Știri
Concurs de angajare referent de specialitate debutant
Rezultatul concursului în documentul de mai jos:
Teatrul Național „I.L. Caragiale” București organizează, la sediul său din București, Bd. Nicolae Bălcescu nr.2, sector 1, în conformitate cu prevederile art.26 alin.(7) din Legea-cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a prevederilor HG.nr.286/2011, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, concursul pentru ocuparea unui post de execuție – referent de specialitate debutant.
Condiții de participare
1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținand Spațiului Economic European și domiciliul în România;
2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4. are capacitate deplină de exerciţiu;
5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice pentru ocuparea postului:
Studii superioare de lungă durată economice.
Vechimea în specialitatea postului: nu este cazul.
Cunoștințe operare calculator: office (word, excel).
Dosarul de concurs trebuie să conțină:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
Concursul se organizează după cum urmează:
a) 21.06.2016 – data limită pentru depunerea dosarelor
b) 22.06.2016 – selecția dosarelor de concurs
c) 23.06.2016 – afișarea rezultatelor, la avizier și pe pagina de internet a TNB, privind selecția dosarelor de concurs
d) 28.06.2016 – proba scrisă
e) 29.06.2016 – afișarea rezultatelor probei scrise, la avizier și pe pagina de internet a TNB
Proba scrisă va consta în examinarea cunoștințelor privind legislația din domeniile cuprinse în bibliografia de concurs.
Interviul va avea loc în conformitate cu prevederile art.24 din HG nr.286/2001.
În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor. Proba interviului poate fi susţinută doar de către acei candidaţi declaraţi admişi la proba scrisă.
Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
a) abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
b) capacitatea de analiză şi sinteză;
c) motivaţia candidatului;
d) comportamentul în situaţiile de criză;
e) iniţiativă şi creativitate.
Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba practică.
Contestațiile privind selecția dosarelor și a rezultatelor finale se pot depune în maxim o zi lucrătoare de la afișarea acestora.
Dosarele pentru concurs se depun la Serviciul Resurse Umane, Salarizare până la data de 21.06.2016 ora 1600.
Bibliografie concurs
- Legea 500 / 2002 a finanţelor publice
- Legea nr.82 / 1991 a contabilităţii republicată;
- Regulamentul nr.209 / 1976 a operaţiunilor de casă;
- OMFP nr.1792 / 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale;
- Ordin Nr. 2021 din 17 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1917 / 2005.
Relații suplimentare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane – Salarizare, telefon: 021 313 91 75 interior 150 - dl. Ion Boboc, secretar comisie concurs.
MANAGER
ION CARAMITRU