Știri
Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele
Mereu surprinzător, mereu diferit și mereu de excepție, spectacolul Caramitru Mălaele, câte-n lună și în stele este un spectacol de improvizație... „pentru că improvizația este, de fapt, starea de grație a actorului", cum spune Horațiu Mălăele. Spectacolul este mereu altul, ritmul este diferit, umorul tot mai spumos și ingeniozitatea tot mai evidentă. Amintirea vremurilor trecute este adusă în scenă de un Caramitru care recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și iscusință, răspunsuri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și de un haz efervescent, cei doi avându-i martori pe Shakespeare, Eminescu sau Topârceanu.