Știri
Avanpremieră Regele moare
Teatrul Naţional din Bucuresti vă aşteaptă sâmbătă 18 noiembrie şi duminică 19 noiembrie 2017, ora 19.30, în Sala Mare, la primele reprezentaţii cu spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, un spectacol cu mari actori, o piesă de referinţă a literaturii contemporane, adus în scenă de un tandem regizoral îndrăgit, tinerii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii Unteatru, cel devenit un teatru dintre cele mai apreciate.
Regele moare este o montare care nu vrea să epateze prin decor sau costume, ci, în primul rând, o reîntâlnire cu un cuplu actoricesc care ne oferă un regal artistic cu fiecare apariţie scenică, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, alături de care, Ana Ciontea, Florentina Ţilea, Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki ne spun o poveste în care timpul se dilată şi distanţele se micşorează ca prin magie.
Pe Eugène Ionesco tema sfârşitului l-a urmărit toată viaţa, începând din copilărie. ”Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim ‒ motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare.
"Regele domnului Ionesco a îngăduit una dintre cele mai frumoase întâlniri pentru noi, spun Andrei și Andreea Grosu, regizorii spectacolului. Cu oameni de care ne-am îndrăgostit, cu oameni de care eram îndrăgostiți și pe care o să-i păstrăm așa cum ni s-au dat, cu zâmbete, cu frici, bucuroși, emoționați, netrucați. Regina care ne conduce, altă regină tremurândă, doctorul copleșit, guardul neputincios, menajera fragilă și un rege care moare. Învățăm de la ei cum se moare. E o poveste cu regi si regine, cu nori și copaci care cresc din podele, mari inventatori, frici, familie, dar mai ales cu și despre dragoste".
Următoarea reprezentație va avea loc în 28 noiembrie 2017.