texte Shakespeare, de maximum 20 minute.
Candidații trebuie să trimită la adresa de e-mail auditieshakespeare400@yahoo.com un curriculum vitae, numele fragmentului scenic ales și durata acestuia.
Data limită de înscriere este 26 aprilie 2016.
Audiția va avea loc în perioada 4-7 mai 2016, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, câștigătorii fiind premiați în cadrul Galei Premiilor UNITER care se va desfășura la Oradea, în data de 9 mai 2016.
Se vor acorda 2 (două) premii cu o valoare individuală de 4500 de lei brut, pentru o actriță și un actor.
De asemenea, cele două recitaluri vor intra în repertoriul de la Sala Mică a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.