Știri
Bujor Nedelcovici: Scriitorii și exilul
Duminică, 14 martie 2010, ora 11.oo, la Sala Atelier, Domnul Bujor Nedelcovici, autor de romane, eseuri, teatru, film, jurnal, fotografie și publicistică, a ales să ne vorbească despre Scriitorii și exilul.
"Exilul se poate împărți în mai multe categorii: exilul interior și exilul exterior, care poate fi și el de mai multe feluri: exilul voluntar și involuntar.Exilul voluntar a început în urmă cu 1300 de ani (înainte de Christos), prin fuga din Egipt a poporului evreu, a continuat cu Sf. Paul și Sf. Augustin și nu s-a sfârșit nici în secolele XIX și XX. Exilul involuntar a început cu Ovidiu (43 înainte de Christos), a continuat cu Platon și apoi s-a prelungit în secolele XVII, XIX și XX. Scriitorii ruși au o lungă tradiție în exil. Scriitorii germani și austrieci au plecat înainte de Primul război mondial, iar scriitorii francezi au fugit din Franța după ce a fost ocupată de Germania.Scriitorii români au cunoscut și ei exilul voluntar sau involuntar. Exilul meu în Franța a început în 1987" - mărturisește Bujor Nedelcovici în preambulul conferinței pe care o va susține la Teatrul Național din București.
Despre Bujor Nedelcovici:
Născut la 16 martie 1936 la Bârlad. În 1959 absolvă Facultatea de Drept din București. Este avocat la Baroul de Avocați din Ploiești, de unde este radiat din motive politice (tatăl a fost arestat) și muncește timp de 12 ani pe diverse șantiere și uzine din țară - Bicaz, Brașov, București.
Debutează în 1970 cu romanul Ultimii, colaborează la mai multe reviste și ziare și publică romanele Fără vâsle, Noaptea, Grădina Icoanei, Zile de nisip, Somnul Vameșului, premiate de Uniunea Scriitorilor și Asociațiile Scriitorilor din România.
În 1981, romanul Zile de nisip este ecranizat (Faleze de nisip), dar filmul este imediat retras de pe ecrane de către Ceaușescu, care îl critică în 1983 la Conferința ideologică de la Mangalia. În 1982 devine redactorul-șef al Almanahului literar și șeful secției de proză al Asociației Scriitorilor din București. Romanul Al doilea mesager și volumul de nuvele Oratoriu pentru imprudență sunt interzise de cenzura din România. Al doilea mesager este trimis pe căi clandestine în Franța - este publicat de Editura Albin Michel de la Paris și primește Premiul Libertății oferit de Pen-Club Français.
În 1987 părăsește România și cere azil politic în Franța unde publică mai multe romane: Crime de sable (versiunea franceză a romanului Zile de nisip, Le matin d'un miracle (Dimineața unui miracol), Le dompteur de loups (Îmblânzitorul de lupi), Le provocateur (Provocatorul).
În 1992 primește Premiul Academiei Româno-Americane de Artă și Știință pentru romanul Al doilea mesager, care este adaptat pentru film în 1995, sub titlul Somnul Insulei.
În 1990 este distins cu gradul Chevalier de l'Ordre des Artes et des Lettres și devine membru al Societății Oamenilor de Litere Francezi. Susține un ciclu de conferințe în Statele Unite și publică în Canada eseul Întâlnirea cu secolul XXI-lea. În 2000 i se acordă Ordinul Național pentru merit în grad de Comandor, iar în 2007 primește Premiul pentru promovarea culturii românești în străinătate.